Secretele solare ale lui Stonehenge
S-a crezut mult timp că Stonehenge a reprezentat un calendar străvechi și a fost folosit pentru a marca anotimpurile, dar până de curând, nu se cunoștea modul exact în care s-a făcut acest lucru. Acum, profesorul Timothy Darvill (de la Departamentul de Arheologie și Antropologie, Universitatea Bournemouth, Marea Britanie) a dezvăluit secretele solare ale lui Stonehenge. Într-un articol științific din 2022, publicat în revista Antiquity Journal, Darvill subliniază modul în care Stonehenge a fost ridicat ca un „calendar perpetuu bazat pe cele 365,25 de zile solare dintr-un an tropic mediu.”[1]
Importantă pentru această descoperire a fost realizarea faptului că Stonehenge trebuie să fi fost ridicat în întregime pentru ca acest calendar să funcționeze. Implicațiile sunt că Stonehenge se încadrează ușor în istoria biblică de după Babel. În plus, este o dovadă a inteligenței oamenilor, care au fost creați cu minți strălucite de la început.
Precizii matematice relevate în structura lui Stonehenge
Descoperirea ține cont de structura principală a lui Stonehenge, care inițial cuprindea 30 de pietre mari verticale (numite sarsens). Șaptesprezece dintre ele sunt încă la locul lor inițial, șapte fiind căzute și șase dispărute. Pe pietrele de susținere încă se găsesc șase buiandrugi. Dovezile sugerează că pietrele dispărute au fost furate în antichitate, fiind posibil sparte pentru a construi fundații și pereți.
Măsurătorile atente ale distanței dintre pietrele existente au stabilit că cele 30 de pietre verticale au fost distanțate inițial în trei grupuri de 10. Cu alte cuvinte, aceste pietre masive au fost poziționate cu precizie și intenționat (probabil poziționate pe baza unui plan existent și examinat cu atenție). În plus, s-a recunoscut că există o aliniere importantă a acestor pietre:
„În amprenta și arhitectura tuturor celor trei elemente sarsen se află o singură axă astronomică coerentă: o linie orientată de la nord-est la sud-vest. Această linie unește punctele de pe orizonturile vizibile local unde soarele răsare în timpul solstițiului de vară la nord-est și apune în timpul solstițiului de iarnă la sud-vest.”1
O astfel de orientare sugerează un calendar bazat pe soare, dar cum l-au folosit anticii? Acest lucru este un pic cam complicat. Anticii știau mult mai multe despre astronomie decât credem noi, și cunoșteau clar că există 365,25 de zile între solstițiile anuale[2], ceea ce marchează un an solar.[3]
I-a devenit evident profesorului Darvill că fiecare dintre cele 30 de pietre verticale reprezintă o zi solară într-o lună de 30 de zile care se repetă. Aceste luni au fost împărțite de cele trei grupuri de pietre în „decani”, sau săptămâni de 10 zile. Astfel, 12 cicluri lunare de 30 de zile (reprezentate pietrele verticale ale Cercului Sarsen) dau 360 de zile solare.
Cu toate acestea, finalizarea anului tropic necesită încă cinci zile. Multe calendare antice au inclus așa-numitele zile epagomenale. Acestea au fost zile adăugate la sfârșitul anului pentru a menține calendarul solar în concordanță cu calendarul lor lunar.[4] Darvill a recunoscut că Potcoava Trilithon internă (vedeți diagrama), situată în centrul structurii, îndeplinește acest rol.
Dar, cum mai exact, au reușit anticii să facă din Stonehenge un calendar solar perpetuu? Aceasta ar implica zilele marcate, decanii și lunile care țin pasul cu cele patru anotimpuri și mișcările soarelui pentru a descrie cu exactitate un an solar.
Acest lucru ar necesita o ajustare periodică, în mod specific, adăugarea unei zile la fiecare patru ani pentru a crea un an bisect de 366 de zile solare. Cum s-ar realiza acest lucru? Darvill a recunoscut că cele patru Pietre Station din Stonehenge (vedeți diagrama) oferă mijloacele păstrării numărului necesar, astfel încât o a șasea zi să poată fi adăugată la luna intercalată la fiecare al patrulea an.
S-a recunoscut că utilizarea alinierii lui Stonehenge la solstiții a asigurat sincronizarea calendarului cu mișcările cerești și cu schimbarea anotimpurilor. Alinierea la solstiții i-a ajutat pe constructori să calibreze calendarul, prin care orice erori ar fi fost ușor de detectat, deoarece soarele s-ar afla în locul greșit în timpul evenimentului bianual. Darvill afirmă:
„La Stonehenge, axa principală împarte în mod natural monumentul și, implicit, calendarul pe care îl reprezintă în două jumătăți, atât solstițiile de iarnă, cât și cele de vară încorporate în mod clar în arhitectura structurii.”1
Cunoștințele străvechi transmise
Se pun întrebările evidente cum, unde și când au apărut astfel de cunoștințe calendaristice. Darvill recunoaște două surse probabile: Vechiul Regat al Egiptului, dar chiar mai primar decât acesta:
„… sisteme similare de calcul al timpului erau folosite în Mesopotamia până la sfârșitul mileniului al IV-lea î.Hr., iar adoptarea lor în estul Mediteranei ar fi putut fi mai răspândită în acest moment decât se credea anterior. A avut un succes evident, deoarece multe dintre caracteristicile sale cheie au fost adoptate în calendarele ulterioare.”1
Astfel de dovezi se potrivesc cu istoria biblică, prin care civilizația umană a apărut după Potop, în special la Turnul Babel. Cunoștințele despre calendar, matematică și inginerie ar fi fost transmise inițial de la Noe și familia sa după Potop. Am plasa intervalul de timp pentru Babel în jurul anului 2100 î.Hr.[5]
Mulți dintre descendenții populației de la Babel ar fi luat astfel de cunoștințe cu ei pe măsură ce s-au dispersat pe tot globul. O parte din aceste cunoștințe au ajuns mai târziu în Marea Britanie. Asemenea idei de migrație globală au fost „profund la modă” în mediul academic, dar Darvill admite:
„Acum, totuși, pendulul interpretării se întoarce în favoarea contactelor la distanță și a rețelelor sociale extinse.”1
La fel ca Turnul Babel, Stonehenge a fost probabil construit în scopuri religioase. Darvill recunoaște că funcția calendarului nu era doar aceea de a informa fermierii antici despre anotimpuri. Aveau nevoie de îndrumare ca să știe când să planteze recoltele și când să sărbătorească festivalul recoltei și, în special, când să-și liniștească zeii cu prezența lor la astfel de ceremonii cheie.
Concluzie
Noile descoperiri ale funcției lui Stonehenge ca și calendar solar de 365,25 zile adaugă cunoștințelor noastre despre geniul anticilor. O astfel de cunoaștere își găsește rădăcinile în Egiptul antic și în Mesopotamia timpurie. Acest lucru se aliniază perfect cu istoria biblică, prin care oamenii au fost creați cu minți strălucitoare de la început, iar cunoștințele, inclusiv calendarul solar, trebuie să fi fost transmise de la Noe și apoi de la constructorii Turnului Babel, care în cele din urmă au ajuns în Marea Britanie prin urmașii celor care s-au disperat pe glob după Babel.
Autor: Gavin Cox
Sursa: Creation.com | Stonehenge’s solar secrets
Traducător: Cristian Monea
[1] Darvill, T., Keeping time at Stonehenge, Antiquity, p. 1–17, doi.org/10.15184/aqy.2022.5. Un „an tropic” (numit și an astronomic) este definit ca perioada dintre echinocțiile succesive de primăvară sau de toamnă sau solstițiile de iarnă sau de vară, fiind de 365 de zile, 5 ore, 48 de minute și 46 de secunde.
[2] Motivul pentru care există 365,25 de zile într-un an solar este că perioada de rotație a pământului nu se potrivește exact cu timpul necesar pământului să orbiteze în jurul Soarelui. Cele 0,25 zile suplimentare (de fapt 0,242190 zile) se datorează acestui fapt. Adăugăm o zi fiecărui an bisect, adică anul care este divizibil cu 4 (deci 2020, 2024 și 2028 sunt ani bisecți), cu excepția anilor divizibili cu 100, cu excepția cazului în care sunt divizibili cu 400 – astfel anul 2000 d.Hr. a fost un an bisect. Acest lucru menține stelele și anotimpurile aliniate cu calendarul, cu o eroare de doar o zi la 3236 de ani.
[3] Cu toate acestea, solstițiile, punctele în care soarele este cel mai sus (vara) sau cel mai jos (iarna) pe cer, nu se întâmplă în același loc în fiecare an. De exemplu, solstițiul de vară este definit ca momentul în care soarele se află direct peste Tropicul Racului (23,5° latitudine nordică). În anul 2022, va avea loc la ora 9:13, marți, 21 iunie, ora Greenwich, într-un punct din Oceanul Atlantic, la nord de Puerto Rico. Deoarece Stonehenge se află la doar 1,8° vest de Primul Meridian (care, prin definiție, trece prin Observatorul Regal din Greenwich, Anglia), soarele va răsări cu câteva minute mai târziu decât la Greenwich, dar soarele nu își va atinge zenitul pentru încă câteva ore.
[4] Anii lor nu s-au încheiat în decembrie! În schimb, în multe sisteme calendaristice antice, noul an începea la echinocțiul de primăvară. Ne derivăm lunile din sistemul roman. Dacă vă gândiți la numele lunilor septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie, vă veți da seama că acestea ar trebui să fie numele lunilor a 7-a, a 8-a, a 9-a și a 10-a. Poate că Iulius Cezar a introdus sistemul anului bisect în calendarul roman (45 î.Hr.), dar în secolul al VII-lea î.Hr. romanii mutaseră începutul noului an la 1 ianuarie fără a redenumi lunile!
[5] Pe baza cronologiei masoretice și a indiciilor din Facerea 10:8–10, 25; 11:1–9.
