Surpriza apariției rapide a speciilor („speciația” rapidă)

Apariția rapidă astăzi a unor noi specii de pești, șopârle și multe altele sfidează așteptările evolutioniste… dar se potrivește perfect cu Biblia.

Cercetătorii din Trinidad au mutat peștii curcubeu (Poecilia reticulata) dintr-un lac de cascadă plin cu prădători într-un lac mai în amonte unde nu existau pești curcubeu, dar exista un singur tip de prădător (de pești curcubeu mici, prin urmare peștii curcubeu mari erau în siguranță).[1]

Descendenții peștilor transplantați s-au ajustat la noile lor circumstanțe, crescând mai mult, apoi maturizându-se și având descendenți mai puțin și mai mari.

Viteza acestor schimbări i-a uimit pe evoluționiști, deoarece viziunea lor standard de milioane de ani este că peștii curcubeu ar necesita perioade lungi de timp pentru a se adapta.

Un evoluționist a spus: „Peștii curcubeu s-au adaptat la noul lor mediu în doar patru ani – o rată a schimbării cu aproximativ 10.000 până la 10 milioane de ori mai rapid decât ratele medii determinate din înregistrarea fosilelor”[2].

Șopârlele cu picioare scurte

Și nu este doar cazul peștilor curcubeu. În Bahamas, un număr mic de șopârlele anole (Anolis sagrei) au fost mutrate dintr-o insulă cu copaci înalți către insule din apropiere, unde anterior nu existau șopârlele și doar vegetație mică stufoasă.

Forma lor corporală s-a schimbat rapid în generațiile următoare.[3] În special, lungimea relativă a membrelor posterioare a scăzut foarte mult – considerându-se a fi o adaptare a vieții printre crenguțele vegetației stufoase din noul habitat al șopârlelor. (Șopârlele care trăiesc pe trunchiurile copacilor au picioare mai lungi decât cele care trăiesc pe crengi – o schimbare între agilitatea necesară săriturii de pe o creangă pe alta și viteza pe care membrele mai lungi o asigură pe suprafața largă a trunchiurilor de copac.)[4]^,[5]

Dar din nou viteza de adaptare a fost de mii de ori mai mare decât (interpretarea lor) din „registrele fosile” care i-a surprins pe evoluționiști[6].

Diaspora margaretelor

Pe insulele mici din Columbia Britanică, semințele plantelor din familia de margarete (Asteraceae) dispersate de vânt își pierd rapid capacitatea de a „zbura”. Mai exact, partea embrionului din sămânță devine mai grasă, în timp ce „pappus-ul” asemănător cu parașuta care păstrează fiecare semință în sus devine din ce în ce mai mică. Aceste schimbări sunt avantajoase, deoarece reduc dispersia – în caz contrar, pe astfel de insule minuscule, semințele ușoare purtate vânt s-ar pierde în ocean (motiv pentru care au lăsat mai puțini descendenți). Rețineți că aceste modificări implică pierderea capacității de dispersie aeriană pe distanțe lungi.[7]

Muștele, peștii și cintezele

Alte exemple de adaptare rapidă, chiar și în măsura producerii de „noi specii” – speciație – abundă. (Dacă o populație provine dintr-o alta care nu se mai poate încrucișa cu populația-mamă, ea este în general definită ca o nouă specie.)

Revista Creation a raportat recent cum evoluționistii au descris ca „alarmantă” rata de schimbare a muștelor de fructe europene introduse accidental în America.[8]^,[9],[10] În mod similar, au fost raportate recent schimbări rapide pentru muștele de fructe Drosophila și somonul de sockeye – în doar nouă și respectiv treisprezece generații.[11]

În cazul celebrelor cinteze ale lui Darwin, s-a estimat că ar fi fost necesar de la un milion la cinci milioane de ani  ca speciile de astăzi din Insula Galapagos să apară din populațiile lor mamă. Însă observațiile reale ale adaptării rapide a cintezelor i-au obligat pe evoluționiști să se extindă pe o perioadă de doar câteva secole.[12]

Țânțari și soareci

Nu cu mult timp în urmă, evoluționiștii au fost uimiți să constate că țânțarii mușcători de păsări, care s-au mutat în rețeaua de metrou a Londrei (și care acum mușcă oameni și șobolani), au devenit deja o specie separată.[13] Recent un studiu asupra șoarecilor de casă din Madeira (se crede că au fost introduși pe insulă în urma așezării portugheze din secolul al XV-lea) a descoperit că „mai multe rase cromozomiale izolate reproductiv” (de fapt, noi „specii”) au apărut în mai puțin de 500 de ani.[14]

În toate aceste cazuri, schimbările rapide nu au nicio legătură cu producerea de noi gene prin mutație (mecanismul imaginat al evoluției de-la-moleculî-la-om), dar rezultă mai ales din selectarea genelor care există deja. Aici avem dovezi reale, observate, că formarea adaptativă (în jos) a unor noi forme și specii de la genul creat poate avea loc rapid. Nu este nevoie de milioane de ani.

La toate aceste schimbări observate, n-ar trebui evoluționiștii să se bucure, iar creaționiștii să dispere? Cu greu. Creaționiștii informați au subliniat de mult că selecția naturală poate provoca cu ușurință variații majore în perioade scurte de timp, acționând asupra informațiilor genetice create, deja prezente. Dar acest lucru nu susține ideea de evoluție în sensul de-la-moleculă-la-om, deoarece nu au fost adăugate informații noi.

Selecția de sine scapă de informații și de toate mutațiile observate care au un efect asupra supraviețuirii sau funcției,[15] până în prezent chiar și cele mai rare mutații „benefice” sunt pierderi de informații. Peștii curcubeu care s-au dezvoltat mai târziu au rezultat pur și simplu dintr-o reamestecare a materialului genetic existent.[16] O astfel de variație poate fi suficientă pentru a împiedica două grupuri să se împerecheze unul cu celălalt, formând astfel noi prin „specii” prin defini’ie, fără a implica informație nouă.

Relatarea biblică a istoriei nu numai că acceptă astfel de schimbări rapide în forma corpului, dar impune de fapt, că s-ar fi întâmplat mult mai repede decât s-ar fi așteptat evoluționiștii. Pe măsură ce animalele părăseau arca, înmulțindu-se pentru a umple Pământul și toate acele nișe ecologice goale, selecția naturală ar fi putut determina cu ușurință ca un „fel de câine” (de exemplu) de pe arcă să se „împartă” în lupi, coioți, câini dingo etc. Deoarece există dovezi istorice care arată unele dintre aceste subtipuri existente la doar câteva sute de ani după Potop, aceasta înseamnă că a trebuit să existe o speciație foarte rapidă (ne-evoluționistă). Așadar, este încurajator să susținem istoria biblică când vedem că unele schimbări rapide se întâmplă și astăzi[17]. Și acest lucru este confirmat în mod repetat.

Dar, deoarece evoluționiștii interpretează în mod greșit toată adaptarea / speciația ca „evoluție care se întâmplă”, ei sunt uimiți atunci când se întâmplă mult mai repede decât le-ar permite interpretările tradiționale ale registrului fosil. (Desigur, este ușor de înțeles acest lucru atunci când realizezi că ideea standard despre registrul fosil – o „înregistrare pe bandă” de milioane de ani – este de fapt o interpretare greșită. Înregistrarea reflectă modul în care un potop global și unele dintre efectele sale ulterioare au îngropat o lume de plante și animale, într-o secvență de timp care nu a implicat milioane de ani.)

Deoarece astfel de schimbări rapide contestă ideile tradiționale ale evoluționismului, concluziile sunt adesea contestate, dar cu puțin succes.2 „Evoluția” rapidă (un numite greșit, așa cum am văzut) este salutată de unii experți fosili care susțin ideea de „echilibru punctuat”.[18] Acesta susține ideea că istoria evolutivă a vieții nu este în cea mai mare parte rezultatul a niciunei schimbări, fiind „punctată” doar de scurte explozii puternice de evoluție (care, în mod convenabil, se întâmplă prea scurt pentru a fi înregistrate în fosile). Cu toate acestea, nu numai că aceasta este încă o perspectivă minoritară în rândul evoluționistilor, ci se pune întrebarea de ce, dacă schimbarea rapidă este peste tot, nu a fost generat un număr mult mai mare de specii noi de-a lungul „timpului geologic”?

Această schimbare rapidă nu adaugă informații, chiar și unii evoluționisti subliniază că evoluția în sensul de-la-molecula-la-om nu a fost observată în niciunul dintre aceste studii. Cintezele sunt încă niște cinteze, țânțarii rămân țânțari, iar șoarecii rămân șoareci. Un genetician evoluționist, referindu-se la datele privind peștii curcubeu, au spus: „Din câte știu eu, acestea sunt încă pești curcubeu”.

Registrul corect al fosilelor

Dacă începem cu Cuvântul Celui care știe totul, dovezile lumii de astăzi au un sens clar. Creaturile trebuiau să se reproducă „după felul lor”, așa că șoarecii provin din șoareci, șopârlele din șopârle, margaretele din margarete. Evoluția nu s-a produs niciodată și nici nu se produce astăzi. Dar organismele au o minunată capacitate genetică „încorporată” de schimbare rapidă ca răspuns la presiunile de mediu – cel mai ușor de observat astăzi în mediile insulare izolate.

Astfel de exemple de adaptare rapidă ne oferă o perspectivă asupra modului în care numeroasele nișe ecologice de pe Pământ au fost recolonizate după potop – un eveniment global din istoria reală. Acest eveniment a îngropat „lumea care era atunci” (2 Petru 3: 6). Deoarece aceasta era deja o lume căzută, fosilele înregistrează moartea, suferința și boala. Deoarece a fost o lume creată, registrul fosil constă din rămășițele unor creaturi care nu mai există și din altele care încă există, dar nici o secvență de un tip care se schimbă pe etape într-un tip total diferit, indiferent dacă este lent sau rapid.

Autori: David Catchpoole și Carl Wieland
Sursa: Creation.com | Speedy species surprise

Traducător: Claudiu Balan

---

Referințe și note

[1] Reznick, D.N., Shaw, F.H., Rodd, F.H. and Shaw, R.G., Evaluation of the rate of evolution in natural populations of guppies (Poecilia reticulata), Science 275(5308):1934–1937, 1997.

[2] Morell, V., Predator-free guppies take an evolutionary leap forward, Science 275(5308):1880, 1997.

[3] Losos, J.B., Warheit, K.I. and Schoener, T.W., Adaptive differentiation following experimental island colonization in Anolis lizards, Nature 387(6628):70–73, 1997.

[4] Case, T.J., Natural selection out on a limb, Nature 387(6628):15–16, 1997.

[5] Morell, V., Catching lizards in the act of adapting, Science 276(5313):682–683, 1997.

[6] Evoluționiștii au inventat o unitate numită „darwin” pentru măsurarea vitezei de schimbare a formei unei specii (dimensiunea corpului, lungimea picioarelor etc.). În cazul șopârlelor Anolis, rata de schimbare a fost de până la 2.117 darwin – în timp ce evoluționiștii au avut doar rate „măsurate” de la 0,1 la 1,0 darwin pe parcursul „milioanelor de ani în registrul fosilelor”. Pentru peștii curcubeu din Trinidad, ratele au fost și mai mari: de la 3.7 la 45 de darwin. Experimentele de selecție artificială pe șoarecii de laborator arată rate de până la 200 de darwin. (Ref. 2 și Ref. 4.)

[7] De asemenea, în lumea insectelor, pierderea informațiilor genetice pentru zbor poate fi avantajoasă, așa cum arată succesul gândacilor fără aripi de pe insulele cu vânt. A se vedea Wieland, C., Beople bloopers, Creation 19 (3): 30, 1997.

[8] Fruit flies spread wings, Creation 22(4):5, 2000.

[9] Walker, M., Flying out of control—alien species can evolve at an alarming rate, New Scientist 165(2222):15, 2000.

[10] Huey, R.B. et al., Rapid evolution of a geographic cline in size in an introduced fly, Science 287(5451):308–309, 2000

[11] Marchant, J., Darwin strikes back—one modern idea about evolution turns out to be wrong, New Scientist 168(2262):11, 2000.

[12] Wieland, C.,  Darwin’s finches: evidence supporting rapid post-Flood ‘adaptation’, Creation 14(3):22–23, 1992.

[13] Întrucât nu mai erau capabili să se încrucișeze cu soiul care mușcă păsările, Wieland, C., Brisk biters, Creation 21(2):41, 1999

[14] Britton-Davidian, J. et al., Rapid chromosomal evolution in island mice, Nature 403(6766):158, 2000.

[15] Multe mutații sunt „neutre” în acest sens, adică doar informații fără sens și sunt adesea descrise drept „transparente presiunilor de selecție”. De exemplu, porțiunea non-critică a lanțului de aminoacizi a unor proteine poate varia fără a afecta în mod aparent modul de funcționare a proteinei.

[16] Variația majoră observată pare a fi din populații mici, izolate, începând cu un simplu subset al informațiilor genetice totale (deci variabilitate). Selecția naturală acționează în acest sens, la fel ca deviațiile genetice, adică tendința statistică pentru ca unele forme de gene să se piardă în populații mici din întâmplare.

[17] Departamentul de misiune a Dr. Hugh Ross, care susține o creație-de-milioane-de-ani, nu demult a dedicat un program radio negării aparente a speciției observate, acuzând în mod repetat CMI că susține „evoluția”. N-au reușit să înțeleagă complet ideea pe care ne-am exprimat-o de ani buni despre informații. Se presupune că evoluția poate „crea” o cantitate imensă de informații noi prin procese naturale. Astfel, s-ar putea să avem o „specie nouă” printr-o definiție creată de om, dar dacă nu s-a adăugat nimic nou în grupul de informații biologice (ci mai degrabă cantitatea de informații a scăzut), pare uimitor cum ar putea susține asta evoluția „reală”. Adevărata problemă este, desigur, faptul că speciația rapidă evidențiază în continuare inutilitatea compromisului lor de a considera potopul ca o inundație locală în cartea Facerii.

[18] Stephen Jay Gould a fost probabil cel mai cunoscut exponent al acestui punct de vedere. Cu toate acestea, majoritatea evoluționistilor susține concepția neo-darwiniană clasică despre evoluția „în mare parte lentă și treptată”. Un lider al acestei tabere a spus că Gould „nu ar trebui criticat public deoarece el este cel puțin de partea noastră împotriva creaționistilor”; vezi Creation 21 (4): 9, 1999.