Universul creierului singuratic
Faimosul evoluționist ateu Richard Dawkins a afirmat:
„Universul pe care îl observăm are exact proprietățile la care ar trebui să ne așteptăm dacă nu există, până la urmă, niciun design, niciun scop, nici rău și nici bine, nimic altceva decât o indiferență oarbă și nemiloasă.”[1]
Remarcile lui sunt fără îndoială provocatoare, dar sunt corecte? Cum ar arăta cu adevărat un univers pur întâmplător? Dawkins admite în altă parte că biologia dă cel puțin aspectul designului.[2] Totuși, nu numai biologia ne face să punem la îndoială afirmația lui Dawkins. Cosmosul însuși oferă un indiciu puternic al inteligenței – universul, împreună cu legile fizice și constantele care îi guvernează funcționarea de zi cu zi, oferă toate indicațiile că este reglat fin pentru a permite existența și înflorirea vieții complexe precum noi înșine.[3] Acest lucru este atât de bine stabilit încât i s-a dat chiar propriul său titlu, „principiul antropic”.[4]
Trapa de evadare a „multiversului”
Implicațiile unui Proiectant sunt atât de puternice, de fapt, încât ateii au fost forțați să vină cu un mecanism pentru a „explica” acest fapt extrem de ciudat (ciudat doar din perspectiva ateului, desigur). Una dintre modalitățile prin care se face acest lucru este apelarea la „teoria multiversului”.[5] Într-o realitate în care domnește doar hazardul, universul pe care îl observăm este foarte puțin probabil să apară. Dar, motivează ei, dacă universul nostru a fost doar unul dintr-un număr infinit de universuri, atunci poate că al nostru se întâmplă să fie cel care a nimerit jackpot-ul. Este firesc să îl observăm, deoarece dacă am fi în oricare dintre celelalte, nu am fi existat![6]
Ca răspuns la reglajul fin cosmic, acesta este cu greu un răspuns științific acceptabil; mai degrabă, aceasta este o „ieșire” ad-hoc din problema reglajului fin. Nu există dovezi empirice pentru existența altor universuri – toate datele noastre sunt, prin definiție, parte din universul în care existăm!
Astrofizicianul evoluționist Paul Davies explică:
„Cât de serios putem lua această explicație pentru prietenia naturii? Nu foarte serios, cred. Pentru început, cum trebuie testată existența celorlalte universuri? Cu siguranță, toți cosmologii acceptă că există unele regiuni ale universului care se află dincolo de raza telescoapelor noastre, dar undeva pe panta alunecoasă dintre aceasta și ideea că există un număr infinit de universuri, credibilitatea atinge o limită. Pe măsură ce cineva alunecă pe panta aceea, din ce în ce mai mult trebuie să accepte prin credință și din ce în ce mai puțin este deschis verificării științifice.
Explicațiile extreme precum multiversul amintesc așadar de discuțiile teologice. Într-adevăr, invocarea unei infinități de universuri nevăzute pentru a explica trăsăturile neobișnuite ale celui pe care îl vedem este la fel de ad-hoc ca invocarea unui Creator nevăzut. Teoria multiversului poate fi îmbrăcată în limbaj științific, dar în esență necesită același salt de credință.
În același timp, teoria multiversului explică și ea prea multe. A face apel la totul în general pentru a explica ceva particular nu este deloc o explicație. Pentru un om de știință, este la fel de nesatisfăcător ca simpla declarație: „Dumnezeu a făcut-o așa!””[7]
Principiul antropic este mult mai elegant și mai simplu explicat prin existența unui Proiectant (un concept pentru care există dovezi științifice ample provenind dintr-o multitudine de domenii!). Astfel, prin aplicarea principiului de raționament universal acceptat cunoscut sub numele de Briciul lui Ockham, putem respinge ipoteza multiversului ca fiind inutilă.[8]
Regiuni de ordine?
Ludwig Boltzmann a fost un fizician austriac pionier în termodinamica statistică și contemporan cu Darwin. El a emis ipoteza că întregul univers este deja într-o stare de echilibru, dar că există mici regiuni de ordine împrăștiate aleator pe care le-a numit „lumi”, ce apar spontan ca fluctuații aleatoare. Astfel, s-a gândit el, universul nostru trebuie să fie doar o altă regiune aleatoare de ordine într-un sistem mult mai mare.[9] El făcea apel la ceea ce a ajuns să fie numit „efectul de auto-selecție a observatorului” (observăm ordinea pentru că fără ea nu puteau exista observatorii!).
Comunitatea științifică modernă a respins această ipoteză; dacă acest univers ar fi doar o fluctuație aleatoare a ordinii într-un sistem general dezordonat, atunci, după legile probabilității, nu ar trebui să observăm nici pe aproape vastitatea pe care o vedem.[10] Ar fi mult mai probabil să observăm o regiune mult mai mică, deoarece există mult mai multă ordine în universul nostru decât necesar pentru a permite existența observatorilor ca noi.
De fapt, acest lucru poate fi dus la o extremă (adică reductio ad absurdum): cea mai probabilă „lume” generată aleator în care ar putea exista un observator ar fi o lume suficient de mare pentru a conține un singur creier capabil de observare! Acesta este cunoscut sub numele de „Creierul Boltzmann”.[11] Deoarece observăm mult mai multă ordine decât atât, rezultă că este foarte puțin probabil să existăm într-un astfel de regiune aleatoare de ordine.
Paul Davies a subliniat anterior ceva similar cu teoria multiversului:
„Problemele apar și la aspecte mai mici. Printre nenumăratele universuri asemănătoare cu al nostru vor fi unele în care civilizațiile tehnologice avansează până la punctul de a putea simula conștiința. În cele din urmă, lumi virtuale întregi vor fi create în interiorul calculatoarelor, locuitorii lor conștienți neștiind că sunt produsele simulate ale tehnologiei altcuiva. Pentru fiecare lume originală, va exista un număr uimitor de lumi virtuale disponibile – unele dintre ele ar include chiar și mașini care simulează lumi virtuale proprii și așa mai departe la infinit.
Prin urmare, a considera teoria multiversului așa cum este înseamnă a accepta că lumile virtuale sunt mai numeroase decât cele „reale”. Nu există niciun motiv să ne așteptăm ca lumea noastră – cea în care citiți acest text chiar acum – să nu fie reală, ci o simulare. Iar locuitorii simulați ai unei lumi virtuale se află în aceeași relație cu sistemul de simulare ca și ființele umane în relație cu Creatorul tradițional.”[12]
Dar, în timp ce comunitatea științifică a respins, în general, versiunea lui Boltzmann a ipotezei multiversului, teoria multiversului continuă să fie invocată ca o explicație pentru ordinea uimitoare și reglarea fină a cosmosului nostru, la fel ca așa-numitul efect de auto-selectare a observatorului.
Având în vedere acest fapt, se pare că forța problemei Creierului Boltzmann nu a fost încă simțită suficient de comunitatea academică seculară. Întrucât viziunea lor supremă asupra universului nostru este, în cuvintele lui Dawkins, una fără „niciun design, niciun scop… nimic altceva decât o indiferență oarbă și nemiloasă”, devine extrem de greu (a se citi: imposibil) să explicăm de ce vedem atâta ordine.
Dragostea și creativitatea lui Dumnezeu
Ne putem întoarce acum la afirmația inițială a lui Dawkins că universul pe care îl observăm are exact proprietățile la care ar trebui să ne așteptăm, neavând în vedere nimic altceva decât caracterul aleator pur și nicio proiectare. Ar trebui să fie evident în acest moment cât de greșită, chiar absurdă, este această afirmație cu adevărat. Cantitatea imensă de complexitate pe mai multe niveluri din universul nostru este uluitoare chiar și pentru a fi contemplată și există atât de multe fațete ale existenței noastre care depășesc cu mult „munca” simplei supraviețuiri și reproduceri.
Universul nostru strigă că Dumnezeu există și, în plus, El are grijă de noi! El ne-a oferit multe plăceri și abilități în această viață – fără de care existența noastră ar fi mult mai plictisitoare și mai mizerabilă. În același timp, greșelile pe care le găsim în această lume vorbesc despre starea căzută a creației după păcatul originar al omenirii. Ar trebui să ne asigurăm că nu subapreciem multele binecuvântări ale lui Dumnezeu și să ne amintim, ca întotdeauna, ce a spus apostolul Pavel despre Dumnezeu pe această temă:
Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înțelegându-se din făpturi, adică veșnica Lui putere și dumnezeire, așa ca ei să fie fără cuvânt de apărare. (Romani 1:20)
Multiversul vs. mai multe lumi: nu sunt la fel
Originea modernă a ideii mai multor lumi în comunitatea științifică poate fi legată de propunerea glumeață a lui Erwin Schrödinger (1887–1961) privind interpretarea „multe-lumi” a mecanicii cuantice.[13]
Această idee a fost propusă mai serios de Hugh Everett III (1930–1982), care a numit-o interpretarea „stării relative”. Interpretarea normală este că așa-numita funcție de undă prezice probabilitățile anumitor evenimente, de ex. dezintegrarea aleatoare imprevizibilă a unei particule atomice (de care, în faimosul experiment gândit de Schrödinger cu pisica închisă într-o cutie sigilată, depinde eliberarea unei otrăvi și, prin urmare, viața sau moartea pisicii). Când evenimentul se întâmplă cu adevărat, aceasta este acum realitatea, iar celelalte evenimente posibile nu mai pot avea loc.
În interpretarea cu mai multe lumi, toate evenimentele au loc în universuri diferite. Observați diferența importantă legată de teoria normală a multiversului: teoria multiversului presupune apariția mai multor universuri la început, în timp ce teoria mai multor lumi afirmă că sunt generate realități multiple în mod constant.
Autor: Paul Price
Sursa: Creation.com | The universe of the lone brain
[1] Dawkins, R., River out of Eden, Basic Books, New York, SUA, p. 133, 1995.
[2] Dawkins, R., Ceasornicarul orb, W.W. Norton & Company, New York, SUA, p. 1, 1986. Vedeți, de asemenea: Catchpoole, D., Dawkins and design, creation.com/dawkins-and-design.
[3] Sarfati, J., The universe is finely tuned for life, creation.com/tuned, actualizat în 2015.
[4] DeYoung, D., selected questions and answers excerpted from Astronomy and the Bible; creation.com/astronomy-and-the-bible.
[5] Bates, G., Multiverse theory—unknown science or illogical raison d’être? creation.com/multiverse-theory, Iunie 2009.
[6] Acest pseudo-răspuns la reglajul fin nu este altceva decât o tautologie. Mai este nevoie de o explicație pentru reglajul fin improbabil! Vedeți ref. 3.
[7] Davies, P., A brief history of the multiverse, New York Times, 12 Aprilie 2003; nytimes.com.
[8] Moreland, J. și Craig, W., Philosophical Foundations for a Christian Worldview, Inter Varsity Press, Downers Grove, SUA, p. 487, 2003. Vedeți, de asemenea, Grigg, R., William of Ockham ‘The first Protestant’, Creation 39(2):52–55, Aprilie 2017.
[9] Citat în Moreland și Craig, Ref. 8, p. 488.
[10] Citat în Moreland și Craig, Ref. 8, p. 488–489.
[11] Craig, W.L. Invasion of the Boltzmann Brains, reasonablefaith.org, 30 Septembrie 2012.
[12] Davies, Ref. 7.
[13] Sarfati, J., Should creationists accept quantum mechanics? creation.com/creationists-quantum-mechanics, 2011.
