Șobolanii-eroi
Dacă ați crezut vreodată că Dumnezeu a creat vreun animal fără rost și fără potențial bun, video-ul de mai jos vă va convinge cu siguranță să vă gândiți de două ori.
Șobolanii sunt în general considerați ,,ființe dăunătoare” și totuși oamenii din Mozambic au reușit să găsească un potențial extraordinar în acest animal, care a devenit prin dresaj un adevărat erou.
La două decenii de la războiul civil, teritoriul Mozambicului era încă împânzit de mine antipersonal, arme ascunse ochiului, care puteau exploda în orice moment. În 2010, organizația Handicap International estima că, în fiecare lună, 20 de oameni cădeau victime minelor antipersonal. Cel mai adesea, era vorba de oameni care ocupau terenuri pentru a le folosi pentru agricultură. 60% dintre ei au murit, iar supraviețuitorii au rămas schilodiți pe viață.
Pentru a scăpa de acest pericol ascuns, autoritățile au apelat la niște eroi neașteptați: șobolanii dresați. Deoarece au un miros extrem de fin și sunt suficient de ușori pentru a nu detona minele, șobolanii erau candidații perfecți pentru această misiune de o importanță vitală.
De fiecare dată când detectau explozibil, rozătoarele scoteau un sunet aparte. Apoi, erau chemate echipele specializate în dezamorsarea minelor. Pentru că își puneau viața în pericol, rozătoarele primeau o banană drept răsplată.
Ca să fie pregătit pentru detectarea minelor, un șobolan avea nevoie de nouă luni de dresaj. Și, potrivit dresorilor, rozătoarele se descurcau mult mai bine la detectat mine decât oamenii sau câinii.
O echipă de șobolani curăța un teren minat de 200 de metri pătrați în doar două ore, în timp ce oamenii aveau nevoie de o zi întreagă. Până în 2015, când Mozambicul a fost declarat ,,țară liberă de mine antipersonal”, zeci de șobolanii dresați „scanaseră” deja teritorii vaste.
De-a lungul anilor, șobolanii-eroi au fost dresați să ajute nu doar la identificarea minelor, ci și la depistarea tuberculozei din diverse zone de pe Pământ. În total, șobolanii APOPO au curățat peste 18 kilometri pătrați de teren minat (folosit acum de fermieri), salvând sute de vieți omenești.
Surse: APOPO (youbube), Incredibilia.ro