Vulcanii lunari contrazic cadrul de timp evolutiv
Cadrele de timp evolutive datează Luna la aproximativ 4,5 miliarde de ani, cu vulcanismul lunar care a produs mările întunecate, evidente și aproape circulare, începând imediat după aceea. Se crede că vulcanismul s-a încheiat acum aproximativ trei miliarde de ani.
Dar cercetătorii care studiază imagini recente ale părții îndepărtate a Lunii, preluate cu satelitul lunar japonez SELENE (Kaguya), raportează „mări” întunecate de rocă vulcanică despre care au „doar” 2,5 miliarde de ani, „mult mai tinere” decât se presupunea anterior.[1],[2] Acest lucru se datorează faptului că pe suprafețele întunecate și netede sunt mai puține cratere (datorate meteoriților) decât se aștepta – presupunând că rata de formare a craterelor a fost constantă în timp. Mai puține cratere înseamnă că fluxurile de lavă vulcanică nu pot fi atât de vechi.
Având în vedere că această activitate vulcanică a durat (se presupune) 500 de milioane de ani mai mult decât se credea anterior, evoluționiștii au provocarea de a explica modul în care vulcanismul lunar a reușit să persiste atât de mult timp. Luna are doar aproximativ un sfert din diametrul Pământului și aproximativ a optzecea parte din masa sa, deci ar fi trebuit să se răcească cu mult timp în urmă și să fi fost moartă din punct de vedere geologic.
Înlăturând ipotezele uniformitare, pe măsură ce cunoașterea noastră despre spațiu crește, dovezile indică faptul că sistemul solar (și restul universului) este mult mai tânăr decât presupusele vârste evolutive și este în concordanță cu intervalul de timp biblic de aproximativ 6000 de ani.[3]
Și craterele fantomă sunt tinere
Craterele fantomelor din mările lunare mărturisesc, de asemenea, că Luna este tânără.[4]
Am văzut cum fiecare mare s-a format după ce un obiect spațial imens a lovit Luna, formând o depresiune enormă, crăpând scoarța și eliberând lava topită din interior.
Craterele fantomă apar ca niște forme circulare slabe pe mările netezi (indicate în figură), deoarece marginile lor se ridică de sub lavă. Ele au fost formate de meteoriți și sunt vizibile, deoarece sunt parțial umplute cu lavă. Spre deosebire de acestea, craterele mici care s-au format după ce mările s-a solidificat, sunt ascuțite și clare.
Au fost recunoscute multe cratere fantomă, reprezentând o dilemă pentru evoluționiști. Pe baza ritmului actual și lent de formare a craterelor, astronomii evolutivi au nevoie de mult timp pentru acumularea craterelor fantomă înainte de a fi umplute cu lavă – de fapt, 500 de milioane de ani.
Dar, după impacturile uriașe, cât timp ar dura ca lava să curgă din interiorul Lunii și să umple bazinele mărilor? Evident, nu mult – câteva ore, sau cel mult zile sau săptămâni. Mai mult decât atât iar lava s-ar solidifica și ar înceta să curgă. Astfel de impacturi uriașe ar fi avut un efect imediat.
Astfel, craterele fantomă reflectă istoria catastrofală a Lunii și sunt dovezi ale tinereții sale. De asemenea, indică faptul că rata de formare a craterelor a fost mult mai mare la un anumit moment din trecut. Și vârstele celorlalte planete și sateliți din sistemul nostru solar, bazate pe numărul de cratere, sunt mult mai tinere decât se pretinde. Astronomii creaționiști sugerează că această perioadă intensă de formare a craterelor a coincis cu catastrofa globală a Potopului care a avut loc pe Pământ (Facerea 7:11-12).[5]
Autori: Tas Walker și David Catchpoole
Sursa: Creation.com | Lunar volcanoes rock long-age timeframe
Traducător: Cristian Monea
1] Haruyama, J. et al., Long-lived volcanism on the lunar farside revealed by SELENE terrain camera, Science, doi: 10.1126/science.1163382, 6 Noiembrie 2008.
[2] Minard, A., Volcanoes rocked dark side of the moon, National Geographic News, news.nationalgeographic.com/news/2008/11/081106-moon-volcanoes.html, 6 Noiembrie 2008.
[3] Vedeți și Sarfati, J., The moon: the light that rules the night, Creation 20(4):36–39, 1998; creation.com/moon.
[4] Fryman, H., Ghost craters in the sky, Creation Matters 4(1):6, 1999; creationresearch.org/creation_matters/pdf/1999/cm0401.pdf; vedeți și Psarris, S, What you aren’t being told about astronomy, vol. 1: Our created Solar System, DVD, creationastronomy.com, 2009.
[5] Faulkner, D., A biblically-based cratering theory, Journal of Creation 13(1):100–104, 1999, creation.com/cratering; Spencer, W.R., Response to Faulkner’s ‘biblically-based cratering theory’, Journal of Creation 14(1):46–49, 2000, creation.com/crateringresponse. Ei propun că un roi scurt și îngust de obiecte spațiale lovit Luna producând mările întunecate distinctive. Aceasta explică de ce mările este aproape exclusiv limitate la o parte a Lunii – roiul a trecut înainte ca Luna să aibă timp să se întoarcă în jurul axei sale și să expună cealaltă parte.
