Vorbea-ntr-o zi un spic de grâu cu Creatorul său

Vorbea-ntr-o zi un spic de grâu cu Creatorul său:
„De ce mă legi, Părinte, atât de strâns în snopul Tău?
Mă doare… Mai slăbește funia cu care mă-nfășori,
Că nu-i niciun pericol între spicele-surori …”

Dar, Lucrătorul cel Divin mai aprig le unea.
Și fir cu fir și snop cu snop, într-una aduna.
Cuprins de Gândul Său ceresc, o clipă se opri…
Privind la spicul îndrăzneț, cu dragoste-i șopti:

„De-acolo, din îndepărtări, de unde te-am cules,
Din lanu-amestecat cu mărăcini, Eu te-am ales…
Când te-am cuprins cu Mâna Mea, toți spinii M-au străpuns…
Tu erai mic, plapând și slab… și-n snop, cu grijă Te-am ascuns.

De-ai fi căzut prin văi adânci, prin miriștea străină,
Te-ar fi răpit în zori de zi vreo pasăre haină.
Și n-ai mai fi găsit odihnă-n snopul legănat
Cu-atâta dor, cu-atâta drag, la Piept de Împarat.

De-aceea, strâng în jurul tau o funie de Har:
Să nu te pierzi de frații tăi pe drumul spre Grânar.
Mai e puțin… Doar câțiva snopi mai am de adunat.
Și-apoi, vei fi de legături și tu eliberat.”

Iar spicul, ascultând uimit pe Blândul Creator,
Zări în Palma Lui Preasfântă rana spinilor…
Și, suspinând, striga: „Părinte…! Cuprinde-mă mai tare!
Să nu ma lași… Să nu Te las, nici când unirea doare…!

Dialog cu Creatorul
Autor: Mihaela Mănescu
Voce: Motora Marius Nicolae
Botoșani 2019

Share, dacă ți-a plăcut articolul: