Simetria în arta naturii

Muzica, imaginile, toată plăsmuirea artistică a naturii poartă asupră-le pecetea artei adevărate şi originale. Toate emană măreţie, un aer dumnezeiesc, izvorând o graţie de nedescris, care ne emoţionează profund. Ce frumos descrie marele Papadiamantis măreţia estetică a unei nopţi pascale:

«Şi viţa-de-vie sălbatică, cu flori albe ca neaua, înveşmântată în alb, izvorâtoare de miresme, încolăcită pe garduri, dalbă şi parfumată, prăznuind învierea, iedera şi caprifoiul, mlădiţele primăverii ce-şi risipeşte pletele binemirositoare peste ţarini, toate îşi revărsau mireasma în văzduhul nopţii… Deasupra, pulberea argintie a stelelor se-mpuţina în înalturi, pe ce se ridica luna. Privighetoarea cânta stins, în adâncul pădurii, iar huhurezul, neputând să se ia la întrecere cu surata sa delicată, îşi conteni o vreme bocetul».

Desigur, se prea poate ca şi unele opere de artă create de om să ne producă emoţii estetice şi să ne înalţe sufletul. Cu toate acestea, sunt mai prejos decât operele de artă ale naturii.

Sunt clipe când roua dimineţii, parfumul unei flori, covorul multicolor al unei livezi, cântul unei paseri, păsările plonjând într-un lac, o aripă deosebită, spicele vălurile, murmurul unui pârâiaş sau culorile măreţe ale zorilor sau ale apusului ne ridică existenţa în sfere mai înalte, în spaţiul unei bucurii şi al unei păci profunde şi negrăite, în ţara «bucuriei depline».

«O bucurie desăvârşită stăpâneşte mintea ce se ospătează din cunoaşterea naturii», scrie Sfântul Nil.

Cine cunoaşte estetica şi canoanele sale va constata că în natură sunt respectate toate regulile esteticii, fiind aplicată întocmai fiecare regulă a artei. Linia dreaptă, ce creează forme care inspiră ceva dur, rigid şi lipsit de graţie, nu este agreată din punct de vedere estetic. Lucrurile stau cu totul altfel în ceea ce priveşte linia curbă, care este linia frumuseţii, intrând în compoziţia adevăratelor opere de artă.

Este ştiut faptul că Partenonul, frumoasa compoziţie arhitecturală ce împodobeşte Acropolele, îşi datorează farmecul unic tocmai utilizării liniei curbe. Sensibilitatea artistică a arhitecţilor Ictinos şi Callicrates, a făcut ca nici o linie, nici din cele orizontale, nici din cele verticale, să nu fie cu totul dreaptă. Toate au o curbă abia sesizabilă ce dă impresia că nimic din acest templu uriaş, cu cele patruzeci şi şase de coloane dorice, nu este greoi şi apăsător ci, dimpotrivă, uşor.

Care din plajele Greciei sunt celebre pentru frumuseţea lor? De bună seamă, cele dantelate, adică cele tăiate în linii curbe. În lumea vegetală, dar şi în cea animală, care reprezintă o mare operă de
artă, stăpâneşte peste tot linia curbă. Dacă, de exemplu, analizăm roadele plantelor, nicăieri nu vom întâlni linia dreaptă. Smochinele, perele, bananele, castanele, castraveţii, fasolea, lintea, grâul… peste tot linii curbe.

Acelaşi lucru îl întâlnim şi la toate organismele animale. Să presupunem că avem în faţă un cal frumos. Vom vedea că toată suprafaţa corpului său este curbată. Să ne gândim puţin şi la drăgălaşii delfini, care sunt alcătuiţi tot din linii curbe.
Iar unghiile oamenilor, pe care femeile cochete le vopsesc, spre a le face mai vizibile şi mai impresionante, sunt tot curbate şi ca formă şi ca suprafaţă. De asemenea sunt foarte des întâlnite cercurile şi sferele, care sunt înrudite cu linia curbă.

În ce priveşte forma fructelor – vişine, cireşe, corcoduşe, boabe de strugure, pepeni verzi sau galbeni şi atâtea altele – este evidentă forma sferică, ce le conferă o vădită graţie estetică. Ce lipsite de farmec ar fi fost dacă erau cubice! Ce-ar fi fost să mâncăm pepeni asemănători cu nişte cutii!

Forma circulară caracterizează şi foarte multe flori, cum sunt margaretele, floarea soarelui sau crizantemele… De obicei, petalele florilor sunt dispuse în formă circulară.

Dacă tăiem o creangă sau trunchiul unui copac, putem vedea nişte inele ce alcătuiesc cercuri concentrice, din care putem deduce vârsta arborelui.

De asemenea, irisul şi pupila ochiului, care adesea ne fac să ne minunăm de frumuseţea lor, atât la om, cât şi la păsări, peşti şi alte animale, ce altceva sunt, dacă nu nişte cercuri desăvârşite!

În toate operele creaţiei este des întâlnită simetria. Nu mai trebuie să spunem în ce măsură contribuie la valoarea estetică a unui lucru, fiindcă este de la sine înţeles, fiecare dintre noi ştiind prea bine că aşa stau lucrurile.

Închipuiţi-vă cum ar fi omul, dacă ar avea un ochi mai sus şi unul mai jos, în condiţiile în care lipsa simetriei înseamnă, implicit, o imagine urâtă şi dezgustătoare. Tocmai de aceea, remarcăm cu uşurinţă belşugul simetriei revărsat asupra celor create de Dumnezeu.

Câtă simetrie constatăm în momentul în care o pasăre îşi desface aripile!

Încă şi mai impresionantă e simetria în alcătuirea insectelor. De multe ori am admirat simetria la fluturi, mai cu seamă simetrica distribuire a aripilor, a culorilor şi a formelor, îmi amintesc că odată am prins o gărgăriţă, acel frumos coleopter, minunându-mă de simetria formelor sale.

Dacă tăiem un fruct în două – un măr, o nucă sau o gutuie – vom constata îndată simetria celor două bucăţi. De asemenea, florile prezintă o admirabilă dispunere simetrică a petalelor şi a sepalelor.

Simetria este uluitoare şi la scoici, care sunt adevărate minuni!

Oare corpul uman este mai prejos? De bună seamă, nu. Cât de precis sunt plasaţi pe cap ochii, sprâncenele, buzele sau urechile! Cât de simetric sunt aşezaţi dinţii în gură! Iar degetele unei mâini, cât de simetrice sunt faţă de degetele celeilalte mâini!

Aceasta este minunata simetrie bilaterală ce predomină atât la oameni, cât şi în toată împărăţia animalelor.

Autor: Arhimandrit Daniil Gouvalis
Sursa: Minunile Creației, pp. 7-9