Rocile pliate dovedesc Potopul lui Noe
Te-ai plimbat vreodată de-a lungul plajei și ai ridicat privirea pentru a admira straturile (de roci) pliate din stânci? Există o mulțime de exemple în stâncile de-a lungul coastei de sud a Angliei. Majoritatea exemplelor implică mai multe straturi de rocă, îndoite împreună. Cum au ajuns așa și care au fost forțele necesare pentru a îndoi stâncile în moduri atât de dramatice?
Mai important, cât timp au durat aceste procese? Informațiile despre geologie de pe Internet și TV întăresc constant ideea unei vârste îndelungate a pământului. Există convingerea că forțele și vitezele proceselor pe care le vedem în jurul nostru nu s-au schimbat prea mult în milioane de ani.
Mantra este „încet și gradual”, iar ceea ce vedem în prezent este cheia înțelegerii trecutului. Această idee, propusă de geologul scoțian James Hutton (1726–1797), se numește „uniformitarism”. Hutton, care este sărbătorit drept „fondatorul geologiei moderne”, a afirmat:
… istoria globului nostru trebuie să fie explicată prin ceea ce se poate vedea că se întâmplă acum… Nu trebuie folosite puteri care să nu fie naturale globului, nicio acțiune nu trebuie admisă cu excepția celor al căror principiu îl cunoaștem.[1]
Hutton era un deist, adică credea într-un creator, dar nu în Dumnezeul biblic. Și a negat istoria biblică – în special o creație supranaturală, recentă, urmată de un Potop global aproximativ 1700 de ani mai târziu. Din cauza deismului său, el a exclus interpretarea lucrurilor precum straturile pliate în termenii Potopului lui Noe. Deci, chiar înainte de a examina dovezile geologice, Hutton și cei care l-au urmat, au respins Potopul ca mijloc prin care se pot explica faptele geologiei.[2] Dar, după cum vom vedea, Potopul este cea mai bună explicație pentru lucruri precum straturile pliate.
Straturi stresate
Stâncile seamănă mult cu oamenii – pot fi stresate! Și, ca și oamenii, pietrele reacționează la stres în moduri diferite. Stresul este forța care acționează asupra rocii, care poate fi aplicată în direcții diferite. Există „stresul tensional”, care desprinde piatra. „Stresul de compresie” face ca roca să fie strânsă împreună. „Stresul de rupere” provine din două forțe aplicate în sensuri opuse, dar nu pe aceeași direcție (vezi figura 1).
Unii oameni pot face față stresului mai bine decât alții, iar pietrele sunt la fel. Modificarea formei rocii din cauza stresului se numește deformare, ceea ce duce la trei tipuri de deformare (schimbarea formei).
Există deformarea elastică, în care o rocă poate „reveni” după ce stresul dispare. Deformarea ductilă înseamnă că roca își schimbă forma sub stres și nu va reveni la forma inițială.
În cele din urmă, dacă rocile sunt stresate suficient de puternic, se vor fractura, schimbându-le astfel ireversibil – numită deformare fragilă. Aceste comportamente diferite ale rocilor depind, de asemenea, de constituenții lor, cum ar fi un amestec de prăjitură cu ingredientele sale moi, maleabile (cum ar fi ouăle, fructele, făina) și ingredientele dure și casante (cum ar fi nucile).
Și, ca și coacerea prăjiturii, temperatura afectează foarte mult modul în care se comportă rocile. Acești trei factori diferiți (tipuri de stres, constituenți și temperatură) și rezultatele lor sunt folosite, de obicei, de geologi pentru a explica ceea ce văd în roci.
Aceasta include plierea straturilor sedimentare. Geologii susținători ai vârstei îndelungate își imaginează că stresul (cu sau fără încălzire) care acționează asupra rocii închise, aplicat treptat și suficient de mult timp (de obicei milioane de ani), poate determina deformarea rocii fragile ca plasticul, iar pliurile din roci sunt explicate în acești termeni.
Include Potopul!
Dar ar trebui explicate astfel straturile de roci sedimentare pliate? Chiar necesită plierea milioane de ani? Când luăm în considerare Potopul global, timpul necesar ca aceste structuri să se formeze se reduce. Potopul oferă un mecanism explicativ simplu, care nu necesită milioane de ani – un interval de timp pe care istoria Bibliei îl respinge.
Sedimentele umede au fost depuse rapid în întreaga lume în straturi vaste în timpul Potopului. Și dacă straturile erau încă moi și flexibile, mai degrabă ca niște straturi de lut, ele ar fi putut fi pliate rapid prin mișcările pământului, mai degrabă decât îndoite încet în forma actuală, fără să se rupă sau să se prăbușească.[3]
Biblia indică faptul că Potopul, care a durat puțin mai mult de un an, a fost un eveniment tectonic global, cu multă mișcare a pământului pe verticală și orizontală. Aceasta a furnizat forțele necesare modelării sedimentelor și plierii rocilor.[4] Facerea 7:11 ne spune cum a început Potopul, când „s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare”. Facerea 8:1–3 ne spune cum s-a încheiat potopul: „și a adus Dumnezeu vânt pe pământ și a încetat apa de a mai crește.
Atunci s-au încuiat izvoarele adâncului și… a început a se scurge apa de pe pământ și a se împuțina.” Aceste versete descriu, de asemenea, o activitate geologică globală vastă. În plus, Psalmul 103:6–10 descrie clar Potopul lui Noe:[5] „peste munți vor sta ape. De certarea Ta vor fugi… Se suie munți și se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele… nu se vor întoarce să acopere pământul.” Evident, au fost implicate forțe uriașe de mișcare a pământului care au transportat cantități mari de sedimente umede și proaspăt depozitate. Potopul oferă toți factorii necesari pentru a plia rapid straturile.[6]
Dileme de timp îndelungat
Geologii care cred în milioane de ani nu vor invoca Potopul lui Noe pentru a explica stratificarea și plierea rocilor. Ei cred că aceste roci s-au depus încet. Pe măsură ce straturile de sedimente au devenit foarte groase (kilometri), straturile inferioare ar fi fost comprimate de greutatea celor de deasupra, eliminând astfel apa. Pe lângă acțiunea de cimentare chimică, aceasta ar fi asigurat că sedimentul se întărește în rocă.
Roca îngropată adânc este închisă de presiune și așa că se spune că este posibil ca ea să fi fost pliată încet, atunci când era solidă. Problema acestei idei este că roca solidă se va comporta într-un mod fragil; dacă este supusă unei presiuni, nu se va plia, ci se va rupe. (Îndoiți o crenguță veche și uscată și se va rupe – brusc!)
Un pliu prezintă două componente ale tensiunii care funcționează în același timp: compresie și tensiune. În jumătatea exterioară a pliului sunt în joc forțele de tensiune, iar în jumătatea interioară, forțele de compresie sunt active (vezi figura 2).
Prin urmare, ne-am aștepta să vedem fracturi în jumătatea exterioară și dovezi de compresie în jumătatea interioară. Cu toate acestea, cercetătorii nu au observat așa ceva în pliurile din Marele Canion, de exemplu.
Roca pare ca și cum s-ar fi deformat ca argila umedă. Devine mai subțire acolo unde pliul a fost tensionat (nu prezintă fracturi de tensiune) și mai gros acolo unde a fost compresat (dar fără semne de zdrobire). Aceasta este o dovadă puternică că sedimentul era încă umed și plastic, precum argila, și nu rocă solidă, atunci când a fost îndoit.4
Susținătorii timpului îndelungat pot accepta că un strat individual de rocă ar fi putut fi umed și plastic atunci când a fost pliat. Dar nu și atunci când există mai multe straturi îndoite în mod clar împreună, presupunând că straturile de sus și cele jos sunt separate de milioane de ani. Acest lucru se datorează faptului că ei știu că ar fi nerezonabil să se creadă că straturile de rocă ar rămâne moi timp de milioane de ani. Deci, cel puțin stratul inferior al oricărei astfel de secvențe pliate ar fi trebuit să fie solid atunci când a fost îndoit.
În Marele Canion, unde straturile pliate fac parte dintr-o formațiune mai mare numită Kaibab Upwarp (figura 3), stratul cel mai adânc (gresia Tapeats) se presupune că are 550 de milioane de ani. Cel mai de sus dintre straturile pliate (calcarul Kaibab) a fost depus 300 de milioane de ani mai târziu. (Stratul inferior este cu milioane de ani mai vechi decât oricare dintre straturile intermediare.) Așadar, cum toate au fost pliate împreună în mod plastic, interpretarea simplă a dovezilor este că toate erau umede și flexibile atunci când au fost pliate.
Prin urmare, susținătorii timpului îndelungat trebuie să găsească o cale de a ocoli acest lucru. Pentru a păstra timpul îndelungat, rocile trebuie văzute ca fiind capabile să se îndoaie fără să se rupă – în trecutul neobservabil, pe perioade de timp uriașe.3
Concluzie
Presupusele milioane de ani necesare plierii straturilor de rocă sunt o iluzie. Straturile pliate nu constituie dovezi pentru timpul îndelungat în roci.[7] Mai mult, nimeni nu a așteptat eoni să urmărească dacă într-adevăr durează atât de mult să se plieze straturile. „Timpul îndelungat” este o idee filozofică (derivată din uniformitarism), nu o observație științifică.
Dimpotrivă, mai multe niveluri de straturi pliate împreună reprezintă o problemă pentru susținătorii timpului îndelungat; una care trebuie explicată. Dovezile sugerează cu tărie că astfel de sedimente au fost depuse rapid și împreună. Au fost pliate în timp ce încă erau umede, înainte de a se întări în rocă solidă.[8] Istoria biblică este, prin urmare, justificată când ne dăm seama că Potopul este cea mai bună explicație pentru aceste pliuri fantastice.
După ce varianta de revistă a acestui articol a fost publicată, Andrew Snelling de la Answers in Genesis, a publicat o lucrare foarte importantă despre petrologia anumitor roci din Marele Canion (formațiunea Bright angel, grupul Tonto).[9] O parte din investigațiile sale a demonstrat, prin măsurători microscopice și fotografii atente ale secțiunilor subțiri, că particulele din straturile pliate strâns nu sunt afectate de metamorfism în niciun fel. Nici rocile în sine nu sunt metamorfozate.
Astfel de dovezi dezmint cu tărie ideea că acestea erau roci deja litificate, care au fost pliate lent (comportându-se plastic) în condiții de căldură și presiune. Mai mult, o serie de alte dovezi interne — chimice, fosile și structurale — pe care Snelling le-a investigat demonstrează fără îndoială că rocile din aceste straturi ale Marelui Canion trebuie să fi fost așezate rapid și pliate, în timp ce încă erau moi; adică înainte de a se întări, devenind roci solide.
Autor: Gavin Cox
Sursa: Creation.com | Fantastic folds
Traducător: Cristian Monea
[1] Allen, D. Warped earth, Creation 25(1):40–43, 2002.
[2] Catchpoole, D. și Walker T., Charles Lyell’s hidden agenda—to free science “from Moses” 19 August 2009.
[3] Nu toate rocile pliate pot fi explicate în termeni de pliere a sedimentelor umede. Rocile metamorfice sunt roci care au fost modificate de căldură și presiune, condiții care le pot deforma.
[4] Morris, J., The Young Earth, Master Books, China, p. 107–112, 2014.
[5] Barrick, W., Oard M.J., Price, P., Psalm 104:6–9 likely refers to Noah’s Flood, J. Creation 34(1):102–109, 2020.
[6] Nelson, V., Flood fossils, Untold Secrets of Planet Earth, p. 80–83, 2014.
[7] Walker, T. Grand Canyon strata show geologic time is imaginary, Creation 25(1):41, 2002.
[8] Hutton, J., ‘Theory of the Earth’, o lucrare (cu același titlu ca și cartea sa din 1795) publicată în Transactions of the Royal Society of Edinburgh, 1785.
[9] Snelling, A., The Petrology of the Bright Angel Formation, Tonto Group, Grand Canyon, Arizona, Answers Research J. 14:303–415, 2021; answersresearchjournal.org/petrology-bright-angel-tonto-group.
