Pești care nasc?
Comentariile entuziasmate despre „sarcinile peștilor” și afirmațiile grozave despre „salturi evolutive” au însoțit capturarea de către oamenii de știință, în februarie 2019, a unei femele ghidrin din apele Hebridelor Exterioare.[1] În mod neașteptat, s-a descoperit că purta în corpul ei ouă de pește fertilizate și în curs de dezvoltare. De ce atâta agitație?
Știm că majoritatea mamiferelor nasc pui vii; în timp ce păsările, reptilele, amfibienii și peștii depun ouă, nu? Ei bine, există câteva excepții de la regulă. De exemplu, în timp ce majoritatea speciilor de șopârle sunt ovipare (produc ouă), câteva sunt cu adevărat vivipare, ceea ce înseamnă că nasc puii vii – și da, acele șopârle își hrănesc puii nenăscuți printr-un tip de placentă, la fel ca mamiferele.[2]

O astfel de „sarcină” a peștilor a mai fost observată înainte, în ocazii foarte rare, dar aceasta este „prima dată când s-au născut [astfel de] embrioni și s-au dezvoltat în adulți sănătoși.”[3]
Căluții de mare masculi par să dea naștere la versiuni miniaturale ale lor înșiși, dar femela este cea care produce ouăle – ea depune sute de ouă în sacul masculului, unde sunt fertilizați, apoi hrăniți pe măsură ce se dezvoltă în căluți de mare, apoi aruncați în „lumea exterioară”.[4]
Raportul științific recent care a captat atenția și a stimulat imaginația se referă la un ghidrin (Gasterosteus aculeatus), o specie care are 3-4 cm lungime la maturitate. Supranumită „Mary”, un canal de știri a exclamat că ea „pare să fi sărit peste o diviziune majoră de reproducere în arborele evolutiv al vieții.”3 Aceasta, totuși, este o prostie exagerată, după cum vom vedea.
Multe filme cu animale sălbatice au descris reproducerea peștilor: de îndată ce femela depune ouăle, masculul le fertiliză. Este aceeași poveste cu multe mii de specii de pești. În cazul lui Mary, cercetătorii au fost atât intrigați, cât și nedumeriți să descopere că ea purta în corpul ei ouă în curs de dezvoltare.
A fost acesta un caz de naștere virgină (cunoscută din punct de vedere tehnic ca partenogeneză), așa cum se întâmplă la vietăți la fel de diverse precum afidele[5] și dragonii de Komodo?[6] Este neobișnuit ca ouăle nefertilizate ale unui pește să se dezvolte în interiorul său, dar cu siguranță nu fără precedent.[7]
Totuși, se pare că testele genetice au exclus această posibilitate.[8] În schimb, cercetătorii au concluzionat că spermatozoizii ghidrinului au migrat cumva în corpul lui Mary, probabil prin tubul care permite trecerea ovulelor în exterior și au fertilizat ouăle care nu au fost eliberate.
Spre deosebire de agitația jurnalistică, acest caz nu oferă nicio perspectivă asupra presupusului „salt evolutiv” dintre depunerea ouălor și nașterea puilor vii.3 De fapt, sarcina lui Mary era cât pe ce să o ucidă. S-a umflat atât de mult încât a avut nevoie de o operație cezariană pentru a scoate embrionii minusculi de pește – 56 dintre acești pești microscopici au supraviețuit devenind ghidrini adulți sănătoși, dar doar datorită creșterii lor cu atenție în laborator. Din păcate, Mary nu a supraviețuit calvarului.
Autor: Philip Bell
Sursa: Creation.com | Fish giving birth?
[1] Knapton, S., Thereָ’s something about Mary the stickleback: scientists baffled by ‘virgin‘ fish, telegraph.co.uk, 20 Feb 2019.
[2] Doyle, S., Lizards moving from eggs to live birth: evolution in action? creation.com/lizardbirth, 18 Noi 2010.
[3] Letzter, R., This fish gave evolution the finger and got pregnant, livescience.com, 21 Feb 2019.
[4] Juhaz, D., The amazing sea horse, Creation 16(3):38–40, Jun 1994; creation.com/sea-horse.
[5] Editors, Aphid, Encyclopaedia Britannica, brittanica.com, last modified 26 August 2016; accesat 11 Mar 2019.
[6] Yam, P., Strange but true: Komodo Dragons show that ‘virgin births’ are possible, scientificamerican.com, 28 Dec 2006.
[7] Un exemplu de naștere virgină la un pește guppy domestic a fost publicat acum 66 de ani: Spurway, H., Spontaneous parthenogenesis in a fish, Nature 171:437, 7 Mar 1953. Mai recent, amprentele ADN au confirmat acest lucru într-o populație de pești ferăstrău sălbatici: Keener, A.B., Endangered fish can reproduce without mating, the-scientist.com, 1 Iun 2015.
[8] Mai exact, analiza microsateliților. Descendența includea ambele sexe: Dean, L.L. și colab., Internal embryonic development in a non-copulatory, egg-laying teleost, the three-spined stickleback, Gasterosteus aculeatus, Scientific Reports 9:2395, 20 Feb 2019.