Cât de pregătit trebuie să fie sufletul omului care cercetează Cartea Facerii?

Pentru cel care vrea să vorbească despre întocmirea lumii, potrivit început este să pună, înainte de a-şi începe cuvântul, începutul, care stă la temelia ordinii celor ce se văd în lume. Că nu trebuie să vorbești de facerea cerului și a pămîntului ca de o întocmire făcută de la sine, așa cum și-au închipuit unii, ci ca de o lucrare, ce-și are pricina de la Dumnezeu.

Care auz este vrednic, oare, de măreția celor ce au să fie spuse? Cât de pregătit se cade să fie, oare, sufletul, care are de întâmpinat auzirea unor astfel de măreţii ? Trebuie să fie curăţit de patimile trupului, să nu fie întunecat de grijile lumești, să-i placă să muncească, să-i fie dragă cercetarea și să se uite pretutindeni de jur în jurul lui, de unde ar putea căpăta vreun gând vrednic de Dumnezeu.

Dar, înainte de a cerceta înțelesul cel adevărat al cuvintelor Scripturii, înainte de a afla cât de adânc este sensul acestor puţine cuvinte ale cărţii Facerii, să ne aducem aminte de cel ce ne-a vorbit de facerea lumii. Chiar dacă din slăbiciunea minţii noastre nu vom putea ajunge pînă în adâncul gândirii scriitorului, totuşi, de vom lua aminte la vrednicia de credință a celui ce vorbește, vom fi conduși singuri la înțelegerea celor pe care ni le spune.

Moisi este cel care a scris cartea aceasta. Moisi, acel bărbat vestit, despre care Scriptura a dat mărturie că era plăcut lui Dumnezeu încă de pe când era copil de sân. Pe acesta l-a înfiat fiica lui Faraon, l-a crescut împărățește şi i-a dat pentru instruirea lui dascălii înţelepţi ai egiptenilor. Moisi a urât tirania şi s-a reîntors la smerenia celor de un neam cu el, «alegind mai bine să pătimească împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă desfătarea cea trecătoare a păcatului» (Ieșire 2, 2, Fapte 7, 20)

Avea din fire dragostea de adevăr; de aceea se vede că chiar înainte de a lua conducerea poporului său, din pricina urii lui firești față de rău, a luptat împotriva celor răi cu preţul vieţii sale; fiind izgonit de cei cărora le făcuse bine, a părăsit cu bucurie viața zgomotoasă egipteană și s-a dus în Etiopia. Și acolo, lăsînd la o parte toate celelalte îndeletniciri, vreme de patruzeci de ani s-a ocupat cu contemplarea existenţelor. Când era de optzeci de ani, a văzut pe Dumnezeu, atât cât este cu putință unui om să-L vadă; dar, mai bine spus, atât cât nimeni nu L-a putut vedea, după cum dă mărturie Însuși Dumnezeu:

«Dacă va fi între voi vreun profet al Domnului, în vedenie Mă voi face cunoscut lui și în somn voi grăi cu el; nu tot așa am grăit și cu slujitorul Meu Moisi, care este credincios în toată casa Mea ; cu el grăiesc gură către gură, la arătare și aievea, iar nu în ghicituri».(Numeri 12, 6-8)

Așadar Moisi, care a fost învrednicit, la fel cu îngerii, să vadă pe Dumnezeu faţă către faţă, el ne istorisește cele pe care le-a auzit de la Dumnezeu. Să ascultăm, dar, cuvintele adevărului, grăite «nu în cuvinte de înduplecare ale înțelepciunii omeneşti», ci «în cuvinte de învățătură ale Duhului», care nu au scopul să aducă laudă de la cei ce le ascultă, ci mântuire celor ce sunt instruiți de ele.

Autor: Sf. Vasile cel Mare (330-379)
Sursa: Omilii la Hexaimeron, Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 17, Editura EIMBOR, 1986, p.71-72