Recunoașterea și mărturisirea Adevărului Vieții, cea mai înaltă știință a lumii
Suntem 100% conștiință, 100% cunoaștere, 100% raționalitate. Adică, suntem în totalitate deschiși spre a înțelege tot ceea ce suntem și tot ceea ce ne înconjoară și, totodată, compatibili întrutotul cu toată raționalitatea Universului, a cărui conștiință de a fi și scop îi suntem. În acest sens, Patristica Bisericii spune despre om în relație cu Creatorul, că este un microcosmos, pentru că este sinteza în mic a Universului, dar este și un macrocosmos întrucât este conștiința lui cuvântătoare.
Altfel spus, omul zidit de Dumnezeu, „după chipul Său”, este invitat să facă ştiinţă: să descopere lumea în toată complexitatea ei, să-i pătrundă cele mai sublime şi cele mai adânci sensuri, să o modeleze în cele mai inventive şi în cele mai inspirate combinaţii, astfel încât, prin toate şi prin toţi să strălucească Înţelepciunea uimitoare a Creatorului lor şi al nostru.
Teologia Bisericii, dintotdeauna a învăţat că drumul omului „de la chip la asemănare” este un drum veşnic deschis explorării şi inepuizabil în conţinut şi, între altele, pe acest traseu ascendant – al omului către îndumnezeire şi al lumii către umanizare – omul urcă, împreună cu toată creaţia spre Ziditorul lor, iar creaţia îi devine ca o scară, cu treptele făcute din sensuri înţelegătoare.
Cu alte cuvinte, cunoaşterea lumii interioare şi exterioare omului este punctul de plecare şi scopul primordial de la care omul pleacă pentru a creşte într-o nesfârşită releție cu Dumnezeu, cu sine şi cu întregul Cosmos. În ultimă instanţă, este îndeplinirea invitației primate în Rai: „de a creşte, de a păzi şi de a lucra Edenul” şi apoi, toată lumea locuită și văzduhul cel întins, în planul istoriei şi dincolo de el; ceea ce înseamnă că, omul, în această viaţă, doar începe să facă ştiinţă, iar după trecerea prin moarte „începe” deznodământul cercetării creaţiei, un fel de „postuniversitate” care, niciodată nu se sfârşi și, paradoxal, pe care nu ne vom dori să o absolvim.
Mai concis: Ce înseamnă a face ştiinţă din perspectivă teologică? Nimic mai simplu, nimic mai firesc şi nimic mai complex decât: a re-cunoaşte continuu Adevărul Vieţii, care este Taina infinită a Adevărului Veşnic tăinuit şi revelat în creaţie.
Adevărul Vieţii: cel din Dumnezeu în Treime închinat; cel din lumea nevăzută a îngerilor; cel din văzduhuri cu (ne)cuprinsele galaxii, constelaţii și planete; cel de pe pământ: din fiece făptură, din fiece lege, din fiece fenomen, din fiece stare; cel din om: din toată complexitatea trupului său (egală cu cea a universului întreg) şi cu toată taina sufletului său (egală cât valoarea întregii lumi). Prin toţi şi prin toate străbate Unul şi Acelaşi Adevăr, ce bate ca o inimă vie şi care prin ieşirile sale (sistola) pe toate le întemeiază în identitatea lor, iar prin contragerile sale (diastola) pe toate le adună într-o singură Raţiune a lor.
Prin urmare, potrivit Revelației, Nu există decât un singur Adevăr al Vieţii extins şi nuanţat în infinitatea, diversitatea şi complexitatea întregii creaţii: văzute şi nevăzute, care aşteaptă tăcut şi revelator să încânte şi să umple de uimire pe împăratul lor, pe om. Şi nu există om mai împlinit, mai „răsfăţat” şi mai răsplătit în ale cunoaşterii, mai uimit şi mai odihnit în căutări, decât acela care se adaugă Mulţumitor acestei minuni în continuă desfăşurare.
A Re-cunoaşte acest Adevăr, care stă la baza Realităţii în care am fost aduşi şi din care facem parte este cea mai intima, cea mai sublimă şi cea mai măreaţă Întâlnire pentru care am fost zidiţi, pe care sufletul ne-o cere şi care ne caută şi ne aşteaptă prin toate.
Este si rămâne cea mai înaltă ştiinţă a lumii, care nu ţine de IQ, nici de identitate, nici de cultură, nici de gen, nici de religie; care nu poate fi brevetată corporatist, nici total definită sau clasificată, nici exhaustiv explorată, nici mimată, nici cunantificată etc. Deși, în acelaşi timp, aceasta descătuşează mintea, dezmărgineşte orizontul cunoaşterii, crează tainice legături între generaţii, între culturi şi, negreşit, întăreşte marca ipostatică a fiecăruia dintre noi, centru din care putem genera solide relaţii interpersonale.
În lipsa acestei Re-cunoaşteri (a Adevărului Vieţii), orice demers ştiinţific se blochează în sine. Nu poate progresa nici intensiv, nici extensiv. Rămâne o searbădă rotire în gol, cu scheme combinate din părţi de adevăr care, întotdeauna, sfârşește în tornade (auto)distrugătoare. În schimb, când omul îşi fixează drept scop esențial al Vieţii să-I descopere Adevărul, pentru a se uni şi a se desfăta în El, totul se deschide indefinit, totul se nuanţează şi se armonizează uimitor, formând o spirală ascendentă de sensuri înnoitoare, care sabotează spaţiul şi timpul ciclic (cu toate fricile şi durerile morţii) şi se îndulcește lin din izvoarele-I cele veşnice.
Un astfel de om, poate nu-i un mare savant, dar poate să și fie; poate nu-i un mare cercetător, dar poate să și fie; poate nu-i un mare inventator, dar poate să şi fie…, oricum, e Mare Om, uneori reţinut și de istorie, dar negreşit înscris în cer, în Cartea Vieţii/Cartea Ştiinţei nesfârşite, care se asemeană cu un copac ce are drept fruct rodul cunoaşterii, crescut în Pomul Vieţii din mijlocul Raiului.
Şi apropos, pentru cei care cred că raiul e plictisitor, fiind un fel de tâmpă beatitudine, un fel de „sfântă” plictiseală de atâtea cântări şi predici bisericeşti obositoare. Vor avea o mare surpriză. Adevărul e că trebuie să fii un mare ignorant, de fapt un mare prost, ca să alegi să crezi într-un astfel de rai și mai ales, să aştepţi să-l locuiești.
Însă, vă pot încredința clar de un lucru: Raiul şi nesfârşita lui Împărăţie a Cerurilor – ce este şi va să vină – este, cu adevărat, pentru cei Deştepţi: cei destupaţi la minte şi la inimă de stupizeniile şi făcăturile demonice, rupţi de iraţionalităţile patimilor şi de minciunile laşe ale „duhurilor lumii”, cei care nu s-au îmbătat de plăcerile amăgitoare ale vanităţii şi trufiei degradante, ci s-au îmbăiat continuu în Tainele Cunoaşterii Adevărului Vieţii în toate chipurile şi cu orice preţ.
Doar aceştia vor şti ce să facă în Rai, pentru că s-au desfătat în el de pe pământ. Vor şti să-i contemple mai departe Adevărul din cealaltă dimensiune a Vieţii și vor fi atât de grăbiţi să-i descopere plinătatea valenţelor, anticipate încă din această viață. Vor continua să se lase „îmbătaţi” cu cea mai trează beţie, de consistenţa şi diversitatea lui nebănuită, trăită în comuniune cu mulţi alţii, la fel de curioşi, ştiuţi sau neştiuţi (dar recunoscându-se reciproc), împreună împărtăşindu-şi din tainele cunoașterii care, fără îndoială, cere veşnicia pentru a-i sorbi şi admira conținutul inepuizabil.
Autor: Gheorghe Butuc