Prima zi a Facerii lumii – Partea I
Interlocutori:
- Părintele Platon Popovici,
- Inginerul O. Piatră,
- Dentistul Cristian Zelescu,
- Studentul la psihologie Nae V.
- Manager de resurse umane Cristina Filoteanu
Părintele Platon Popovici: Mă bucur să ne vedem adunați împreună așa, față către față, și cu această ocazie încercăm a ne lămuri cumva asupra unor probleme și teme cu adevărat „existențiale”, pe care se cuvine a le parcurge și înțelege tot creștinul și cel învățat și cel mai simplu.
O. Piatră: Așa e, Părinte, chiar e o ocazie mai rară; nici eu nu dau prea des pe la biserică, dar de crezut în Dumnezeu, cred. Chiar vreau să dau la teologie!
Părintele: Bucurie! Ei, așa, încetul cu încetul ne apropiem de cele sfinte… și dacă tot am vorbit de început, știți și acea vorbă a Domnului „Eu sunt Alfa și Omega – Începutul și Sfârșitul”, ce-ar fi să începem cu Începutul?
Cristian: Cu adevărat, așa ar trebui început.
Părintele: Așadar, cum sună începutul? Cum spune Scriptura?
Nae V.: Părinte, eu zic să nu mai ne dăm cu presupusul; pe vremea cealaltă nu se făcea religia, știți și dumneavoastră cum au fost timpurile…
Părintele: Cu adevărat grele, nu le-am uitat, și nu se știe ce va veni, ferească Dumnezeu de mai rău… Dar revenim la început. Prima carte a Scripturii este chiar Facerea – desigur a lumii: cosmosul, viața, animalele, omul…
O. Piatră: Toate acestea, Părinte, nu fie cu supărare, le-am învățat la școală chiar și în regimul trecut. Acum, mai nou, avem planetele, cu care ar avea la o primă vedere oarece puncte comune și asemănări, dar atât.
[…]
În încheierea primei noastre întâlniri se poate clar vedea, cu mărturii scripturistice, că pământul este diferit de toate celelalte corpuri cerești: luminătorii, planetele, stelele. În primul rând, în primele 3 zile n-au existat în lumea văzută decât cerul și pământul , fără nici un alt corp ceresc! Noi credem și mărturisim că aceste 3 zile au fost ca durată la fel ca cele „normale”, adică au ținut 24 de ore.
Iar la sfârșitul veacurilor, ni se spune în Apocalipsa XXI, 1 despre o prefacere a celor vechi, asemănătoare prefacerii trupurilor înviate. Ca și acelea, cerul și pământul noi nu vor mai cunoaște stricăciune, ci vor fi veșnice. În schimb toate stihiile și corpurile cerești: planete, stele, se vor topi și nu vor mai fi nicicând, pierind, asemenea animalelor. Rostul lor se va încheiat, căci lumina neînserată nu va veni de la soare, lună sau stele, ci de la însuși Hristos. Nu va fi nici zi și noapte, ci un nou cosmos, Împărăția lui Dumnezeu care nu va avea sfârșit. Vedem că în această împărăție nu se vor afla planete, stele și animale. Doamne ajută și odihniți-vă!
Părintele: Ei, cum v-ați odihnit?
Cristina: Blagosloviți, Părinte. Cu rugăciunile voastre, bine!
Părintele: Slavă Domnului! Mergem mai departe, de unde rămăsesem ieri – apariția luminii: „Și a zis Dumnezeu: Să fie lumină!”
Nae V.: Deci, până atunci cum era? Întuneric?
Părintele: Desigur.
O. Piatră: Adică Dumnezeu a făcut cerul și pământul în întuneric? Așa începe?
Părintele: Într-adevăr, ne putem întreba și aceasta. Dar, iată, am învățat de la cei vechi că întunericul nu are existență în sine, ci este absența luminii. Sfântul Vasile cel Mare tâlcuiește aceasta foarte frumos în Hexaimeron, arătând că întunericul ia naștere întocmai ca și umbra: este o sursă luminoasă, lumina, și un corp/obstacol ce se interpune pe calea către observator. De exemplu, noaptea este întuneric deoarece soarele se află sub orizont, pe partea cealaltă a pământului care se interpune între el și noi, și astfel se creează întunericul. La fel se întâmplă cu eclipsele, care chiar asta și înseamnă: „întunecare”.
Nae V.: Și atunci, cum a fost cu lumina? Cum era acel întuneric?
Părintele: După Sfântul Vasile, încă înainte de facerea lumii acesteia văzute a existat lumea nevăzută, locuită de îngeri. Desigur aceea era în lumină continuă „neînserată”. Atenție! Să nu confundăm totuși luminile: există lumina necreată, cea dumnezeiască, și cea creată. În Facere se vorbește de cea creată: „Să fie lumină!”. Revenind, Sfântul Vasile spune că la facerea universului, acesta era ca un fel de cort în timpul zilei: înăuntrul lui este întuneric, deoarece lumina este oprită de materialul compact și netransparent al cortului. La porunca lui Dumnezeu lumina s-a revărsat aproape instantaneu în interiorul cosmosului, luminându-l integral.
O. Piatră: Părinte, fără supărare, aici avem o problemă mare!
Părintele: Care?
O. Piatră; Viteza luminii! Care, după, toate rezultatele dovedite științific, nu poate depăși 300 000 km/s. Așa că, aici sunt doar două posibilități:
– Dacă universul era la fel de mare ca acum, viteza luminii trebuia să fie infinită! Sau:
– Viteza era de 300 000 de km/s, dar acel univers să zicem că avea exact această dimensiune (300 000 km), fiind deci cu mult mai mic, atunci, da, lumina a putut să-l umple integral într-o „clipită” sau secundă. Ceea ce confirmă modelul astrofizic contemporan al universului în expansiune!
A treia situație nu există.
Cristian: Și de ce, mă rog? Constanta aceea a lui Einstein e vreo dogmă a voastră? Nu poate fi și ea greșită? Uite că eu și cei credincioși credem ce zic Sfinții insuflați de Dumnezeu, și nu pe savanții care se tot contrazic și schimbă la 20-30 de ani.
Nae V.: Stai așa meștere! Dar nu zicea Eminescu:
La steaua care a răsărit
E-o cale-atât de lungă
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, și nu e.
Cristian: Și dacă a zis, ce? Asta e poezie, filozofie, hai să zicem cel mult știință, dar nicidecum revelație! Îl iubim ca poet, este cel mai mare la noi, dar Sfinții nu grăiesc nimic de acest fel, stelele sunt chiar acolo unde le vedem acum.
O. Piatră: Tu chiar vorbești serios sau ai tras ceva la bord?
Părintele: Frate!
Cristian: Lăsați Părinte, nu mă supăr, au mai fost și alții acuzați că erau beți la ceasul al treilea și aceia erau Apostolii lui Dumnezeu, nu un prăpădit ca mine.
O. Piatră: Bine, scuze, n-am vrut să jignesc, dar, totuși mă apucă și pe mine toate alea când aud aberații d-astea, ignoranță și aroganță la greu. Păi acesta numai dialog nu poate fi, este de bun simț elementar.
Părintele: Iertare dom inginer dar nu e chiar așa!
O. Piatră: Cum?
Părintele: Ce înțelegi prin „dialog cutare-cutare”?
O. Piatră: Păi ce înțelege toată lumea! Bună înțelegere, toleranță, acord, concordie, pace…
Părintele: Dar nu e nicidecum așa!
Nae V. și O. Piatră: ???
Părintele: Voi ați citi dialogurile clasice? Platon? Sau cele mai moderne ale lui Galilei și Giordano Bruno?
Nae V. și O. Piatră: Nuu…
Cristina: Se vedea de la o poștă!
Părintele: Sau de dialectică ce știți? Se leagă desigur de „dialog”. Ei, acele dialoguri erau cumva exact ca acesta al nostru: acolo se schimbau opinii contrare, era și polemică și apologetică, și nicidecum armonie și consens de la sine înțeles. Așa că, în cazul în care chiar acesta ar fi un dialog știință-religie – ceea ce nu am convenit de la început că ar fi – iată, punctele de vedere pot fi la tot pasul diametral opuse, să nu ne mai mirăm de aceasta.
O. Piatră: Deci trebuie să înțeleg că, în privința naturii și vitezei de propagare a luminii, teologia vede lucrurile diferit de știința actuală? La fel, despre dimensiunea și vechimea cosmosului?
Cristian: Vădit este că da! Și atunci nu se va putea găsi nici o cale de compromis, doar expunerea celor două poziții, argumentarea lor, și în final rămâne ca fiecare la rândul său, având datele clare și lămurite, să încline într-o parte sau alta.
Nae V.: Ba mie, unuia, mi se pare tare aiurea ce spui! De ce s-ar exclude una pe alta? Ce, știința nu e din mintea oamenilor – pe care a făcut-o tot Dumnezeu? N-a zis El „umpleți pământul și-l stăpâniți”? Sau „cereți și vi se va da; bateți și vi se va deschide”? Și cum să stăpânim pământul, ba chiar și universul, dacă nu prin știință? Deci, e clar că, între știință și religie nu poate fi vreun conflict! A zis parcă și Serafim Rose, pe care îl iubiți atâta, că nu poate fi conflict între adevărata știință și adevărata religie!
Părintele: Și care ar fi acestea?
O. Piatră: Ai părinte, lăsați, nu vă mai prefaceți ca bizantinii, nu ține! Păi chiar nu știți care este măcar adevărata religie?
Cristina: Este creștinismul ortodox, fără nici o discuție! Celelalte toate sunt născociri și rătăciri omenești mincinoase și vrednice anatemei!
Nae V.: Și dumneavoastră, Părinte aprobați și încurajați astfel de atitudini talibane și fundamentaliste în sec. XXI?
Părintele: Eu primesc, mărturisesc, aprob, propovăduiesc și încurajez cele ale Bisericii Ortodoxe, adică Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți, adică Adevărul veșnic și universal, în toate locurile și timpurile!
O. Piatră: Și nu e culmea aroganței ca Biserica Ortodoxă să afirme monopolul adevărului în fața celorlalți? Ce suntem noi, inchiziția medievală?
Cristian: Dacă tot veni vorba de aroganță, nesimțire și tupeu, atunci cum e cu voi științificilor, care de sute de ani vă luptați cu învățătura Bisericii, cu dogmele și tradițiile ei, descoperite de Dumnezeu vaselor Sale alese, Sfinții? Și pe aceștia cine îi combat, contrazic și ridiculizează? Niște eretici, ocultiști, liber cugetători, atei, homosexuali, halal, n-am ce zice! Nu ziceți voi că aveți monopolul adevărurilor descoperite, dovedite și demonstrate cu absolută convingere, pană vine unu mai dăștept dintre voi și le face praf. Uite, pe ce facem pariu ingule, că toate astea de faci tu și ai tăi clăbuci la gură: big-bang, mecanica cuantică, dark matter, stringuri, quarci, bossoni, hadroni și alți draci, or să mai țină câțiva ani, până s-alege praful și de ele.
Părintele: Chiar, dar care e „adevărata știință” cu care ar trebui să fim în armonie?
O. Piatră: La modul acesta agresiv cum se pune problema, nici n-am de gând să răspund acestei provocări!
Nae V.: Nu, serios, chiar, care e?
Cristian: Păi… a rămas tăcut că nu știe ce să răspundă! Dacă era „adevărata” știință trebuia așa:
– să corespundă întru totul adevărului revelat în Scriptură și Tradiție;
– să fie adevărată în toate locurile și timpurile, negreșelnică și neschimbabilă. Dar ce știință omenească poate să fie așa? Răspuns: nici una!
– orice teorie trebuia să fie legată – așa cum îi spune și numele! – de Dumnezeu și revelația Sa!
Nae V.: Și atunci cum rămâne? Nici măcar părintele Serafim n-a zis-o bine? Oi fi tu mai deștept și mai ortodox și decât acela?
Părintele: Ar fi aceea pe care au filtrat-o și primit-o Sfinții Părinți. Dar ea pare că nu se regăsește nicidecum în cadrul științei moderne de după Renaștere.
O. Piatră: Ce tot spui acolo, Părinte? Dar toate invențiile și aparatele astea nemaipomenite, și de care te folosești și matale: mașină, internet, mobil, cablu tv, aer condiționat, avion etc., cum de merg și sunt din ce în ce mai perfecționate? Sau o să negați și evidența asta?
Deci se vede clar că acele teorii sunt valabile și funcționează excelent!
Cristian: Dar cum vine aia că un ateu poate face o mașinărie care să funcționeze strună? De ce merge? Pentru că omul se trage din maimuță? Pentru că universul a apărut de la sine prin marea bubuială de acu nu-ș câte catrilioane de ani? Și de atunci se tot umflă, nu are margini, are găuri negre, antimaterie, nenumărate lumi locuite? Pentru că nu există Dumnezeu și popii sunt niște șarlatani? Nu mergeau rachetele sovietice (chit că au mai căzut și s-a ales praful!) prin spațiu și altele?
Toate acestea însă, nu confirmau niciodată justețea și adevărul teoriilor în care credeau aceia, care erau înșelări diavolești. Tehnica merge, se vede, independent de ele, așa că nu mai vorbiți de astea. De altminteri, de ce le mai zic ăia „teorii”, „teoreme”? Hoți de cele sfinte, cum se poate să fie „teorie” fără de Dumnezeu? Ce înseamnă ingule „teo-rie”, „teo-remă”, ai?
O. Piatră: Mă lași? Eu n-am făcut limbi clasice la școală și aiureli d-astea de le căutați voi, ci științe exacte, serioase, adevărate, cu rezultate ce se văd și se măsoară, fapte, nu vorbe goale și speculații de doi lei.
Autor: Pr. Platon Popovici
Sursa: Dialoguri despre facerea lumii, p. 7-20
