Teoria “vizitatorilor din spaţiul extraterestru” – amăgiri ale diavolilor pentru oameni
Care este deci semnificaţia fenomenelor extraterestre contemporane? De ce au apărut ele, din punctul de vedere al timpului istoric, tocmai acum? Care este mesajul lor? Ce viitor anunţa ele omenirii?
În primul rând, fenomenele extraterestre nu constituie decât unul din multitudinea de evenimente “paranormale” care uluiesc omenirea la ora de față. Cu doar câţiva ani în urmă, cei mai mulţi le-ar fi considerat “minuni” de domeniul fanteziei. Dr. Vallee, în cartea sa Colegiul invizibil se exprimă astfel:
“Observăm în mediul nostru înconjurător evenimente neobişnuite şi neaşteptate ce se numără cu miile”. Ele produc “o mutaţie generală în structurile de credinţa religioasă ale oamenilor, în întreaga lor mentalitate privitoare la conceptul de invizibil”. “Se întâmplă ceva ciudat cu conştiinţa oamenilor zilelor noastre”; “aceeaşi putere sau forţă care a marcat rasa umană în trecut se manifestă din nou asupra ei în prezent”.
În limbaj creştin, aceasta înseamnă că avem de-a face cu o nouă dezlănţuire demonică asupra omenirii. În viziunea apocaliptică creştină (a se vedea sfârşitul cărţii), se ştie de existenţa unui timp (pe care tocmai îl trăim) în care puterea ce ţine în frâu cele mai de pe urmă şi cele mai sălbatice manifestări demonice pe pământ nu se va mai manifesta la un moment dat (II Tes. 2,7).
Dispariţia modurilor de guvernare şi a ordinii publice bazate pe concepţia creştin-ortodoxă asupra lumii, întruchipată de persoana regelui, domnului creştin-ortodox sau împăratului, este deja de multă vreme un fapt istoric. Viziunea creştin-ortodoxă asupra lumii nu mai există ca un tot organic nealterat, căci Satan a fost “dezlegat din închisoarea lui” în care a fost ţinut închis prin harul Bisericii lui Hristos. El a ieşit acum, “să amăgească neamurile” (Apoc. 20, 7-8), spre a le pregăti pentru închinarea la Antihrist spre sfârşitul vremurilor.
Poate că niciodată de la începuturile Creştinismului încoace puterile demonice nu s-au manifestat într-un număr atât de mare şi atât de pe fată ca în zilele noastre. Teoria “vizitatorilor din spaţiul extraterestru” nu este decât unul din multele pretexte pe care le folosesc aceste puteri pentru a disemina şi a acredita ideea existenţei unor “fiinţe superioare” care îşi vor asuma responsabilitatea destinului omenirii.
În al doilea rând, OZN-urile nu sunt altceva decât tehnici mediumistice de ultimă oră, prin care diavolul îşi câştigă aderenţi pentru sfera lui ocultă. Ele sunt un semn teribil al marii susceptibilităţi a omului contemporan la influenţele demonice, aşa cum nu s-a mai întâmplat niciodată în era creştină. În secolul trecut de exemplu, era de obicei necesară participarea la şedinţe de spiritism pentru a intra în contact cu demonii, pe când astăzi privirea cerului este suficientă în acest scop (este adevărat, de preferinţă noaptea).
Omenirea a pierdut în prezent şi ultima rămăşiţă a unei viziuni creştine asupra existenţei, plasându-se acum în mod pasiv la dispoziţia multiplelor “puteri” coborâtoare din văzduh. Recentul film „Întâlnire de gradul III” este o dezvăluire şocantă despre cât de superstiţios a putut deveni omul contemporan, omul aşa-zis “eliberat” de sub imperiul credinţei creştine “obscurantiste”; acest om este gata într-o clipă să creadă, fără să pună nimic la îndoială, orice “experiență” neobişnuită, indiferent unde l-ar duce ea, fără să-ţi treacă prin cap măcar că are de-a face cu grosolane contrafaceri diavoleşti.
Două alte recent descoperite fenomene “paranormale” demonstrează cu câtă îndrăzneală demonii se folosesc de mijloace fizice (în particular, aparate tehnice moderne) pentru a intra în contact cu oamenii.
Un cercetător leton (acum urmat de alţii) a descoperit fenomenul vocilor misterioase care apar inexplicabil pe benzile aparatelor de înregistrare, chiar şi atunci când înregistrările se realizează în condiţii de laborator într-o atmosferă epurată de orice zgomot, efectul lor fiind foarte apropiat cu cel al şedinţelor de spiritism. Prezenţa unui mediu sau a unui “psihic” în cameră favorizează acest fenomen (Konstantin Raudive, Breakthrough: An Amazing Experiment in Electronic Comunication with the Dead – Breşă către lumea nevăzută: O experientă uluitoare de comunicare electronică cu morţii, Taplinger Publishing Co., New York, 1971).
Se presupune că deseori, liniile telefonice au fost folosite de “extratereştri” cu voci metalice pentru a intra în contact cu “indivizii de legătură”, cât şi cu cercetători ai fenomenelor extraterestre. În ultimii ani însă s-au raportat şi cazuri în care la telefon au fost auzite şi voci ale persoanelor decedate. Nu se poate nega, după cum declară însuşi reporterul acestui fenomen, că “diavolii cei de demult se află acum din nou printre noi”, într-o măsură nemaiîntâlnită în trecut (Keel, OZN-urile: Operaţiunea Calul Troian, p. 308)
În al treilea rând, “mesajul” adus de OZN-uri este de natură să pregătească lumea pentru apariţia lui Antihrist; “mântuitorul” omenirii apostaziate soseşte pentru a stăpâni lumea. Poate că vor sosi chiar din văzduh, pentru a imita mai bine venirea Mântuitorului (Matei 24,30; Fapte 1,11). Sau poate că “vizitatorii extratereştri” vor ateriza în locuri publice pentru a declanşa o închinare “cosmică” în faţa stăpânului lor. Sau poate că “focul pogorât din cer” (Apoc. 13,13) nu va fi decât o parte a marelui spectacol demonic rezervat vremilor din urmă. Oricum, mesajul adresat omenirii zilelor noastre acesta este: “mântuirea aşteptaţi-o nu de la Adevărul creştin aflat prin descoperire dumnezeiască şi nu de la credinţa în Dumnezeu Cel nevăzut, ci de la vehiculele din spaţiu”.
Este unul din marile semne al vremilor de pe urmă acesta:… şi spaime şi semne mari din cer vor fi (Luca 21,11). Nu mai departe decât acum o sută de ani, Episcopul Ignatie Briancianinov nota în cartea sa Despre semne şi minuni:
“… cu câtă aviditate caută creştinii noştri să vadă minuni, sau chiar să facă ei înşişi minuni! Această căutare nu dă altceva la iveală decât înşelăciunea de sine, care se naşte din buna părere de sine şi din slava deşartă, şi care se sălăşluieşte în suflet punând stăpânire pe el. Adevăraţii făcători de minuni aproape că au dispărut, dar oamenii sunt mai setoşi de minuni ca niciodată. Ne apropiem de timpurile când calea va fi larg deschisă pentru o mulţime de false minuni mari şi grozave, care să ducă la pierzare nenorocită înţelepciune cea după trup, care se va lăsa atrasă şi înşelată de ele”.
Iată în această carte şi câteva rânduri pentru cercetătorii fenomenului extraterestru:
“Antihrist va face mai cu seamă minuni în văzduh, adică acolo unde îşi are satan împărăţia. Minunile vor izbi cel mai tare simţul văzului, pe care îl vor fermeca şi înşela. Sfântul Ioan Teologul, văzând în duh semnele ce au să fie înaintea sfârşitului lumii, afirma că Antihrist va face semne mari încât şi foc să pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor (Apoc. 13,13). Sfânta Scriptură indică această minune ca fiind cea mai mare dintre minunile lui Antihrist, iar locul apariţiei ei este văzduhul. Va fi un spectacol splendid şi înfricoşător”.
Sfântul Simeon Noul Teolog spune şi el:
“cel care se nevoieşte cu rugăciunea, să nu privească des în văzduh, căci într-acolo se află sălaşul duhurilor rele, care lucrează mari şi felurite înşelăciuni” (Philokalia, “The Three Forms of Heedfulness” – “Cele trei feluri de pază”).“Oamenii nu vor înţelege că minunile lui Antihrist nu au în ele nici un fel de noţiune de bine sau scop raţional, nici un înţeles clar, că sunt străine de adevăr şi pline de minciună, de toată sălbăticia şi răutatea, că sunt scamatorie goală menită să uluiască şi să lase cu gura căscată, mai ales pentru a-i da pradă uitării ca să-i poată înşela, seduce şi fascina cu efecte spectaculoase, găunoase şi prosteşti”. “Toate înşelăciunile diavoleşti au în comun aceea că, dacă li se dă cea mai mică atenţie, ele devin periculoase; această mică atenţie, chiar dacă este lipsită de simpatie pentru ceea ce se vede, poate să ducă pe omul respectiv în ispită şi poate să lase asupra lui o influentă rea”.
Mii de indivizi care au intrat “în legătură” cu OZN-uri sau care au fost pur şi simplu martori oculari, au simţit pe pielea lor efectul acestui înfricoşător adevăr; iar dintre acei care s-au lăsat copleşiţi de acest fenomen, puţini au scăpat. Chiar cercetătorii care nu-şi afirmă nici o apartenentă religioasă avertizează în termenii cei mai categorici opinia publică împotriva acestui pericol.
John Keel, de exemplu, spune:
“Să nu tratăm cu uşurinţă fenomenul extraterestru; a te juca cu el este ca şi cum te-ai juca cu magia neagră. Acest fenomen îi seduce mai ales pe cei neurotici, pe creduli şi pe imaturi. El poate duce la schizofrenie paranoică, la demonomanie şi chiar la sinucidere – după cum s-a şi întâmplat într-un număr de cazuri. Cea mai uşoară curiozitate la adresa fenomenelor extraterestre se poate transforma într-o obsesie distructivă. Din această cauză recomand energic părinţilor să le interzică aceste preocupări copiilor lor. Educatorii şi alte categorii de adulţi să nu încurajeze astfel de interese la adolescenţi” (OZN – Operaţiunea Calul Troian).
Într-un alt loc, Episcopul Ignatie Briancianinov însemna groaznica viziune a unui modest fierar rus dintr-un sat de lângă Petersburg, care a avut loc în zorii epocii noastre marcate de necredinţa şi de revoluţii (1817):
“el văzu odată, în plină amiază, mulţime de diavoli în chip omenesc şezând pe crengile copacilor din pădure, îmbrăcaţi în haine ciudate, cu tichii ascuţite, care cântau acompaniaţi de instrumente parcă vrăjitoreşti, un cântec plin de groază: “Vremea noastră a sosit, facă-se voia noastră!”.
Noi trăim la capătul acestei perioade înspăimântătoare de triumf demonic în care “umanoizi” siniştri (noile întruchipări diavoleşti) se arată la mii de oameni şi pun stăpânire, prin apariţiile lor absurde, pe sufletele acelora de care harul lui Dumnezeu s-a îndepărtat. Fenomenele extraterestre sunt pentru creştinii ortodocşi un semn că trebuie să calce cu mult mai multă hotărâre, trezvie şi băgare de seamă pe calea mântuirii, cunoscând că putem fi ispitiţi şi înşelaţi nu doar de religiile mincinoase, ci şi de fenomene fizice care uluiesc privirea.
În secolele de demult, creştinii erau mai circumspecţi cu privire la fenomenele noi şi străine, cunoscând dinainte înşelăciunile diavolilor; dar în epoca noastră, a “luminilor”, curiozitatea celor mai mulţi este aţâţata de ele, oamenii urmărindu-le chiar cu pasiune, pentru că ei cred că diavolul este un personaj imaginar, de basm.
Cunoaşterea exactă a naturii fenomenului extraterestru poate să-i impulsioneze pe creştinii ortodocşi să trăiască o viaţă duhovnicească mai conştientă şi mai conştientizată, care să le permită o viziune ortodoxă mai generalizată asupra lumii, astfel încât ei să nu cadă pradă cu atâta uşurinţă ideilor şi modelor la ordinea zilei.
Creştinul ortodox conştient trăieşte fără putinţă de tăgadă într-o lume căzută. Toată natura înconjurătoare este străină şi înstrăinată de paradisul pe care el îl caută şi pe care se luptă să-l obţină. El este parte a unei umanităţi în suferinţă, urmaşă a întâiului om, Adam, care, întreagă, are nevoie să fie mântuită prin răscumpărarea dăruită liber tuturor de Fiul lui Dumnezeu, prin Jertfa Sa mântuitoare de pe Cruce.
Creştinul Ortodox ştie că pentru persoana umană nu există nici un fel de “evoluţie” spre forme “superioare”, şi el nici nu are motive să creadă că există “fiinţe evoluate” pe alte planete; el în schimb ştie că există într-adevăr în univers şi alte “inteligenţe avansate” în afară de el. Acestea sunt de două feluri: îngeri şi diavoli. Efortul său este acela de a fi în comuniune cu “îngerii”, care îi slujesc lui Dumnezeu şi de a refuza orice contact cu “duhurile rele” care L-au respins pe Dumnezeu (adică diavolii), iar acum se luptă, din invidie şi răutate, să-l ducă şi pe om la pierzare.
El ştie că omul, din cauza iubirii de sine şi a slăbiciunii sale, înclină cu uşurinţă spre greşeală, crezând în “basme”, care promit contacte cu “stări de existentă superioare” şi cu “fiinţe evoluate”, fără efortul unei vieţuiri creştine – de fapt care promit tocmai această scutire sau eliberare de orice efort ascetic. Mai departe, el nu se va baza doar pe capacitatea sa de a dejuca înşelăciunile demonilor, ci se va ţine strâns şi cu hotărâre de rânduielile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi, pe care i le pune la îndemână Biserica lui Hristos spre a-şi salva viaţa.
Un astfel de creştin ortodox are, aşadar, posibilitatea să reziste înşelăciunilor religiei viitorului, care nu este altceva decât religia lui Antihrist, în orice formă i s-ar prezenta ea. Restul omenirii, cu excepţia unei minuni dumnezeieşti, nu poate decât să fie pierdută”.
Autor: Ieromonah Serafim Rose
Sursa: Scrieri, Editura Sophia și Editura Cartea Ortodoxă București, pp.672 – 676