De ce s-ar preocupa Dumnezeu de o planetă mică precum Pământul?
Cuvintele Ecclesiastului, fiul lui David… nu este nimic nou sub soare. (Ecclesiastul 1:1, 9).
Ni se amintește de acest lucru atunci când ateii repetă și reiterează argumente vechi, discreditate, care arată o ignoranță grosolană a istoriei.
O afirmație comună ar fi:
„În cea mai mare parte a istoriei sale, biserica a învățat că universul este destul de mic. Cu toate acestea, știința modernă a arătat că universul este inimaginabil de vast. Prin urmare, nu mai trebuie să credeți în creștinism.”
De exemplu, celebrul fizician Stephen Hawking (1942–2018) a declarat pentru BBC:
„Suntem vietăți atât de nesemnificative pe o planetă minoră a unei stele medii din suburbia exterioară a uneia dintre cele o sută de miliarde de galaxii. Deci este greu să credem într-un Dumnezeu căruia i-ar păsa de noi sau chiar ar observa existența noastră.”[1]
Mai recent, în celebrul serial Cosmos, prezentatorul ateu Neil deGrasse Tyson (n. 1958) a susținut: „Cu doar patru secole în urmă, lumea noastră minusculă nu era atentă la restul cosmosului. … În 1599, toată lumea știa că soarele, planetele și stelele erau doar lumini pe cer care se învârteau în jurul Pământului și că noi suntem centrul unui univers mic, un univers creat pentru noi.”[2]
Vastitatea spațiului: vești foarte vechi!
Cu toate acestea, astfel de afirmații pot fi făcute doar ignorând istoria (și Biblia). Nu doar cu patru, ci chiar cu paisprezece secole în urmă, teologii de frunte erau foarte conștienți că, în comparație cu vastitatea cerurilor, pământul nu era decât un punct în spațiu. Ei erau familiarizați cu manualul de astronomie din Evul Mediu (secolele 5-15 d.Hr.), Almageste de Claudius Ptolemeu (c. 90 d.Hr.-c. 168 d.Hr.):
Pământul, în raport cu distanța până la stelele fixe, nu are o dimensiune apreciabilă și trebuie tratat ca un punct matematic.”[3]
Această cunoaștere seculară era bine cunoscută în Biserică. Filosoful creștin roman Boëthius (c. 480–524/525 d.Hr.), aflat în închisoare în așteptarea judecății și execuției pentru o acuzație nedreaptă de trădare, a scris Consolarea filosofiei, un dialog imaginar între el și „Doamna Filosofie”. Ea subliniază că, așa cum pământul este doar un punct în spațiu, cu atât mai nesemnificativă este orice slavă a locuitorilor săi:
„După cum ați auzit din demonstrațiile astronomilor, în comparație cu vastitatea cerurilor, există consensul că întreaga întindere a pământului are valoarea unui simplu punct; adică, dacă pământul ar fi comparat cu vastitatea sferei cerești, s-ar considera că nu are volum deloc.”[4]
Aceasta a fost una dintre cele mai citite și influente cărți din Occident în cea mai mare parte a Evului Mediu. Așadar, oamenii bisericii erau conștienți de cât de mic este pământul, fără a-l considera nici cea mai mică amenințare la adresa credinței.
Mai târziu, în Evul Mediu, John Sacrobosco (c.1195–c.1256) a scris Tractatus de Sphaera (Tratatul despre sferă):
Și un simplu punct în univers.
Aceeași considerație reprezintă un semn că pământul este ca un centru și un punct în raport cu firmamentul, deoarece, dacă pământul ar fi de orice dimensiune în comparație cu firmamentul, nu ar fi posibil să se vadă jumătate din ceruri.
De asemenea, să presupunem că a trecut un plan prin centrul pământului, împărțind pământul și firmamentul în jumătăți egale. Un ochi aflat în centrul pământului ar vedea jumătate din cer, iar unul de pe suprafața pământului ar vedea aceeași jumătate. De aici se deduce că mărimea pământului de la suprafață la centru este infimă și, în consecință, că mărimea întregului pământ este infimă în comparație cu firmamentul.
De asemenea, Alfraganus spune că cea mai mică dintre stelele fixe pe care le putem vedea este mai mare decât întregul pământ. Dar acea stea, în comparație cu firmamentul, este un simplu punct. Cu mult mai mult este pământul, care este mai mic decât ea. (Tractatus 1:13)
Tratatul despre sferă a fost un manual de astronomie extrem de influent pe care toți studenții de la universitățile medievale trebuiau să-l studieze, inclusiv studenții teologi!
Dar, într-un fel, anti-teiștii ultimului secol au susținut că imensitatea universului este o știre și este o profundă infirmare a lui Dumnezeu. Cu câteva generații în urmă, lui C.S. Lewis (1898–1963) îi plăcea să sublinieze că dimensiunea uriașă a universului adesea „…impresionează oamenii cu atât mai mult pentru că se presupune că este o descoperire modernă – un exemplu excelent al acelor lucruri pe care strămoșii noștri nu le-au știut și care, dacă le-ar fi cunoscut, ar fi împiedicat chiar începuturile creștinismului.”
„Aici există o simplă falsitate istorică. Ptolemeu știa la fel de bine ca Eddington[5] că pământul este infinitezimal în comparație cu întregul conținut al spațiului. (…) Adevărata întrebare este de ce aspectul spațial nesemnificativ al Pământului, după ce a fost cunoscut de secole, ar fi trebuit brusc să devină în ultimul secol un argument împotriva creștinismului.”[6]
De fapt, Ptolemeu nici măcar nu a fost primul; cu aproximativ 11 secole înainte, regele David părea la fel de conștient de mărimea noastră mică în comparație cu vastitatea universului. El a scris în Psalmul 8:3–5:
Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic: ce este omul că-ți amintești de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? Micșoratu-l-ai pe dânsul cu puțin față de îngeri, cu mărire și cu cinste l-ai încununat pe el.[7]
Mai multă demitizare:
Biserica medievală a persecutat oamenii de știință?
Diverse pagini de internet atee descriu adesea Evul Mediu drept „Epoca întunecată”, în care o Biserică înapoiată îi persecuta pe oamenii de știință. Totuși, aceasta a fost perioada în care au fost inventați ochelarii, ceasurile mecanice și furnalul; au fost fondate universități în Marea Britanie și Europa; Dante a scris capodopera Divina Comedie iar Chaucer a scris Poveștile din Canterbury; Giotto di Bondone și-a pictat capodoperele; s-a inventat muzica occidentală; au fost construite marile catedrale gotice; au fost organizate primele carnavaluri în care au fost implicate orașe întregi.[8]
Este de remarcat faptul că și unii atei se opun acestui punct de vedere. De exemplu, scepticul australian Tim O’Neill este aspru în privința unor astfel de argumente:
„Nu este greu să faci bucăți această prostie, mai ales că cei care o prezintă nu știu aproape nimic despre istorie și pur și simplu au preluat aceste idei ciudate de pe pagini de internet și cărți populare. Afirmațiile se prăbușesc de îndată ce le lovești cu dovezi solide. Îmi place să-i încurc total pe acești oameni, cerându-le să-mi prezinte numele unui – doar unul singur – om de știință ars, persecutat sau asuprit pentru știința sa în Evul Mediu. Niciodată nu reușesc să spună vreunul.”[9]
Ei spun adesea Galileo — de râs, deoarece el a trăit în același timp în care era tradusă Biblia KJV, la câteva secole după Evul Mediu, iar principalii săi oponenți au fost din sfera științifică. Deci singura scuză rămasă este că Biserica rea îi persecutase atât de bine încât nimeni nu a fost suficient de curajos să practice știința. O’Neill răspunde:
„Până când voi crea o listă generală cu oameni de știință medievali, precum Albertus Magnus, Robert Grosseteste, Roger Bacon, John Peckham, Duns Scotus, Thomas Bradwardine, Walter Burley, William Heytesbury, Richard Swineshead, John Dumbleton, Richard of Wallingford, Nicholas Oresme, Jean Buridan și Nicholas din Cusa — și să întreb de ce acești oameni urmăreau fericiți știința în Evul Mediu fără a fi persecutați de Biserică, oponenții mei rămân încurcați.”
De fapt, pentru o persecuție reală a oamenilor de știință, vedeți revoluția franceză fanatic anti-creștină. Convenția Națională aflată la guvernare l-a ghilotinat pe marele părinte fondator al chimiei, Antoine Lavoisier (1743–1794).[10]
Deci, de ce este universul atât de mare?
Revizionismul istoric absurd al criticilor moderni aproape că implică faptul că Dumnezeu avea nevoie de un univers mic pentru a exista. Dar dacă universul ar fi mic, atunci aceiași critici s-ar plânge probabil că: „Dacă Dumnezeu este atât de mare, atunci de ce nu a creat El altceva?”[11] Anti-teiștii moderni precum Tyson și Hawking cred că aceasta este o știre și o consideră o profundă infirmare a lui Dumnezeu. Totuși, așa cum a scris Psalmistul, „cerurile spun slava lui Dumnezeu” (Psalmul 18:1).
Pământul în centrul universului
O altă presupusă respingere a creștinismului biblic este descoperirea că pământul se rotește în jurul axei sale și în jurul soarelui. Ca mai sus, Neil Tyson a susținut că acest lucru era practic necunoscut în 1599. Aceasta a fost o gafă de neiertat; cel mai cunoscut fondator al ideilor geocinetice (de mișcare a pământului), Nicolaus Copernic (1473–1543),[12] publicase cu peste o jumătate de secol înainte.
În plus, calendarul gregorian, adoptat în 1582, era „bazat pe calcule care au folosit lucrările lui Copernic”, după cum a subliniat cel mai important filozof al științei, Thomas Kuhn (1922–1996).[13] Copernic cu siguranță nu și-a considerat ideile ca fiind anticreștine.
Ideile lui Copernic au fost apoi popularizate de Galileo Galilei (1564–1642) și Johannes Kepler (1571–1630), iar aceștia le-au acceptat înainte de 1599. Încă din 1597, Galileo i-a scris lui Kepler: „La fel ca tine, am acceptat poziția copernicană acum câțiva ani”, iar Kepler a răspuns sugerând colaborarea și ieșirea publică.
Cu toate acestea, principalele probleme au fost că punctul lor de vedere contrazicea consensul științific al vremii, care învăța concepția aristoteliană/ptolemaică că pământul se află în centrul absolut al universului.[14] Galileo și-a văzut perspectiva geocinetică compatibilă cu Biblia[15] și Kepler era un luteran devotat care pretindea că „gândește gândurile lui Dumnezeu după El” și nu vedea niciun conflict între astronomia sa și Biblie. El a calculat, de asemenea, data creației la 3993 î.Hr. — el, ca și ceilalți, ar fi numit astăzi „creaționist care crede în pământul tânăr”![16]
Predecesorii medievali ai lui Copernic
Oamenii de știință de mai sus ar trebui să fie bine cunoscuți, chiar și lui Tyson. Nu atât de bine cunoscuți, deși ar trebui să fie, au fost predecesorii lor medievali.[17] Cu mult înainte de Copernic, la sfârșitul Evului Mediu, câțiva oameni de știință clerici au propus idei geocinetice. De exemplu. preotul și omul de știință francez John Buridan (c. 1300– după 1358), și el un logician de seamă care a rezolvat diverse versiuni ale „Paradoxului mincinosului”,[18] a luat serios în considerare ideile geocinetice.
În mod ironic, un motiv major a fost tocmai dimensiunea mică a pământului despre care ateii au susținut că a fost o descoperire modernă. Adică, Buridan a propus că ar fi mai elegant dacă micul pământ s-ar învârti mai degrabă decât vastul cosmos să se învârtească în jurul lui. Istoricul științei, dr. James Hannam spune:
„La fel ca mulți creștini medievali, Buridan se aștepta ca Dumnezeu să fi aranjat lucrurile într-un mod elegant, permițându-i întotdeauna să poată face ce vrea. Totuși, deși exista o prezumție de eleganță, tot trebuia să verificați faptele empirice pentru a vedea dacă Dumnezeu a lucrat într-adevăr în acest fel.”[19],[20]
Buridan a respins și obiecțiile științifice, cum ar fi afirmația lui Ptolemeu că un pământ în mișcare ar produce un vânt mare. Răspunsul se afla în conceptul de impuls al lui Buridan, în esență același cu conceptul modern de impuls, și anticipa ideea lui Galileo despre inerție și Prima lege a mișcării a lui Newton cu câteva secole în urmă.[21] Adică, pământul ar da un impuls aerului, care s-ar mișca împreună cu el, așa că nu l-am observa. Buridan l-a comparat cu a fi pe o barcă care se mișcă lin pe râu: barca și tot ce se află în ea au aceeași mișcare, astfel încât pasagerii pot uita că se mișcă. Și dacă se uitau la o barcă ancorată, puteau să creadă cu ușurință că cealaltă barcă era cea care se mișca.
Studentul lui Buridan, Nicolas Oresme (c. 1320–1382), episcop, matematician și fizician, a rafinat acest lucru în continuare. El a susținut că pământul va da un impuls tuturor lucrurilor de pe el – aer, apă și proiectile – astfel încât să aibă rotația pământului. Oresme a realizat, de asemenea, că multe dintre pasajele biblice care au fost ulterior reinterpretate pentru a sprijini geocentrismul dogmatic erau echivoce. Adică, ei au folosit pământul ca un cadru de referință convenabil pentru că reflecta percepția cotidiană, adică „spunând că acest pasaj se conformează utilizării normale a vorbirii populare așa cum o face în multe alte locuri… care nu trebuie citite literal.”[22],[23] Hannam spune:
„Ceea ce a făcut Oresme a fost să pregătească terenul. El a respins majoritatea obiecțiilor la adresa unui pământ în mișcare cu două secole înainte să sugereze Copernic că ar putea fi, de fapt, în mișcare.”19
Autor: Jonathan Sarfati
Sursa: Creation.com | Why would God bother with a tiny planet like Earth?
Traducător: Cristian Monea
[1] Vedeți și Sarfati, J., Hawking atheopathy: Famous physicist goes beyond the evidence: review of The Grand Design de Stephen Hawking și Leonard Mlodinow, J. Creation 25(1):25–29, 2011; creation.com/hawking.
[2] Cosmos: A Spacetime Odyssey, Episodul 1: Standing Up in the Milky Way, 2014. Tyson a declarat, de asemenea, că universul nostru este doar „un mic balon într-un ocean infinit de universuri”, abandonând total știința în favoarea narațiunii. Vedeți recenzia amănunțită la creation.com/cosmos.
[3] Almageste, cartea 1, cap. 5.
[4] Boëthius, Consolarea filosofiei (De consolatione philosophiae) 2(7)3–7, 524 d.Hr.
[5] Eminentul astrofizician englez Arthur Stanley Eddington (1882–1944).
[6] Lewis, C.S., ‘Dogma and the Universe’, God in the Dock, Eerdmans, Grand Rapids, MI, 1970.
[7] Înainte de aceasta, a existat relatarea Turnului Babel din Facerea 11:1–9. Oamenii răzvrătiți au încercat să sfideze porunca lui Dumnezeu de a umple pământul construind un turn extrem de înalt. Dar pentru Iahve, încercarea de a zidi până la cer a fost atât de mică, încât relatarea descrie de două ori ca a coborât să vadă ce se întâmplă. Bineînțeles că Dumnezeu este atotștiutor și omniprezent, așa că faptul că a coborât este un antropomorfism, atribuind acțiunile umane unui ființe non-umane, în acest caz pentru a demonstra cât de slab este omul.
[8] Esolen, A., Professor of English at Providence College, Were the Middle Ages Dark? Prager University videos, Februarie 2014.
[9] O’Neill, T., The Dark Age Myth: An atheist reviews God’s Philosophers, strangenotions.com, 17 Octombrie 2009.
[10] O poveste apocrifă spune că un judecător care a condamnat a zis: „Republica nu are nevoie de oameni de știință”.
[11] Vedeți Bates, G., Did God create life on other planets? Otherwise why is the universe so big?, Creation 29(2):12–15, 2007; creation.com/life-planets.
[12] Copernicus, N., De revolutionibus orbium coelestium (Despre revoluțiile sferelor cerești), 1543.
[13] Kuhn, T., The Copernican Revolution, p. 125, Harvard University Press, 1957.
[14] Vedeți și Sarfati, J., Galileo Quadricentennial: Myth vs fact, Creation 31(3):49–51, 2009; creation.com/gal-400.
[15] Galileo, Scrisoare către Marea Ducesă Christina, 1615.
[16] Batten, D., Which is the recent aberration? Old-Earth or Young-Earth Belief? Creation 24(1)24–27; creation.com/old-young.
[17] Eminentul fizician (termodinamică) și istoricul/filosoful științei francez Pierre Duhem (1861–1916), a documentat acest lucru cu un secol în urmă în cele 10 volume ale sale Le système du monde: histoire des doctrines cosmologiques de Platon à Copernic (Sistemul lumii: Istoria doctrinelor cosmologice de la Platon la Copernic),1914.
[18] De exemplu, un mincinos declară, „Ceea ce spun eu este fals”; un alt exemplu este acela în care Socrate spune: „Ce spune Platon este adevărat” și Platon spune „Ce spune Socrate este fals”; si altele chiar mai elaborate. Vedeți Hughes, G.E., John Buridan on Self-Reference: Chapter Eight of Buridan’s Sophismata, Cambridge University Press, 1982.
[19] Hannam, J., God’s Philosophers: How the Medieval World Laid the Foundations of Modern Science, Icon Books, cap. 12, 2010.
[20] Vedeți și Statham, D., Helpful in places, confusing in others (recenzie a cărții God’s Philosophers, de Hannam), J. Creation 24(2):31–34, 2010.
[21] Graney, C.M., Mass, speed, direction: John Buridan’s 14th-century concept of momentum, The Physics Teacher 51(7): 411–414, Octombrie 2013 | doi:10.1119/1.4820853.
[22] Oresme, N., Le Livre du Ciel et du Monde (Cartea Cerului și a Lumii), 1377; Hannam, God’s Philosophers, cap. 12.
[23] Oresme a fost deranjat de Psalmul 92:2, „pentru că a întărit lumea care nu se va clinti”. Totuși, același cuvânt ebraic pentru „clintit” (טוֹמ môt) este folosit în Psalmul 15:8, „nu mă clatin”. Întrucât Psalmistul nu era în cămașă de forță, cuvântul se referă în mod clar mai degrabă la clătinare decât la mișcarea fizică. Hannam crede, de asemenea, că dacă ar fi existat dovezi pentru mișcarea pământului, atunci Oresme ar fi abordat acest verset ca și celelalte pasaje presupuse geocentrice.
