Potopul global din Cartea Facerii
Pentru cea mai mare parte a istoriei Bisericii, atât savanții creștini, cât și evrei, au crezut aproape în unanimitate că Potopul Facerii a acoperit întregul pământ. Abia de la așa-numitul Iluminism (secolul al XVIII-lea) au apărut diferențe. Deistul James Hutton a decretat că „istoria trecută a globului nostru trebuie explicată prin ceea ce se poate vedea că se întâmplă acum.”[1] Nu are loc niciun potop global acum, așa că se exclude această posibilitate în trecut.[2] Hagiograful său Charles Lyell, mai târziu mentorul lui Charles Darwin, a vrut să „elibereze știința de Moise”.[3]
Din nefericire, mulți intelectuali ai bisericii au interpretat greșit Scriptura pentru a se potrivi cu vârstele îndelungate și au minimalizat Potopul. De exemplu, a fost local sau liniștit. Dar de ce nu au crezut aceasta comentatorii anteriori? Pentru că nu se bazează pe exegeza textului, ci pe interpretarea care impune textului idei uniformitare.
Textul Facerii ne descrie un Potop global
Există motive foarte bune extrase din text pentru a crede că Dumnezeu a intenționat să ne învețe despre un Potop care a acoperit globul. De aceea, majoritatea exegeților de-a lungul istoriei au crezut aceasta, până când au fost intimidați de „știința” care susține vârstele îndelungate.
1) Dumnezeu folosește un cuvânt special pentru a descrie acest Potop: ebraicul mabbûl, pe care greaca din Septuaginta îl traduce prin kataklysmos. Inundațiile localizate obișnuite sunt descrise prin cuvinte diferite, de ex. În ebraică sheteph (Naum 1:8), zāram (Psalmul 89:7); în greacă plēmmyra (Luca 6:48).
II Petru 3:6 confirmă relatarea Potopului Facerii: „Și prin apă lumea de atunci a pierit înecată”. Petru folosește chiar și verbul kataklyzō, legat de descrierea LXX a acestui Potop.
2) Dumnezeu aduce cuantificatori universali în această relatare, atât de mult încât te poți întreba cum putea să explice mai clar. Facerea 7:19–23 spune:
Și a sporit apa pe pământ atât de mult, încât a acoperit toți munții cei înalți, care erau sub cer. … Și a murit tot trupul ce se mișca pe pământ: păsările, animalele, fiarele, toate vietățile ce mișunau pe pământ și toți oamenii. Toate cele de pe uscat, câte aveau suflare de viață în nările lor, au murit. Și așa s-a stins toată ființa care se afla pe fața a tot pământul, de la om până la dobitoc și până la târâtoare și până la păsările cerului, toate s-au stins de pe pământ, și a rămas numai Noe și ce era cu el în corabie.
Susținătorii potopului local subliniază că, cuvântul „toți” (n. t., toate) (în ebraică kol) poate fi folosit într-un sens non-universal. Sigur, dacă e izolat, dar nu în acest context. Comentând „toți [kol] munții înalți”, H.C. Leupold scrie:
Totuși, deoarece se știe că „toți” este folosit într-un sens relativ, scriitorul înlătură orice ambiguitate posibilă adăugând expresia „sub cer.” Constituie aproape un superlativ ebraic.[4]
Comentând despre aspectele non-literale din Facerea 41:57; Ieșirea 9:25; 10:15; Deuteronom 2:25; și III Regi 10:24, Leupold scrie: „Totuși, noi încă insistăm că acest fapt ar putea răsturna un singur kol, niciodată un dublu kol, așa cum spune versetul nostru.”
În plus, după Potop, Dumnezeu repetă că a fost universal prin promisiunea Sa că nu va mai nimici „tot sufletul viu și cu tot trupul” (Facerea 9:15–17).
Bunul simț ne indică un Potop global
O altă problemă este că încercarea de a evita un Potop global creează mult mai multe probleme decât rezolvă:
1) De ce l-a deranjat Dumnezeu pe Noe cu o arcă masivă? Ar fi putut să meargă pe partea cealaltă a munților și să îl evite. La urma urmei, mult mai târziu, Lot a trebuit doar să părăsească Sodoma și orașele din jur pentru a scăpa de distrugerea lor (Facerea 19). Și de ce să te deranjezi să aduni în el animale terestre și păsări; pot migra la distanțe mari?
Și de ce era Arca de dimensiunea unui transatlantic? Pentru că trebuia să fie suficient de mare pentru a adăposti toate tipurile de animale vertebrate terestre care erau în viață la acea vreme! Dacă la bord ar fi fost doar animalele moderne din Mesopotamia, Arca ar fi putut fi mult mai mică. Arca a fost special concepută pentru menținerea în viață a familiei lui Noe și a animalelor în timpul Potopului (Facerea 6:18–22, 7:23, 8:1). Astfel, dimensiunea sa indică o încărcătură universală de animale.
2) Dumnezeu și-ar fi încălcat în mod repetat promisiunea, care a avut ca semn curcubeul (Facerea 9:8–17), de a nu mai trimite niciodată un astfel de potop, deoarece au existat multe inundații locale de atunci. În multe procese fizice, intensitatea poate fi schimbată cu timp. Un cataclism intens înseamnă că nu este nevoie de epoci îndelungate. Și fără epoci, evoluția este imposibilă!
3) Ce inundație locală durează un an întreg? De fapt, la nouă luni după ce a început Potopul, Noe a trimis un porumbel care nu a găsit nimic în prima călătorie. Cu toate acestea, porumbeii au mușchi de zbor puternici – o treime din masa corporală – și pot zbura sute de km într-o zi. O săptămână mai târziu, tot ce a putut găsi a fost o frunză de măslin. Acest lucru implică faptul că măslinii începuseră să încolțească – ei pot crește cu ușurință din semințe și ramuri (propagare vegetativă). La doar o săptămână după aceea porumbelul a putut găsi un loc uscat pentru cuibărire.
4) Cum ar putea apele să se ridice la 15 coți (8 metri) deasupra munților (Facerea 7:20)? Apa își caută propriul nivel. Nu s-ar fi putut ridica pentru a acoperi munții locali lăsând restul lumii neatins.
5) Mesopotamia are formă de castron, deschisă spre Oceanul Indian. Ce forță magică a ținut Potopul deasupra pământului timp de un an în loc să se reverse în ocean? Și când în cele din urmă Potopul a încetat, cum a ajuns Arca în munții Ararat, în direcția opusă oceanului?
De ce contează?
Odată ce s-a pus piciorul în ușă privind îndoiala asupra istoriei Bibliei referitoare la vârsta pământului și a Potopului, Darwin a deschis ușa larg. El a raționat: dacă schimbările geologice treptate de-a lungul vârstelor îndelungate pot explica rocile pe care le vedem, poate că schimbările biologice treptate de-a lungul vârstelor îndelungate explică toate vietățile pe care le vedem. Cum ar fi, evoluţia geologică a dus istoric și logic la evoluţia biologică.
Singurul răspuns este să ne întoarcem la încrederea în relatarea istorică a Bibliei din Facerea. Un Potop global este o parte vitală. În multe procese fizice, intensitatea poate fi schimbată cu timpul. Un cataclism intens înseamnă că nu este nevoie de epoci îndelungate. Și fără epoci îndelungate, evoluția este imposibilă! (Nu că ar fi posibil nici cu epoci îndelungate: vârste îndelungate sunt necesare, dar nu suficiente).[5]
Autor: Jonathan Sarfati
Sursa: Creation.com | Global Flood of Genesis
[1] Hutton, J., ‘Theory of the Earth’, o lucrare (cu același titlu ca și cartea sa din 1795) comunicată Societății Regale din Edinburgh și publicată în Transactions of the Royal Society of Edinburgh, 1785; citat cu aprobare în Holmes, A., Principles of Physical Geology, ed. a 2-a, Thomas Nelson and Sons Ltd., Marea Britanie, p. 43–44, 1965.
[2] Grigg, R., James Hutton: the man who warped time, Creation 36(3):20–23, 2014.
[3] Catchpoole, D. și Walker, T., Charles Lyell’s hidden agenda—to free science “from Moses”, 19 August 2009.
[4] Leupold, H.C., Exposition of Genesis 1:301–302, 1942.
[5] Vedeți și Sarfati, J., The Genesis Account: A theological, historical, and scientific commentary on Genesis 1–11, Ch. 18, 2015–2021.
