Țesutul moale și proteinele găsite în oasele de dinozaur contrazic milioanele de ani
Context
Când doamna dr. Mary Schweitzer (evoluționistă) a afirmat în anii ’90 că o bucată nefosilizată de os de T. rex conținea globule roșii creaționiștii au fost fascinați, iar evoluționiștii au fost în mare parte sceptici. Mai mult, au existat dovezi imunologice și spectroscopice ale prezenței hemoglobinei, proteina purtătoare de oxigen care dă celulelor roșii culoarea lor caracteristică.1

Apoi, în 2005, Schweitzer a anunțat o altă descoperire senzațională într-un alt os de T. rex. După dizolvarea matricei minerale,2 au rămas structuri cu aspectul de țesut moale și elastic. Unele dintre acestea păreau a fi vase de sânge transparente, cu o substanță în interiorul lor conținând alte structuri care arătau la fel ca globulele roșii cu nucleu, și care puteau fi stoarse din vase ca pasta de dinți.
Cum ar putea supraviețui astfel de structuri fragile timp de milioane de ani? Susținătorii vârstelor îndelungate au intrat într-un control intens al daunelor, dar nu foarte eficient, după cum se observă în articolul (care conține răspunsul CMI) Squirming at the Squishosaur.
Treptat, alte dovezi au consolidat faptul că Schweitzer descoperise, într-adevăr, dovezi ale unei conservări uluitoare a materialului organic în fosile. În 2007, în Squashing Squishosaur Scepticism, am raportat că ea și echipa sa au efectuat teste atente pentru a stabili prezența colagenului proteic în fosila de dinozaur – o proteină importantă în os. Au fost chiar capabili să secvențieze porțiuni ale acesteia, arătând că este similară în proporții de 58% cu colagenul de la un pui și 51% cu cel de la o broască.3
S-a subliniat de nenumărate ori că moleculele fragile și complexe, precum proteinele, chiar dacă sunt închise ermetic, ar trebui să se descompună singure, din considerente termodinamice, cu mult timp înainte de cele 65 de milioane de ani despre care evoluționiștii insistă că au trecut de când a fost îngropat specimenul T. rex descoperit de Schweitzer.4,5 Mai mult, oasele unui Iguanodon, presupuse ca fiind de două ori mai vechi („datate” la 120 milioane de ani), conțineau suficientă osteocalcină pentru a produce o reacție imună.6
Prin urmare, mulți anti-creaționiști au respirat ușurați atunci când, la mijlocul anului 2008, o lucrare a afirmat descoperirea dovezilor că, de exemplu, vasele de sânge transparente au fost rezultatul formării recente de biofilme bacteriene, rezultând „endocaste” care au luat forma vaselor originale, și că globulele roșii sunt, de fapt, sfere bogate în fier (framboids). Au existat motive substanțiale pentru care nu doar creaționiștii, dar Schweitzer și alți non-creaționiști nu au fost deloc convinși de aceste afirmații – vedeți Doubting doubts about the Squishosaur.
Noile descoperiri

Acum vine un anunț suplimentar din partea lui Schweitzer și colaboratorii, în prestigioasa revistă Science, despre dovezi suplimentare substanțiale care să-i consolideze descoperirile anterioare.7 De această dată, specimenul a fost o bucată de os fosilizat de hadrozaur (Brachylophosaurus canadensis), având vârsta presupusă de evoluționiști de 80 de milioane de ani.
Pe scurt, cercetătorii au găsit dovezi ale „aceleiași matrice fibroase, vase transparente, flexibile și microstructuri conservate pe care le-au văzut în eșantionul de T. rex”.8 Numai că de această dată au făcut eforturi excepționale pentru a reduce criticii la tăcere.
Criticii au spus că afirmațiile sale, care în perspectiva milioanelor de ani sunt, într-adevăr, „extraordinare”, au necesitat dovezi extraordinare. Dar acesta este un clișeu; în realitate, afirmațiile necesită doar dovezi și acestea au fost furnizate din plin. Totuși, criticii au cerut o secvențiere suplimentară a proteinelor, o manipulare extrem de atentă pentru a evita contaminarea, respectiv confirmarea altor laboratoare. Deci, Schweitzer și echipa ei s-au gândit să facă exact aceste lucruri când au privit osul de picior al acestui hadrozaur încorporat în gresie.
Au fost luate măsuri extraordinare pentru a nu contamina eșantionul până când a ajuns în laborator. Au folosit un spectrometru de masă mai sofisticat și mai nou, și au trimis probele la alte două laboratoare pentru confirmare. Au raportat găsirea nu doar a colagenului, ci și dovezile a două proteine suplimentare – elastină și laminină.
De asemenea, au găsit structuri care seamănă în mod ciudat cu celulele găsite atât în sânge și os, cât și cu membrana celulară. Și, încă o dată, au fost indicii de hemoglobină, obținute din aplicarea anticorpilor specifici hemoglobinei pe structuri, pentru a vedea dacă anticorpii s-ar lega de ele.
Unii oameni de știință sunt încă sceptici cu privire la hemoglobină, care este „dificil de identificat cu tehnologia actuală”. Dr. Pavel Pevzner, de la Universitatea din California, a fost citat că, în cazul în care nu este un contaminant, ar fi „o veste mult mai bună în această lucrare [decât descoperirile confirmate ale vaselor de sânge și ale altor țesuturi conjunctive].”9
Chiar lăsând la o parte hemoglobina, lucrarea lui Schweitzer și colaboratorii este o veste uriașă. Pevzner a criticat tehnica folosită de Schweitzer pentru analiza proteinei de la T. rex, dar acum spune că noul ei studiu „a fost „făcut așa cum trebuie”, cu controale mai stricte pentru a asigura protecția împotriva contaminării”.
Au existat opt proteine de colagen descoperite doar din fosila hadrozaurului, care a evidențiat de două ori mai mulți aminoacizi decât exemplul anterior de tiranozaur. Acestea au fost comparate cu secvențe de la animale care trăiesc astăzi, precum și din fosile de mastodonți și secvențele sale obținute de la T. rex. Colagenii de hadrozaur și tiranozaur erau mai apropiați decât ceilalți și fiecare era mai aproape de pui și struți decât de crocodilieni, de exemplu – rezultate care ar confirma și identificarea anterioară a colagenului de T. rex.
Probele au fost identificate drept colagen atât prin spectroscopie de masă sofisticată, cât și prin tehnici cu anticorpi. Au fost, de asemenea, examinate atât cu lumină, cât și prin microscopie electronică, care au confirmat că au aspectul de colagen.
După cum spune Schweitzer, „Aceste date nu se bazează doar pe ceea ce am obținut de la T. rex, ci duc cercetarea și mai departe.”
Puterea paradigmei
Filozofii au scris multe despre puterea unei paradigme, mai ales atunci când are implicații privind viziunea asupra lumii, cum ar fi credința în vârsta îndelungată. O astfel de paradigmă este rar răsturnată, poate niciodată, doar pe baza observațiilor care contrazic așteptările. Chiar și Schweitzer însăși, în ciuda faptului că este creștină evanghelică, este extrem de defensivă cu privire la paradigma vârstei îndelungate – vedeți Schweitzer’s Dangerous Discovery.
Ceea ce se întâmplă este că ipotezele și presupunerile „auxiliare” sunt construite pentru a păstra ipoteza „de bază” intactă, în acest caz ceea ce este cunoscut drept „timpul profund” (a se vedea explicația suplimentară).
În termeni simpli, proteinele pur și simplu nu ar fi trebuit să reziste zeci de milioane de ani. Așadar, atunci când sunt găsite în exemplare datate la aceste vârste, paradigma este în pericol grav.
Cea mai simplă explicație a dovezilor este că timpul îngropării acestor dinozauri nu a fost deloc acum milioane de ani, ci doar acum câteva mii de ani. Întrucât dovezile continuă să demonstreze că fosilele dinozaurilor conțin, într-adevăr, structuri de țesuturi moi bine conservate și proteine identificabile, presupunerea care se va face din ce în ce mai mult este că „acum știm că astfel de componente de țesut pot rezista atât de mult, până la urmă.”
Nu mulți vor vedea acest lucru drept presupunerea salvatoare de paradigmă. Luați în considerare următoarea linie de raționament:
- Știm că această fosilă de dinozaur are 80 de milioane de ani.
- Calculele bazate pe știința operațională (observațională) indică faptul că niciun colagen nu trebuie să supraviețuiască nicicum atât de mult timp.
- Colagenul a fost identificat în aceste fosile de dinozaur. Prin urmare:
- Trebuie să existe o presupunere greșită în calculele menționate la punctul 2) – deși nu știm sigur cum, colagenul trebuie să poată supraviețui timp de 80 de milioane de ani. De unde știm asta? Pentru că
- Știm că această fosilă de dinozaur are 80 de milioane de ani.
Observați cum punctele 1) și 5) sunt identice, relevând raționamentul circular. Următoarea linie de raționament este mult mai bazată pe știință:
- Se spune că această fosilă de dinozaur are 80 de milioane de ani.
- Calculele bazate pe știința operațională (observațională) indică faptul că niciun colagen nu trebuie să supraviețuiască nicicum atât de mult timp.
- Colagenul a fost identificat în aceste fosile de dinozaur. Prin urmare:
- Afirmația de la punctul 1) este greșită. Fosila nu poate avea nici pe aproape această vechime. Aceasta se potrivește cu așteptările conforme unei viziuni asupra lumii bazată pe istoria relatată în cartea Facerii.
Sperăm că mulți cititori vor putea folosi acest tip de dovezi pentru a încerca să deschidă mai ușor multe minți închise.
Actualizare 9 Mai 2009: vedeți și answer to a critic who disputes that these findings are a big deal.
Actualizare 10 August 2009: Descoperirea inițială a lui Schweitzer privind țesutul moale de T. rex a fost puternic contestată, unii sugerând că proteinele găsite au fost rezultatul contaminării. Cu toate acestea, o reanaliză care urmează să fie publicată pe 4 septembrie în Journal of Proteome Research „a confirmat urmele de proteine din sânge și oase, tendoane sau cartilaj”. (Reexamination Of T. Rex Verifies Disputed Biochemical Remains, www.ScienceDaily.com, 31 Iulie 2009)
Autor: Carl Wieland
Sursa: Creation.com | Dinosaur soft tissue and protein—even more confirmation!
Traducător: Cristian Monea
[1] Schweitzer, M.H. et al., Heme compounds in dinosaur trabecular bone, Proceedings of the National Academy of Sciences of the USA 94:6291–6296, Iunie 1997.
[2] Cu puternicul agent chelator EDTA, care a extras ioni metalici din mineral, lăsând proteinele intacte.
[3] Pentru claritate, colagenul uman și cel de la broaște sunt similare în proporție de 81%.
[4] Nielsen-Marsch, C., Biomolecules in fossil remains: Multidisciplinary approach to endurance, The Biochemist, p. 12–14, Iunie 2002.
[5] Doyle, S., The real ‘Jurassic Park’? Creation 30(3):12–15, 2008.
[6] Embery G. et al., Identification of proteinaceous material in the bone of the dinosaur Iguanodon, Connect Tissue Res. 44 Suppl 1:41–6, 2003; . În rezumat scrie: ‘o fracțiune extrasă timpuriu a avut o reacție imunoreactivă cu un anticorp împotriva osteocalcinei.’
[7] Schweitzer, M.H. et al., “Biomolecular characterization and protein sequences of the Campanian hadrosaur B. canadensis”, Science 324(5927):626–631, 1 Mai 2009 | DOI: 10.1126/science.1165069, <www.sciencemag.org/cgi/content/full/324/5927/626?ijkey=47dc1272e069cf51caab0651d4462cbe5045f92c>
[8] “Proteins, Soft Tissue from 80 Million-Year-Old Hadrosaur Show that Molecules Preserve Over Time”, www.physorg.com/news160320581.html, accessed 3 Mai 2009.
[9] Oldest Dinosaur Protein Found—Blood Vessels, More, nationalgeographic.com, 1 Mai 2009. Inserția dintre paranteze pătrate a fost textul original din această referință.