Tardigradele – Prea rezistente pentru evoluție
Cele mai dure animale de pe Pământ sunt „tardigradele” – cunoscute și ca „purceluși de mușchi” sau „urși de apă”. Având, în general, lungimea mai mică de 1 mm, ele pot supraviețui în condiții mult mai grele decât orice condiții care au fost vreodată pe Pământ.
De exemplu, ele pot supraviețui înghețării în heliu lichid (-267ºC), la doar câteva grade peste zero absolut (-273,15ºC), cea mai scăzută temperatură posibilă. De asemenea, pot supraviețui încălzirii la 151 ºC, plasării în vid și bombardării cu electroni și supunerii la presiuni extraordinar de mari ale apei, 600 MPa (6000 atmosfere) – de șase ori mai mare decât presiunea de la fundul celui mai adânc ocean al Pământului. Și pot rezista supunerii la raze X de 250 de ori mai intense decât cele care ar ucide o persoană.
Confruntate cu condiții extreme, tardigradele se strâng la cap și picioare, se rostogolesc sub formă de butoi și își opresc metabolismul – chiar și respirația lor se oprește complet. Această etapă de odihnă, numită „tun”, este foarte rezistentă la condiții extreme.
Cercetările recente asupra acestei rezistențe uimitoare au descoperit că rezistența la radiații a speciei de tardigrade Ramazzottius varieornatus se datorează unei proteine speciale numite Dsup, (de la „Damage suppression” – n.t., „Suprimarea daunelor”).[1],[2] Proteinele Dsup înconjoară ADN-ul tardigradul pentru a-l proteja de daunele radiațiilor, păstrând în același timp toate funcțiile sale normale intacte. Dsup poate, de asemenea, curăța agenții care dăunează ADN-ului, cunoscuți sub numele de specii reactive de oxigen. Așa că, atunci când revin condițiile favorabile, tardigradul reînvie – în mod uimitor, fără niciun fel de efecte negative.
Cu toate acestea, în cercetarea „cum funcționează acest lucru”, întrebarea dură (pentru evoluționiști) „cum s-a întâmplat aceasta?” este în general ocolită. Problema este că tardigradele sunt prea rezistente pentru ca evoluția să le fi adus la existență.[3] Selecția naturală poate selecta doar caracteristicile necesare supraviețuirii imediate. În consecință, nu se poate aștepta că evoluția va supra-ajusta vietățile pentru o serie de medii cu care nu s-au confruntat niciodată.[4] De asemenea, proteinele din jurul ADN-ului ar împiedica în mod normal reproducerea; deci, în timp ce proteina (proiectată) Dsup a tardigradelor evită foarte bine acest lucru, selecția ar funcționa împotriva unei versiuni parțial evoluate.
Așa că oricine contestă creștinismul solicitând dovezi împotriva evoluției și pentru un Creator nu trebuie să caute mai departe de tardigrade. O lecție dură (Ioan 3:19, II Tesaloniceni 2:11–12), dar adevărată.
Autor: David Catchpoole
Sursa: Creation.com | Tardigrades too tough for evolution
[1] Hashimoto, T. și colab., Extremotolerant tardigrade genome and improved radiotolerance of human cultured cells by tardigrade-unique protein, Nature Communications 7:12808, 20 Septembrie 2016 | doi:10.1038/ncomms12808. Comentează, de asemenea, aceeași problemă: Bittel, J. Tardigrade protein helps human DNA withstand radiation | doi:10.1038/nature.2016.20648.
[2] ‘Radiation shield’ found hidden in water bear genome, sciencemag.org, 20 Septembrie 2016.
[3] Vetter, J., The ‘little bears’ that evolutionary theory can’t bear!, Creation 12(2):16–18, 1990; creation.com/water-bears.
[4] Catchpoole, D., Life at the extremes, Creation 24(1):40–44, 2001; creation.com/extreme.