Ştiinţa s-ar putea debarasa de teoria lui Darwin fără pierderi serioase dacă ar avea la îndemână o altă teorie materialistă

Am văzut că definiţia Asociaţiei Naţională a Profesorilor de Biologie (din Statele Unite ale Americii) afirmă că evoluţia este prin definiţie „nesupravegheată”. Această cerinţă nu e o concluzie la care darwiniştii au ajuns prin dovezi empirice, ci o presupoziţie filosofică reflectând punctul lor de pornire din naturalismul metafizic sau materialism. Dacă natura este singurul lucru care există, atunci ea trebuie să fie capabilă să-şi săvârşească propria creaţie. Aceasta implică existenţa unui proces evoluţionist natural capabil să alcătuiască lucruri foarte complexe începând de la cele simple. Iniţial, procesul trebuie să fi fost nedirijat, fiindcă o minte capabilă să dirijeze evoluţia ar fi trebuit ea însăşi să evolueze dintr-o materie neînsufleţită. Desigur, după evoluarea fiinţelor umane, evoluţia poate deveni un proces dirijat, prin
practicarea eugeniei şi a ingineriei genetice.

Date fiind aceste presupoziţii, chiar un lucru aşa de grosolan ca darwinismul trebuie totuşi să fie adevărat, în ciuda evidenţei. Evoluţia trebuie să pornească de la schimbări întâmplătoare şi imprevizibile, şi trebuie să aibă o forţă inconştientă capabilă să producă minunăţiile de inginerie complexă pe care le numim organisme. Iată de ce, în conferinţele sale, Richard Dawkins afirma că, dacă pe alte planete există o viaţă complexă, singura răspunzătoare de ele ar trebui să fie evoluţia darwinistă. Nu e nevoie de dovezi sau observaţii, căci mecanismul darwinist este singurul candidat plauzibil pentru această treabă, dat fiind punctul de pornire aflat în naturalism. Logica aceasta explică de ce darwiniştii nu sunt deranjaţi de nici una dintre problemele evidente pe care criticii, precum eu însumi, le-au identificat. Teoria trebuie să fie adevărată cu orice preţ, căci altfel am rămâne fără o explicaţie materialistă a complexităţii vieţii şi ar trebui să ne întoarcem la Dumnezeu. Logica respectivă a fost încorporată într-un pasaj dintr-un eseu din 1997 scris de geneticianul de frunte Richard Lewontin:

„Noi ţinem partea ştiinţei în ciuda absurdităţii evidente a unora dintre explicaţiile ei, în ciuda eşecului său de a împlini multe din extravagantele sale făgăduinţe de sănătate şi viaţă, în ciuda tolerării de către comunitatea ştiinţifică a unor poveşti inconsistente luate ca atare, fiindcă ne-am luat un angajament prioritar, un angajament faţă de materialism. Nu metodele şi instituţiile ştiinţifice ne constrâng să acceptăm explicaţia materialistă a lumii fenomenale, ci, dimpotrivă, aderenţa noastră apriorică la cauzalitatea materialistă ne obligă să creăm un aparat de investigare şi un set de concepte ce produc explicaţii materialiste, indiferent cât de potrivnice intuiţiei, indiferent cât de mistificatoare pentru cei neiniţiaţi. Mai mult, materialismul este absolut, căci nu putem să acceptăm ca un Picior Divin să ni se pună în prag.” (Richard Lewontin, „Billions and Billions of Demons”, în The New York Review of Books, 9 ianuarie 1997, pp.28-31.)

Nu e nevoie să mai adăugăm ceva. Putem înţelege profundul adevăr al remarcii Părintelui Serafim: „evoluţia nu le-ar fi trecut niciodată prin gând unor oameni care cred în Dumnezeul la care se închină creştinii ortodocşi”. Când Dumnezeu pune piciorul în prag, nu mai are sens să postulezi nici existenţa legiunilor invizibile de strămoşi fosili, ori un inconştient proces material ce săvârşeşte minunile creaţiei.

Poate spune ştiinţa o poveste adevărată despre începuturi ?

Critica evoluţionismului, oricât de validă, nu poate totuşi răspunde la în trebarea cea mai importantă. în cine să ne încredem dacă dorim să aflăm adevărul despre începuturi: în revelaţia dumnezeiască sau în cercetarea ştiinţifică ? Părintele Serafim, asemeni multor creaţionişti, credea că ştiinţa este neputincioasă când este vorba de tema începutului absolut, şi că adevărata cunoaştere despre acest subiect poate veni doar din revelaţia dumnezeiască.

El motiva aceasta prin faptul că evenimentele săptămânii creaţiei din Cartea Facerii au avut loc sub incidenţa unui set de legi aparte, legi cu totul diferite de cele care au operat după Cădere.

Dacă este aşa, concluzia sa implică faptul că întregul subiect al începuturilor este în afara cercetării ştiinţifice. Ştiinţa poate observa doar ceea ce se întâmplă în lumea de azi, şi poate face deducţii asupra trecutului îndepărtat numai prin presupunerea uniformităţii timpului proceselor şi legilor fizice. Iată de ce savanţii evoluţionişti, de pildă, socotesc că procesul care a creat mai întâi plantele şi animalele este fundamental acelaşi proces al variaţiilor la scară mică pe care-l putem observa şi astăzi în lumea vie. Poate că dovezile în sprijinul unei asemenea presupoziţii sunt nesemnificative, dar fără ea o ştiinţă a începuturilor ar fi de neconceput. S-ar putea concepe posibilitatea existenţei unui oarecare proces de creaţie evolutivă cu totul nedarwinistă, operând în trecutul îndepărtat, folosind mecanisme ce astăzi nu mai operează. Un asemenea proces ar fi aproape la fel de inacceptabil pentru materialiştii ştiinţifici ca şi pentru creaţioniştii declaraţi, căci un mecanism ce este din principiu inobservabil este la fel de inaccesibil studiului ştiinţific ca şi o minune.

Ştiinţa s-ar putea debarasa de teoria lui Darwin fără pierderi serioase dacă ar avea la îndemână o altă teorie materialistă, întemeiată tot pe presupoziţii uniformiste şi naturaliste. Dar ce se întâmplă dacă nu există o teorie alternativă, sau cel puţin o teorie cu destul sprijin în realitatea de fapt spre a face să fie general acceptată ? Savanţii care doresc să explice totul vor continua întotdeauna să facă supoziţii care să le îngăduie să-şi împlinească măreţul obiectiv şi vor fi întotdeauna extrem de reticenţi să admită că metodele lor ar putea fi nepotrivite pentru a explica tainele creaţiei. Ştiinţei nu-i place să tolereze căi rivale de înţelegere, de-aceea savanţii ambiţioşi vor denunţa vehement pe acei gânditorii religioşi care enunţă posibilitatea ca legile şi procesele fizice să se fi schimbat din vremea creaţiei. Părintele Serafim nu
s-a lăsat intimidat de acest tip de denunţ, şi nici alţii n-ar trebui s-o facă. Uniformismul, asemeni naturalismului, este o presupoziţie filosofică, nu un fapt. Este perfect raţional să facem alte presupoziţii, inclusiv presupoziţia ce duce la concluzia că putem cunoaşte ceva despre începuturi numai dacă Dumnezeu a voit să ne descopere.

Autor: Phillip E. Johnson
Sursa: Pr. Serafim Rose, Cartea Facerii, Crearea Lumii și omul începuturilor, Editura Sophia, ediția a 2-a, București, 2011, p. 41-43