Un tillit clasic este reclasificat ca fiind cauzat de fluxuri de resturi subacvatice

Tillitele, presupuse a fi echivalentele pământului glaciar (moloz) rezultate prin litificare, se găsesc adesea în straturile Pământului. Prin urmare, oamenii de știință uniformitari postulează o serie de epoci glaciare pre-Pleistocene de lungă durată, „epoca de gheață” din Paleozoicul târziu din Africa de Sud fiind cea mai notabilă. Multe caracteristici asemănătoare ghețarului sunt, de asemenea, asociate cu aceste tillite. Cu toate acestea, Schermerhorn a pus la îndoială concluzia că multe dintre aceste tillite, în special din Precambrianul târziu, au fost cauzate de glaciația antică, subliniind că practic toate caracteristicile revendicate pot fi duplicate prin fluxul de masă și alte procese.[1]

Una dintre tillitele clasice din pre-Cambrianul târziu este tillitul Bigganjargga din nordul Norvegiei. Se mai numește morena lui Reusch. Tillitul acoperă o bază striată în care două direcții de striații, un set ascuțit NV-SE suprapus pe un set slab E-V, erau reliefate pe gresia de dedesubt. Se prespune că cele două seturi paralele de striații indică glaciația. Un autor a susținut că a observat fragmente de roci striate și fațetate în cadrul tillitelor.

Stratul superior al tillitului este compus din paturi subțiri care conțin fragmente mai mari decât grosimea bazei. Cele trei caracteristici de mai sus ale tillitului Bigganjargga sunt principalele trăsături pentru o epocă de gheață veche.[2] Astfel, majoritatea geologilor au acceptat fără îndoială că tillitul era o rămășiță a „epocii de gheață” din Precambrianul târziu.[3]^,[4],[5] Cu toate acestea, câțiva geologi chiar au pus la îndoială faptul că tillitul a fost cu adevărat produs într-o epocă de gheață sau, altfel, un depozit de flux de noroi.[6]

Recent, o analiză mai aprofundată a indicat faptul că acest tillit clasic este foarte probabil un flux de resturi subacvatice.[7] Baza striată s-a constatat că a fost realizată de roci care alunecă de-a lungul gresiei moi, deoarece câteva fragmente sunt încorporate în gresie. Mai mult, amprentele de pe gresie au aceeași distanță aleatoare ca în „tillitul” de mai sus. Există și alte caracteristici de deformare a sedimentelor moi. S-a presupus că gresia a fost rezultată în urma procesului de litificare și datată ca fiind cu 150 de milioane de ani mai veche decât tillitul. Autorii sugerează acum că acest interval de timp nu este real.

Matricea și fragmentele din „tillit” sunt rotunjite. Acest lucru este foarte diferit de un pământ glaciar. Rocile din „tillite” prezintă straturi de curgere în jurul fragmentelor care indică originea fluxului de masă subacvatică. Depozitele marine sunt, de asemenea, strâns asociate cu „tillitul”. Jensen și Wulff-Pedersen concluzionează:

“Dovezile privind originea fluxului de resturi pentru diamictita Bigganjargga [un termen pentru roca asemănătoare] par convingătoare; diamictita este masivă și are o structură aleatoare, vârful format de movilă, vârf marginal, bolovani proeminenți și o bază striată.”[8]

Implicația acestui rezultat este că principalele caracteristici pentru o „epocă de gheață” antică nu indică deloc vreo epocă de gheață. Se știe de mult timp că structura unui „tillit” nu poate fi distinsă de un flux de resturi. Primii cercetători nu s-au preocupat să facă distincția între cele două procese și doar au presupus glaciația antică. Prin urmare, nu este o surpriză faptul că straturile Pământului au atât de multe rămășițe ale vechilor „epoci de gheață”. La fel ca și cu „morena” lui Reusch, aceste epoci antice de gheață pretinse sunt foarte probabil curgeri de resturi subacvatice – un proces care este în concordanță cu un Potop global.[9]^{,[10],[11],[12]}

Autor: Michael J. Oard
Sursa: Creation.com | A classic tillite reclassified as a submarine debris flow

Traducător: Cristian Monea

[1] Schermerhorn, L. J. G., 1974. Late Precambrian mixtites: glacial and/or nonglacial? American Journal of Science, 274:673–824.

[2] Oard, M. J., 1997. Ancient Ice Ages or Gigantic Submarine Landslides? Creation Research Society Books, Chino Valley, Arizona.

[3] Spencer, A. M., 1975. Late Precambrian glaciation in the North Atlantic region. In: Ice Ages: Ancient and Modern, A. E. Wright and F. Moseley (ed.), Seel House Press, Liverpool, p. 217–240.

[4] Edwards, M. B. și Foyn, S., 1981. Late Precambrian tillites in Finnmark, North Norway. In: Earth’s Pre-Pleistocene Glacial Record, M. J. Hambrey și W. B. Harland (ed.), Cambridge University Press, Londra, p. 606–610.

[5] Nystuen, J. P., 1985. Facies and preservation of glaciogenic sequences from the Varanger ice age in Scandinavia and other parts of the North Atlantic region. Palaeogeography, Palaeoclimatology, Palaeoecology, 51:209–229.

[6] Crowell, J. C., 1964. Climatic significance of sedimentary deposits containing dispersed megaclasts. In: Problems in Palaeoclimatology, A. E. M. Nairn (ed.), John Wiley and Sons, Londra, p. 86–99.

[7] Jensen, P. A. și Wulff-Pedersen, E., 1996. Glacial or non-glacial origin for the Bigganjargga tillite, Finnmark, nordul Norvegiei. Geological Magazine, 133(2):137–145.

[8] Jensen și Wulff-Pedersen, Ref. 7, p. 143.

[9] Molén, M., 1990. Diamictites: ice-ages or gravity flows? În: Proceedings of the Second International Conference on Creationism, R. E. Walsh și C. L. Brooks (ed.), Creation Science Fellowship, Pittsburgh, Pennsylvania, Vol. II, p. 177–190.

[10] Oard, M. J., 1994. Submarine mass flow deposition of pre-Pleistocene ‘ice age’ deposits. În: Proceedings of the Third International Conference on Creationism, R. E. Walsh (ed.), Creation Science Fellowship, Pittsburgh, Pennsylvania, p. 407–418.

[11] Austin, S. A. și Wise, K. P., 1994. The pre-Flood/Flood boundary as defined in Grand Canyon, Arizona and eastern Mojave Desert, California. În: Proceedings of the Third International Conference on Creationism, R. E. Walsh (ed.), Creation Science Fellowship, Pittsburgh, Pennsylvania, p. 37–47.

[12] Oard, Ref. 2.