Sfinții Părinți despre poziția Pământului în centrul Universului
Mai jos puteți citi câteva extrase din scrierile Sfinților Părinți, găsite de Pr. Dan Bădulescu, despre poziția centrală a Pământului în Univers. Ei, trăind într-o vreme când știința era încă la începuturi, au fost inspirați de Dumnezeu să spună adevărul. Descrierea acestui fapt este uneori defectuoasă, ei folosindu-se de descoperirile astronomice firave ale vremii. Totuși, consensul asupra problemei este clar:
Sfântul Clement Romanul (35 – 98)
„Ziditorul, îndelung răbdătorul, mult milostivul, ţiitorul, binefăcătorul, de oameni iubitorul, învăţătorul curăţiei, cel fără de moarte şi care dăruieşte viaţa veşnică, neasemănatul, care se sălăşluieşte în sufletele celor buni, care nu poate fi cuprins şi totuşi este cuprins, care a ţintuit marea lume[mfn]Pământul[/mfn] ca un centru în spaţiu, care a împrăştiat cerurile şi a întărit Pământul.”[mfn]Omilia II, XLV.[/mfn]
Sfântul Atanasie cel Mare (296 – 373)
„Dar Pământul nu stă pe el însuşi, ci este întemeiat pe ape, şi iarăşi, este ţinut la locul său, fiind ţintuit în centrul cosmosului.”[mfn]Împotriva păgânilor, partea 1, 27.[/mfn] „…munţii se înalţă, marea se zbuciumă de valuri, vieţuitoarele ei cresc, iar pământul rămâne nemişcat…”[mfn]Împotriva păgânilor, cartea 1, III, 44.[/mfn]
Eusebiu de Cezareea (263 – 339)
„Pământului i-a păstrat locul de la mijloc, dându-i rostul unui centru şi înconjurându-l cu apele oceanului, ca spre a-i spori frumuseţea prin albastrul straielor, iar mai apoi, făcându-l să fie vatra, maica şi manca[mfn]Hrănitoarea, doica.[/mfn] tuturor vieţuitoarelor de pe cuprinsul lui, udându-l cu roura ploilor şi a susurelor de apă şi rost dându-i să rodească prin pădurile lui şi prin minunatele lui flori, întru sporirea bucuriei vieţii…”[mfn]Viaţa Sfântului Constantin cel Mare[/mfn]
Sfântul Vasile cel Mar (330 – 379)
„Unii filosofi ai naturii spun, cu cuvinte elegante, că pământul stă nemişcat din anumite pricini: din pricina locului pe care îl ocupă în centrul universului şi din pricina distanţei, totdeauna egală cu marginile universului; de aceea nu poate să se încline în vreo parte; aşa că rămâne neapărat nemişcat, pentru că distanţa egală, pe care o are din toate părţile de jur împrejurul lui, îi face cu neputinţă înclinarea în vreo parte. Locul acesta din centrul universului, pe care pământul îl ocupă, nu l-a dobândit nici ca o moştenire, nici prin sine însuşi, ci este locul lui firesc şi necesar… Deci corpurilor grele le este proprie mişcarea înspre jos; iar josul, aşa cum s-a arătat, este centrul. Să nu te minunezi, dar, dacă pământul nu cade în nici o parte; nu cade, pentru că ocupă, potrivit naturii lui, locul din mijloc. Trebuie deci neapărat ca pământul să rămână la locul său…
Vor fi de acord şi cei ce sunt împotriva spuselor mele că pricina care face ca pământul, care este mai greu decât apa, să stea suspendat în mijlocul universului…” [mfn]Hexaemeron, 10.[/mfn]
„Dar nici, pentru că cei care au scris despre pământ au vorbit multe despre formele pământului, spunând că pământul este asemănător unei sfere… rotunjit egal din toate părţile…-, da, nici pentru aceasta nu voi ajunge să spun că facerea lumii, aşa cum ne-o relatează Scriptura, este de mai puţin preţ, pe motiv că Moise, slujitorul lui Dumnezeu, n-a spus nimic despre forma pe care o are pământul, n-a spus că perimetrul pământului are 180.000 de stadii (o stadie = 147-192 metri), n-a măsurat cât de mult se întinde umbra pe care o lasă pământul…” [mfn]Omilii, IX.[/mfn]
„În mijlocul Sfintei, unde le era îngăduit preoţilor să intre, se găsea altarul tămâierii, simbolul Pământului aflat în mijlocul acestui cosmos; şi de acolo veneau aburii tămâii.”[mfn]Înţelesul mistic al Tabernacolului, cartea V, VI; Sfântul Clement Romanul, Stromata, V.[/mfn]
Sfântul Ambrozie cel Mare (339 – 397)
„…La ce foloseşte să chibzuim dacă (pământul) atârnă în văzduh sau pe apă, ca de aici să se işte gâlceavă, cum de poate firea cea uşoară şi străvezie a văzduhului să ţină povara pământului sau, dacă atîrnă peste ape, cum de nu se afundă în apă greaua prăvălire a pământului? Sau cum de nu se pleacă înaintea lui unda mării şi nu se revarsă de-o parte şi de alta, urnită din locul său? Încă mulţi au spus că pământul este la mijlocul văzduhului şi că rămâne nemişcat cu greutatea sa… Despre aceasta socotim îndeajuns ceea ce Domnul a grăit către Iov, sluga Sa, când i-a grăit prin nor: «Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Arată-Mi, dacă ai pricepere! Cine a pus măsura lui, dacă ştii? Sau Cine este Cela Ce a întins asupră-i măsura? Sau peste ce s-au aşezat cercurile sale?» (Iov 38, 1; 4-6) Au nu a arătat prealimpede Dumnezeu că toate cu puterea Sa stau, şi nu prin mulţimea, greutatea sau mărimea lor? Căci legea n-a dat-o zidirea, ci ea a primit-o şi primind-o, slujeşte ei.
Deci pământul nu stă în mijloc pentru că ar atârna într-o cumpănă dreaptă, ci pentru că măreţia voii lui Dumnezeu îl ţine în frâu prin legea Sa, astfel ca ceea ce este şovăielnic şi gol să rămână neclătinat, precum şi proorocul David mărturiseşte, zicînd: «întemeiat-a pământul pe tăria lui şi nu se va pleca în veacul veacului» (Psalm 103, 5). De bună seamă, Dumnezeu nu este propovăduit aici numai ca Meşter[mfn]artifex-meşter, artist, creator, autor (n. trad.)[/mfn], ci ca Cel Atotputernic, Care… întru tăria legii Lui… nu-i îngăduie (pământului) a se clătina... Şi nici când citim: «Eu am întărit stâlpii lui», (Psalm 74, 3) nu putem socoti cum că pământul s-a sprijinit cu adevărat pe stâlpi, ci pe puterea care ţine şi reazemă firea pământului. Şi în ce chip stă aşezarea pământului în puterea lui Dumnezeu, cunoaşte şi dintr-aceasta, căci scris este: «Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură» (Psalm 103, 32) şi într-alt loc: «Încă o dată Eu clatin pământul» (Agheu II, 7).
Deci nu rămâne nemişcat în strânsorile lui, ci este zguduit adesea la semnul şi porunca lui Dumnezeu (Iov 9, 6), precum şi Iov zice că «Domnul îl zguduie din temelii, iar stâlpii lui se clatină». (Iov 26, 6-8)… Cu voia lui Dumnezeu rămâne, dar, neclătinat pământul şi «stă în veacul veacului» (Eclesiastul I, 4), precum spune Biserica, şi după voia lui Dumnezeu se mişcă şi se clatină. Drept aceea, pământul nu stă sprijinit pe temeliile lui şi nici nu rămâne neclătinat pe reazemul său, ci Domnul îl face să stea şi îl cuprinde cu tăria voii Sale, «că în mâna Lui sunt toate marginile pământului». (Psalm 94, 4) Şi simplitatea aceasta a credinţei biruieşte toate mărturiile…
Căci în ce chip pământul stă atârnat în gol şi rămâne nemişcat din pricina greutăţii sale cumpănite din toate părţile…”[mfn]Hexaimeron[/mfn]
Sfântul Grigorie de Nyssa (335 – 394)
„”Aceasta e cartea facerii cerului şi a pământului”, zice Scriptura[mfn]Facere II, 1.[/mfn].
După ce au fost create toate câte se văd şi fiecare lucru a fost pus la locul lui deosebit, în aşa fel încât corpurile cereşti îmbrăţişează de jur-împrejur întregul univers, iar cele mai grele dintre ele şi care au tendinţa să cadă în jos, cum sunt pământul şi apa s-au statornicit laolaltă, în mijloc, atunci şi-au luat locul în firea lucrurilor sub forma unei legături şi întăriri a tuturor făpturilor înţelepciunea şi puterea dumnezeiască, singurele în stare să cârmuiască totul printr-o îndoită lucrare: aceea a stării şi a mişcării… căci nici uscatul nu-şi părăseşte starea sa fixă şi nici cerul nu-şi răreşte vreodată viteza mişcării sale circulare.”[mfn]Despre facerea omului, 30, 1, 1.[/mfn]
Şi ce îl face pe Pământul cel de jos să fie temelia întregului, şi ce îl ţine statornic în locul său? Ce anume îi supraveghează tendinţa de cădere? Dacă cineva ne-ar întreba despre acestea şi cele asemenea lor, va fi cineva atât de îndrăzneţ ca să făgăduiască vreo explicaţie de acest fel? Nu! Ci singurul răspuns ce poate fi dat de către oameni de bun simţ este acesta: că numai Cel care a făcut toate cele cu înţelepciune poate să dea răspuns despre creaţia Sa. Iar noi „cu credinţă socotim să se fi întemeiat veacurile, cu graiul lui Dumnezeu,” (Evrei 11, 3) cum a spus Apostolul.”[mfn]Răspuns la Cartea a doua a lui Eunomiu.[/mfn]
Fericitul Augustin (354 – 430)
„Atunci, fie ca filosofii să nu cuteze a ne tulbura credinţa cu argumente legate de greutatea corpurilor; căci nu mă ostenesc să cercetez de ce ei nu pot crede că un trup pământesc poate să fie în ceruri, în vreme ce întregul Pământ nu atârnă de nimic. Căci pesemne că lumea[mfn]Adică Pământul.[/mfn] îşi păstrează locul din centru prin aceeaşi lege catre atrage la centrul ei toate corpurile grele.”[mfn]Cetatea lui Dumnezeu, XIII, 18.[/mfn]
Sfântul Ioan Gură de Aur (354 – 407)
„Căci cei nebuni îşi închipuie că nimic nu stă pe loc, dar aceasta li se pare nu din obiectele văzute, ci din ochii care văd. Deoarece ei sunt nestatornici şi buimaci, ei cred că Pământul se roteşte cu ei, dar el nu face asta ci stă nemişcat. Tulburarea este chiar starea lor, şi nu vreo schimbare a stihiei.”[mfn]Omilia la Tit, III.[/mfn]
Sfântul Chiril al Ierusalimului (313 – 386)
„Pământul are aceeaşi proporţie faţă de cer ca şi centrul faţă de întreaga circumferinţă a unei roţi, căci Pământul nu este mai mult decât aceasta în comparaţie cu cerul: pricepe că primul cer pe care îl vezi[mfn]Al Lunii.[/mfn] este mai mic decât al doilea, şi al doilea decât al treilea, căci aşa le-a numit Scriptura…”[mfn]Cateheze baptismale, VI, 3.[/mfn]
Sfântul Grigore Palama (1296 – 1359)
„Ci precum pământul după a lui fire stă şi apa, când ia deci întoarcerea cea de jos?…
…Şi pământului celui nemişcat i-a rânduit împrejur, ca unui centru, un cerc foarte sus aşezat, şi în chip iscusit foarte a legat cerul cel în veşnică mişcare prin cele ce se află la mijloc, pentru ca lumea să rămână şi statornică, şi mişcătoare; căci corpurile în veşnică şi repede mişcare sunt aşezat în cerc, iar ceea ce este nemişcat a primit în mod necesar locul din mijloc, având drept contra greutate pentru mişcarea sa nemişcarea, ca să nu se mişte din loc, în felul unui cilindru, sfera universului.”[mfn]Omilii[/mfn]
„Iar înţelepţii elinilor zic, cum că cerul se întoarce cu firea sufletului celui lumesc, şi aceasta zic ei cum că învaţă drept şi cu cuvânt… Ci precum pământul după a lui fire stă şi apa, când ia deci întoarcerea cea de jos?”[mfn]150 de capete fireşti, teologhiceşti, năravnice şi practice[/mfn]
Sfântul Grigorie Taumaturgul (213 – 270)
„Şi toate cele ce au fost făcute de Dumnezeu pentru om rămân credincioase în acelaşi fel: dacă, de pildă, omul este făcut din ţărână şi în ţărână se întoarce; că Pământul însuşi rămâne statornic…”[mfn]Despre Ecclesiastul, 1, 2.[/mfn]
Sfântul Atanasie de Paros (1721 – 1787)
„Şi oarecare cuprindere împrejur este cerul a tuturor zidirilor celor văzute şi nevăzute. Că înlăuntrul lui se cuprind şi puterile îngerilor cele înţelegătoare şi toate cele simţite, stelele şi toate celelalte, împreună cu care şi însuşi pământul, care este ca un punct şi centru către toată lumea. …Căci cu adevărat, sau sferă, sau în chipul sferei, întru care se zice că este şi petrecerea fericiţilor. A căruia partea cea mai de sus este rotocolul lui cel despre toate părţile, iar cea mai de jos este mijlocul, unde cum că şi pământul ca un centru şade nemişcat, şi înţelepţii cei de afară de demult învaţă şi dumnezeiasca Scriptură de asemenea.”[mfn]Dogmatica[/mfn]
Autori: Pr. Dan Bădulescu și Robert Sungenis
Sursa: Consensul Sfinţilor Părinţi şi scriitori bisericeşti asupra geocentrismului