Vârsta lumii, deductibilă din Biblie

Numeroși autori, fie credincioși, fie necredincioși, au susținut că nu se poate stabili o vârstă, cel puțin aproximativă, a Universului, a planetei Terra sau a apariției omului pe Pământ pornind de la Scriptură. Pe de altă parte, s-a afirmat în mai multe rânduri fie că duratele, genealogiile și evenimentele descrise în Cartea Facerii sunt o metaforă sau o figură de stil, sau în cel mai bun caz nu au fost considerate ca fiind demne de încredere de persoana sau persoanele care le-au așternut pe hârtie.

Potrivit Sfintei Tradiții, autorul atât al Cărții Genezei, cât și al următoarelor patru care compun Tora sau Pentateuhul este nimeni altul decât Moise, cel mai mare profet al tuturor timpurilor, care evident dorea transmitrea Adevărului, dar argumentația împotriva teoriilor ce susțin că este vorba de un număr mai mare de alți autori nu este scopul acestui articol. O lectură atentă și, foarte important, onestă a Facerii, în special a primelor sale 11 capitole, de la Crearea Lumii până la prima menționare a lui Avraam, care au fost cele mai atacate de știința modernă, precum și a altor câteva pasaje cheie din Vechiul Testament relevă faptul că textul stabilește o cronologie destul de exactă și de clară.

De la început trebuie precizat că pretenția de a găsi o dată de precizia unui singur an sau cu atât mai mult a unei luni sau zile este una cel puțin exagerată, deoarece nu se poate deduce nimic de o asemenea prezicie din text. În lucrarea sa Annales Veteris Testamenti, a prima mundi origine deducti, apărută la Londra în anul 1650, arhiepiscopul irlandez James Ussher a dedus, pe baza unui studiu personal al Vechiului Testament, că Dumnezeu a început crearea lumii la 22 octombrie anul 4004 î. Hr.

Ulterior alții i-au reinterpetat textul și au fixat evenimentul în ziua de 23 octombrie a aceluiași an la ora 9 dimineața. Încercări de stabilire a unei date exacte au mai fost practicate și în alte studii înainte și după Ussher, dar puțini au avut dorința unei datări atât de exacte iar cronologia arhiepiscopului a devenit cea mai celebră din Creștinismul occidental deoarece a fost folosită, ca însemare corolară, în foarte multe editări ale Bibliei standard în limba engleză din prezent, intitulată King James Version of the Bible (numită astfel deoarece prima ediție cu prezentul text a fost publicată în timpul domniei regelui englez James I, în 1611).

În lumea Creștinismului ortodox era folosită de mult o altă cronologie, dezvoltată de călugărul bizantin Georgios în anul 638, care s-a inspirat din operele unor părinți ai Bisericii timpurii precum Iulius Africanul, Clement din Alexandria, Hippolytus din Roma, Eusebiu din Cezareea, Fericitul Augustin și alții și care a stabilit prima zi a Creației la data de 1 septembrie 5509 î. Hr.  Această metodă este însă și mai problematică, deoarece merge pe textul Septuagintei, adică al traducerii în limba greacă a textului inițial, scris în limba aramaică, proces în timpul căruia s-au produs unele greșeli, mai ales în ceea ce privește genealogiile.

Traducătorii au amplificat, de regulă cu 100 de ani, vârsta la care foarte mulți dintre patriarhii de la Adam până la Nahor, bunicul lui Avraam, au devenit tații următorului patriarh. Lipsa de credibilitate a textului Septuagintei reiese și din observația că Matusalem, bunicul lui Noe, ar fi supraviețuit Potopului potrivit calculelor, ceea ce evident contrazice informația clară că singurii oameni rămași în viață după diluviu au fost Noe, soția sa, cei trei fii ai săi și soțiile acestora.

Cei ce au mers pe textul inițail evreiesc, fie creștini, fie de religie mozaică, au oferit date între 4339 î. Hr. (Seder Olam Zutta) și 3616 î. Hr. (Yom-Tov Lipmann Heller). Tradiția evreiască, folosește și astăzi anul 3761 î. Hr. drept Anno Mundi, adică Anul Creației, potrivit calculelor rabinului Yose ben Halafta din secolul al doilea al erei creștine.

Încercarea de a decela un moment exact este contraproductivă nu doar pentru că nici o lectură întru totul onestă a textului biblic nu indică nici măcar un an exact dar și pentru că afirmații precum cele ale lui Ussher și Georgios (și a altora) nu fac decât să dea apă la moară adversarilor veridicității Bibliei.

În celebra peliculă Inherit the Wind, produsă în 1960 și bazată pe procesul din 1925 al profesorului John T. Scopes, care a fost dat în judecată de curtea statului american Tennessee pentru că a predat evoluționismul, apare un moment amuzant pentru sceptici, dar îngrijorător pentru credincioși în care avocatul apărării, Henry Drummond (interpetat de Spencer Tracy) îi răspunde lui Matthew Harrison Brady din tabăra acuzării (interpretat de Fredric March) la afirmația acestuia că lumea a fost creată pe 23 octombrie anul 4004 î. Hr. la ora 9 diminieața în următorul mod: „Ora New York-ului sau ora din Munții Stâncoși? Ora de vară sau ora de iarnă?”.

Astfel de luări în râs sunt de așteptat în situația unei ambiții exagerate de a stabili o exactitate ce nu se poate stabili. Însăși pretenția preciziei unui singur an, nemaivorbind de cea a unei ore, este problematică, deoarece este logic de presupus că atunci când în text se afirmă „cutare a trăit x ani și i s-a născut un fiu, iar după aceea a mai trăit x ani” nu înseamnă că suma reprezintă fix acel număr de ani cu exactitatea unei zile. Astfel, 100 de ani poate să însemne orice de la 99 de ani și șase luni până la 100 de ani și 6 luni. Deci din start avem o aproximație de un an la fiecare generație.

Și totuși, trebuie subliniat că vârste precum cele oferite de erudiți evrei sau creștini ce merg pe textul inițial al Facerii, cel Masoretic, nu pot fi departe de adevăr. Fără a putea găsi un an exact, se poate totuși dezvolta o cronologie aproximativă, și aici nu este nevoie de nici o interpetare personală, subiectivă. Nu trebuie decât să deschidem Scriptura și să citim cu atenție în puncte cheie.

Celor care se îndoiesc de faptul că cele șase zile ale Creației au avut efectiv 24 de ore și nu milioane și miliarde de ani și că nu se poate deduce niciun interval de timp nedefinit înainte de prima zi le-ar fi poate mai de folos decât orice lucările profesorului doctor Terry Mortenson, mai presus de toate Coming to Grips with Genesis: Biblical Authority and the Age of the Earth (Green Forest, AR: Master Books, 2008) și 7 Reasons Why We Should Not Accept Millions of Years (Hebron, KY: Answers in Genesis, 2007).

În capitolul 5 al Cărții Genezei este prezentată lista patriarhilor de la Adam la Noe, cu anii cât au trăit fiecare și cu vârsta la care s-a născut principalul lor urmaș, adică cel menționat. Se poate deduce deci că între Creație și Potop s-au scurs (cu o aproximație nu mai mare de zece ani plus sau minus, pentru că este vorba de zece generații) 1656 ani. Apoi, de la Potop la nașterea lui Avraam au trecut circa 290 ani, potrivit capitolului 11 din Facere. Iosif a ajuns în Egipt la circa 270 de ani după ce s-a născut Avraam (este menționată vârsta la care acesta l-a avut pe Isaac, la care lui Isaac i s-a născut Iacov și se poate deduce vârsta lui Iacov la nașterea lui Iosif și etatea acestuia din urmă în momentul când a fost vândut de frații săi, adică între 17 și 19 ani).

În Cartea Exodului (Ieșirii), capitolul 12, versetul 40, se menționează că evreii au stat în Egipt 430 de ani, numărați de la data la care a sosit Iacov cu familia sa în această țară, după ce a aflat că Iosif devenise înalt demnitar acolo, care, potrivit versetului 9 din capitolul 47 din Cartea Facerii, avut loc când avea 130 de ani. De la ieșirea din Egipt la inaugurarea Primului Templu de către Solomon au trecut 480 de ani, precum se arată în I Regi (sau III Regi după versiunile care numesc primele două cărți ale regilor cărți ale lui Samuel), capitolul șase. De la acest din urmă eveniment până la distrugerea templului au trecut 429 ani și șase luni, lucru care se poate deduce adăungând toate domniile, menționate precis în Biblie, ale regilor care au domnit la Ierusalim în acest interval.

Și aici vine surpriza! Toți istoricii se pun de acord că devastarea Templului din Ierusalim de către împăratul babilonian Nabucodonosor al II-lea a avut loc fie în vara anului 587 î. Hr. (marea majoritate), fie în vara anului următor. A se aminti că acest lucru este susținut de anale babiloniene, care se potrivesc întru totul cu textele evreiești care menționează tragicul eveniment.

Folosind calcule matematice destul de simple, se poate deduce că inaugurarea de către strălucitorul Solomon a Templului a avut loc în iarna 1018-1017 î. Hr., cel mai probabil, sau, puțin probabil, cu un an mai târziu. Ieșirea din Egipt, condusă de Moise, s-a întâmplat deci cel mai probabil în 1497 î. Hr., cu doar un an plus sau minus, doeoarce duratele din amintitul capitol din Cartea I (III) a Regilor sunt destul de exacte. Iacov a călătorit deci în Egipt în 1927 î. Hr., cel mai probabil.

De aici încolo datele devin mai nesigure, dar aproximările nu pot fi mai mari de 22 de ani plus sau minus, deoarece Iacov era din a 22-a generație de la Adam încoace. Iosif a fost vândut prin 1949-1947 î. Hr. (depinde de vârsta sa), pentru că se poate înțelege cu claritate că a stat în Egipt 20 de ani până când s-a reîntâlnit cu frații săi. De la nașterea lui Avraam la venirea lui Iacov în Țara Nilului au trecut, Biblia ne informează, 290 de ani, plus sau minus trei ani pentru că este vorba de trei generații, deci Avraam s-a născut cel mai probabil în 2217 î. Hr. (este de aminit că se precizează că la 99 de ani a fost tăiat împrejur și la 100 de ani i s-a născut Isaac, deci relatarea pare a fi destul de exactă).

Prin urmare, Potopul a avut loc, pare-se, în 2507 î. Hr., cu o aproximație de puțini ani, deci nu ar fi deloc eronat să se susțină că a avut loc la mijlocul mileniului al III-ea î. Hr. Acesta coincide cu momentul aproximativ al sfârșitului construirii celor trei mari piramide la Gizeh, în Egipt, după care, în mod inexplicabil dacă nu dăm crezare variantei unui mare cataclism, perioada de frenezie inginerească încetează și după câteva decenii apar structurile mult mai modeste ale faraonilor dinastiei a V-a.

Așadar, Anul Creației ar fi putut fi 4163 î. Hr., păstrând, după cum s-a amintit, o aproximație de maxim 22 de ani plus sau minus. Toate aceste deducții logice se apropie de cele stabilite de Ussher și fac în mod clar prea recente aprecierile privitoare la date după 4000 î. Hr.

Ca demonstrație a coerenței și a posibilității întocmirii unei cronologii destul de exacte poate fi alcătuit următorul tabel cu anii aproximativi, însă doar puțin aproximativi, ai vieții fiecărui patriarh de la Adam la Iacov:

Se poate observa că anul morții lui Matusalem coincide cu cel al Potopului și că Lameh este trecut ca fiind mort cu cinci ani înaintea acestuia, ceea ce dă un plus de credibilitate datelor genealogice, care este evident că nu se contrazic și relevă o precizie superioară oricăror cronologii de faraoni sau regi sumerieni ai acelor timpuri întocmite de istoricii și arheologii moderni.

Se cuvine spus că textul se contrazice aparent pe sine atunci când precizează în capitolul 7 al Genezei că Noe avea 600 de ani la vremea Potopului, deci Sem, pe care l-a avut când avea 500 de ani 100, iar în capitlul 11 se afirmă că Arfaxad i s-a născut lui Sem la doi ani după Potop, când acesta avea tot 100. Dar acestă mică discrepanță nu perturbă nicidecum coerența generală a narațiunii, ci dimpotrivă, relevă o dorință de precizie amplificată în anumite momente prin precizarea celor doi ani, pierduți printre cei ai genealogiei antediluviene.

Biblia, chiar dacă nu își propune să ofere informații cronologice exacte (nu acesta este scopul credinței), schițează totuși un tablou istoric destul de coerent, ceea ce ar trebuie să le fie explicat celor ce neagă faptul că aceasta ar fi de folos pentru măsurarea vreunor intervale de timp înainte de Distrugerea Templului din Ierusalim sau că nu poate fi considerată o carte istorică. Într-adevăr, mesajul principal al Scripturii este unul de credință și nu are ca prim obiectiv redarea precisă a trecutului în stilul istoricilor de azi, dar asta nu însemană nicidecum că multiplele cronologii biblice sunt niște simple metafore sau simboluri, așa cum susțin adversarii adevărului biblic.

Autor: Călin Radu