Dacă Dumnezeu este bun de ce a îngăduit suferința în lume?
Este o întrebarea firească. Dacă Dumnezeu – Creatorul nostru, a făcut lumea atât de frumoasă, de ne minunăm de ea în toată natura și în tot universul, atunci de ce totuși a îngăduit ca omul să sufere? De ce nu e și omul fericit și deplin împlinit, așa cum “casa” (natura) în care locuiește este atât de frumoasă și plină de perfecțiune?
1. Faptul că Dumnezeu este bun e adevărat, pentru că Sfânta Scriptură dă mărturie despre aceasta în multe locuri:
“Bun şi drept este Domnul, pentru aceasta lege va pune celor ce greşesc în cale.” (Ps. 24, 9)
“Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El.” (Ps. 33, 8)
“Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.” (Ps. 105, 1)
“Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.” (1In. 4, 8)
El Însuși mărturisește despre Sine că este bun și blând:
“Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.” (Mat. 11, 29)
2. Faptul că Dumnezeu a îngăduit suferința în lume este adevărat, dar nu Dumnezeu este autorul suferinței. A îngădui înseamnă a accepta temporar o stare de imperfecțiune / o situație problematică, cu scopul de a o repara / corecta și readuce la starea de perfecțiune.
Dumnezeu a creat lumea în șase zile în deplină perfecțiune, așa încât la sfârșit a spus:
“Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.” (Fac. 1, 31)
După ce Dumnezeu a finalizat creația Sa toate erau excepționale, toate erau noi și unice, totul funcționa așa cum Marele Maestru a vrut, după inima și dragostea Lui blândă, după mintea lui genială. Nu exista violență între animale, nu existau cataclisme naturale, nu exista ură între oameni și nu exista moartea în niciuna din formele pe care le cunoaștem astăzi. Nu exista neascultare a oamenilor și a îngerilor față de Dumnezeu.
Dar totuși Dumnezeu a creat pe îngeri și pe oameni ca persoane, nu ca roboți, având rațiune, fiind conștienți de viața lor și de tot ce-i înconjoară, având libertate de a alege să facă voia lui Dumnezeu sau să n-o facă. Aici e punctul de început al suferinței.
Putea Dumnezeu să creeze îngeri-slujitori ca niște soldăței “robotizați” vii și buni, care să facă numai binele, așa cum astăzi animalele acționează doar din instinctul așezat de Dumnezeu în ele, fără a fi conștiente de sine, fără a avea libertate și rațiune. Putea să ne facă și pe noi oamenii la fel, făpturi frumoase, inteligente dar dependente “robotizat” de instrucțiunile inserate în noi de Creator, ca într-un computer, și în acest caz nu ar mai fi existat oameni care să aleagă greșit, și nici suferință.
Dar Dumnezeu a preferat să creeze pe om după chipul și asemănarea Sa, a Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
„Şi a zis Dumnezeu: ‘Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!’ Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.” (Fac. 1, 26-27)
Adică în ce fel? Dumnezeu L-a creat pe om conștient de sine și de viața sa, rațional, capabil să se exprime prin cuvânt, inteligent, sensibil, iubitor, creator, stăpânitor peste întreaga planetă, dar mai presus de toate l-a creat liber și i-a respectat libertatea.
Faptul că omul e liber să aleagă îl pune în situația ca uneori să greșească și de aici apare suferința în lume. Faptul că îngerii sunt liberi de aceea au apărut unii îngeri care au ales greșit și au căzut din poziția lor, fiind pedepsiți de Dumnezeu și devenind demoni, îngeri care se împotrivesc Creatorului.
Dar exercițiul libertății omului și al îngerilor nu e unul fatalist care-i condamnă la suferință, ci e unul pedagogic prin care Domnul ne învață să alegem mereu doar binele, învățând din greșeli şi crescând în asemănarea cu El.
După neascultarea lui Adam și a Evei, care au mâncat din pomul din rai din care Domnul le spuseseră să nu mănânce, ei au cunoscut moartea și moartea a intrat în întreaga Creație. Sfântul Apostol Pavel ne spune acest lucru:
“De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el. (Rom. 5, 12 )
De acum înainte Adam va trebuie să muncească pentru a obține mâncarea pe care înainte o primea fără efort. Va trebui să sufere pentru a-și câștiga existența. Eva va naște copii în dureri și va fi atrasă și stăpânită de bărbatul ei. Adam și Eva nu vor mai trăi veșnic ci trupurile lor vor cunoaște moartea.
Aici este punctul de început al suferinței umanității
Păcatul odată intrat în om se va rostogoli în generaţiile următoare mărindu-se şi diversificându-se continuu în faptele oamenilor.
De aici încolo apare prima crimă, Cain care-l omoară pe fratele său de Abel. De aici începe să se răcească iubirea între oameni, căci S-au depărtat de Dumnezeu prin neascultare şi încep să trăiască în egoism.
De ce există astăzi atât de multă suferinţă în lume? Noi oamenii suntem autorii răului. Noi ne facem rău unii altora. Noi creem răul acum prin faptele noastre. Noi în egoismul nostru, uneori fără să vrem, aducem multă suferinţă oamenilor de lângă noi, uitând că toţi suntem fii lui Dumnezeu şi toate resursele planetei trebuie împărţite echitabil fiecăruia. Uităm că suntem o familie.
E evident în orice familie, în orice comunitate, indiferent cât de mare sau mică: acolo unde oamenii fac binele şi se ajută unii pe alţii, suferinţa e mult diminuată faţă de acolo unde oamenii sunt egoişti şi se luptă doar pentru ei înşişi.
Sunt oameni care suferă din vina alegerilor lor. Dar sunt şi oameni care suferă din vina părinţilor lor, din vina altor persoane din jurul lor. Suferinţa în lume îmbracă atâtea forme şi uneori pare inexplicabilă, dar totul are sens la Dumnezeu.
Da, Dumnezeu a îngăduit suferinţa şi răul în lume, dar a făcut acest lucru ca un tată care îngăduie uneori ca al său copil să sufere puţin ca să-i dea o lecţie, pe care altfel n-ar primi-o printr-o vorbă bună. Tatăl care acceptă să-şi lasă copilul în pericol pentru a-i da o lecţie, suferă El Însuşi alături de copil.
Creatorul nostru nu doar că a îngăduit suferinţa între oameni ci El Însuşi S-a făcut om şi a suportat toată răutatea lumii asupra Sa, lăsându-se răstignit pe Cruce.
Pe Cruce, Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, a acceptat tot răul lumii şi l-a întors înapoi către noi în iubire. Pe Cruce Dumnezeu transformă toate răutatea în bunătate, toate neascultarea în ascultare, tot păcatul în fapte bune şi le întoarce înapoi oamenilor, ca să ne arate cât de mult ne iubeşte.
Pe Cruce Domnul nostru a suferit şi suferă alături de toţi cei care acum suferă, şi le dă tuturor putere să treacă peste suferinţă vindecându-i trupeşte şi sufleteşte.
De ce a îngăduit Dumnezeu suferinţa în lume?
Ca să confirme libertatea pe care a dat-o oamenilor.
Ca să transforme treptat răul din noi în bine, cu acordul nostru.
Ca să ne cointereseze şi pe noi să luptăm pentru alegerea binelui.
Ca să nu ni se mai pară porunci cuvintele Domnului, ci Lumină şi Viaţă, Fericire şi Binecuvântare.
Ca făcând toţi experienţa răului să nu ne mai atragă niciodată întunericul.
Ca să ne unească El prin suferinţă şi ca unirea aceasta să fie nedespărţită.
Ca să fim toţi una. Una între noi oamenii şi una cu Dumnezeu.
Ca să refacă întreaga Creaţie aşa cum era la început: bună foarte. Perfectă.
Suferinţa este exerciţiul libertăţii noastre.
“Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (In. 16,33)
Suferința este temporară și ajunge doar până în pragul morții. În viața veșnică, în Împărăția Cerurilor nu va mai exista durere, întristare sau suspin ci doar bucurie permanentă și viață plină de Harul Preasfântului Duh.
Fă binele și vei suferi puțin și binecuvântarea Domnului va fi mereu peste tine!
Autor: Claudiu Balan
15 iunie 2021 @ 3:35
Dumnezeu a creat suferinta in lume pentru ca e un pervers sadic nenorocit. D’aia trebuie sa specifice biblia ca e bun, pentru ca asta nu rezulta din fapte. In filmele cu Superman de exemplu nimeni nu spune ca Superman e bun. E o chestie de care lumea isi da seama observandu-i actiunile. Daca cineva te iubeste nu trebuie sa-ti spuna ci iti dai seama din felul in care se poarta cu tine.
27 septembrie 2021 @ 0:15
@Matei: de unde vine simtul tau moral?
1.daca vine de la Dumnezeu: inseamna ca El e sursa moralitatii tale ,nu tu.
2.daca de la evolutie: suferinta nu e ceva rau ,intrebarea e :tu de ce crezi ca ar fi ceva rau? :))
15 iunie 2021 @ 11:03
Matei, cândva vei înțelege… Toți vom înțelege la un moment dat cum e Dumnezeu…
15 iunie 2021 @ 20:16
Încă niște chestii despre articol:
„Nu exista violență între animale.”
Să nu-mi spuneți mie că Tyrannosaurus Rex mânca verdeață. Mi-l și imaginez pe Adam ieșind cu tiranozaurul la păscut.
„Noi oamenii suntem autorii răului.”
De unde-ați scos ideea asta? În nici un caz din Biblie, pentru că Biblia zice așa:
Iov 2:10: „Ce, primim de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul?”
Isaia 45:17: „Eu întocmesc lumina și creez întunericul; Eu fac pacea și creez dezastrul; Eu, DOMNUL, fac toate acestea!”
Amos 3:6: „Dacă vine o nenorocire în cetate, oare nu Domnul a dat‑o?”
Plângeri 3:37-38: „Cine poate spune ceva și să se înfăptuiască, dacă Stăpânul nu a poruncit? Oare nu din gura Celui Preaînalt vine și nenorocirea, și bunăstarea?”
Biblia zice că Dumnezeu a creat răul, nu noi. Inclusiv Diavolul a fost creat rău în mod intenționat și a fost rău de la început:
Isaia 54:16: „Eu l‑am creat și pe distrugător ca să devasteze.”
Ioan 8:44: „diavolul […] de la început a fost ucigaș”
Altă idee trăznită:
„nu exista moartea”
Chiar așa? Păi Adam și Eva aveau nevoie să mănânce. Dacă nu mâncau, mureau. De fapt, e la mintea cocoșului atât faptul că moartea (cel puțin potențială) exista și înainte de „păcat” cât și faptul că dacă Dumnezeu e atotputernic și atotștiitor e și atotrăspunzător. „Libertatea” de a „asculta” sau nu, în afară de faptul că e negată de Biblie, e evident că nu poate să existe. Dacă am de făcut o alegere, Dumnezeu știe dinainte ce o să aleg (de fapt știa chiar înainte de facerea lumii), prin urmare eu nu pot să aleg decât ceea ce dumnezeu știe deja că o să aleg; nu pot să aleg nimic altceva, deci nu am nici o libertate.
16 iunie 2021 @ 10:50
Salut Matei. Am de făcut un comentariu la chestiunea cu libertate omului și atotștiința lui Dumnezeu: predictibilitatea nu implică determinarea unor fapte. Ex: Cred că putem fi de acord că dacă avem cunoștință despre viața dezorganizată a unui elev de liceu, cum ar fi faptul că este dependent de jocuri video, are toate șansele de a neglija școala. În plus, dacă o mai arde și cu băieții, eventual și cu băute de ocazie, are toate șansele să rămână și corigent. Iar dacă devine dependent de droguri, cred că putem prezice/prevedea/ști că are toate șansele să se lase și de școală. Iar dacă nu are nici părinții alături care să-l scoată din vrie, are toate șansele să o ducă așa ani de zile, până își distruge sănătatea și/sau ajunge la pușcărie. Putem prevedea asta fără mari filosofii de viață, fără să fim genii, doar în baza unor raționamente de bun simț, cunoscând datele elementare ale problemei: ce obiceiuri are elevul, ce atmosferă de familie, ce fel de educație morală a primit. Deci faptul că putem prevedea acest lucru nu înseamnă că elevul nu a avut libertatea de alegere.
Comiți o eroare de logică ușor vizibilă. Prevederea unor acțiuni nu implică determinarea lor. Exemple de acest gen sunt la ordinea zilei:
Dacă un meteorolog prezice starea vremii în mod exact timp de 10 zile nu înseamnă că a predeterminat ca elementele naturii să se comporte într-un anume fel. El doar le-a analizat, știind ce rezultate vor da pe bază de raționamente (viteza vântului, umiditatea și presiunea atmosferică, etc.)
Tot așa politologii (și istoricii) prevăd/prezic/ mersul societății/lumii iar statisticienii fac exit-poll-uri ca să prevadă rezultatul final al alegerilor, culegând date și făcând raționamente. Dacă prevăd rezultatul nu înseamnă că l-au și determinat.
Prin urmare, un Dumnezeu a toate știitor nu-ți afectează cu nimic libertatea de alegere. Tu ai ales să scrii pe acest site, să problematizezi, tocmai pentru că ai o rațiune și o conștiință care te îndeamnă să cauți sensul vieții.
Cam atât. Zile senine!
16 iunie 2021 @ 10:59
Salut Matei,
Biblia spune că la început toate au fost create de Dumnezeu perfect, desăvârșit:
„Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.” (Facerea 1, 31)
Asta arată că nu exista violență, răutate, nu exista niciun principiu contrar între cele create de Dumnezeu, ci toate erau așa cum a vrut Creatorul, adică erau așa ca El.
După căderea omului în păcat, după neascultarea lui Adam, după crima lui Cain și după multele păcate în care au început oamenii să cadă și să se autodistrugă, Dumnezeu i-a pedepsit cu potopul din vremea lui Noe.
Abia după acest potop, Dumnezeu îngăduie o schimbare esențială în creație, și anume faptul că de acum înainte oamenii pot mânca nu doar iarbă verde (adică legume, fructe, plante și toată vegetația) ci pot mânca și sacrifica animale pentru hrana lor. Iată versetele din Facere, capitolul 9:
1. „Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi pe fiii lui şi le-a zis: „Naşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!
2. Groază şi frică de voi să aibă toate fiarele pământului; toate păsările cerului, tot ce se mişcă pe pământ şi toţi peştii mării; căci toate acestea vi le-am dat la îndemână.
3. Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde.”
Din acest punct apare o schimbare radicală nu doar între oameni și animale ci și între animale. Practic dacă oamenii puteau mânca animale și animalele primeau îngăduință de la Dumnezeu să se mănânce între ele.
Până în acest moment al istoriei animalele nu se mâncau între ele ci erau vegetariene.
Că noi oamenii suntem autorii răului în lume, e atât de evident încât nu mă voi chinui să mai argumentez. Doar atât îți spun că văzând Dumnezeu cât rău a făcut omul pe pământ, i-a părut rău că l-a creat. Iată versetele din capitolul 6 din cartea Facerii:
5. „Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele,
6. I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ.”
Citatele pe care le dai nu sunt după o traducere ortodoxă a Bibliei și din acest motiv, unele dau și un înțeles greșit.
Totuși e adevărat că Dumnezeu îngăduie pedeapsa în lume (necazul) ca să vină asupra noastră, ca pedeapsă pentru ceea ce am greșit, pentru a ne îndrepta. Dar Dumnezeu nu este autorul răului. Dumnezeu nu ispitește pe oameni, iată ce zice Sf. Ap. Iacob:
13. Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.
14. Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa.
15. Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte.
(Iacov 1, 13-15)
Dumnezeu este doar izvor al bunătăților în lume. Iată cum continuă Sf. Ap. Iacob:
16. Nu vă înşelaţi, fraţii mei prea iubiţi:
17. Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare.
(Iacov 1, 16-17)
Dumnezeu nu l-a creat pe diavol ci a creat doar îngeri și unii îngeri neascultători fiind, având libertate, au ales să nu asculte de Dumnezeu, și au fost pedepsiți cu căderea din cer și sălășluirea lor în adâncurile iadului.
Iată ce spune Domnul Iisus Hristos despre căderea diavolului:
17. Şi s-au întors cei şaptezeci (şi doi) cu bucurie, zicând: Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău.
18. Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer. (Luca 10, 17-18)
Iată ce spune Mântuitorul Iisus Hristos despre caracterul acestui înger neascultător împreună cu ceilalți care l-au urmat:
„Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8, 44)
Concluzia: Dumnezeu nu a creat răul, ci oamenii aleg zi de zi să nu asculte de Dumnezeu, și prin asta să trăiască atâtea conflicte.
Dumnezeu nu l-a creat pe diavol, ci Lucifer a fost cel mai mare înger al Lui, care a fost neascultător.
Citatul pe care-l dai de la Isaia 54, 16, e tradus greșit, poți consulta și alte traduceri străine ca să vezi că e vorba de un fierar nu de diavol:
Biblia Ortodoxă Sinodală
„Iată Eu am făcut pe meşterul, care suflă în focul de cărbuni şi făureşte arma cu meşteşugul lui, dar Eu am lăsat şi pe cel ce trebuie s-o nimicească.”
Biblia Bartolomeu Anania
„Iată, Eu sunt Cel ce te-a zidit, nu ca fierarul suflând în cărbuni şi scoţând unelte bune de treabă;
Eu nu pentru pierzare te-am zidit, ca să te nimicesc.”
Biblia New International Version
“See, it is I who created the blacksmith who fans the coals into flame and forges a weapon fit for its work.”
Cât privește faptul că nu exista moarte înainte de căderea în păcate al lui Adam și a Evei, lucrurile sunt simple. Adam și Eva nu mâncau din necesitate ci din plăcere, așa cum în Împărăția Cerurilor vom continua și noi să mâncăm, dar vom trăi prin Harul Domnului, iar mâncare va fi doar o bucurie, o plăcere.
Nu va mai exista în rai durere, întristare, suspin sau nevoie. Nu va mai fi frig, foame, sete, somn și alte nevoi care sunt legate de condiția căzută a umanității noastre.
Sf. Ap. Pavel arată că moartea a întrat în lume prin căderea lui Adam:
„De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el.” (Romani 5, 12)
Faptul că Dumnezeu știe ce o să aleagă omul nu înseamnă că și obligă pe om spre acea alegere, atât timp cât El S-a răstignit pe Cruce tocmai ca să ne ierte de toate păcatele acum și să ne dăruiască raiul.
Sunt mari ucigași ai umanității care au fost iertați și au câștigat raiul.
Dumnezeu iartă acum pe oricine, oriunde, oricât de multe păcate a făcut, dacă acel om vrea să-și schimbe viața și să trăiască după poruncile lui Dumnezeu.
16 iunie 2021 @ 11:30
Între traduceri sunt diferențe nesemnificative. La protestanți se zice „locuința morților” în loc de „iad” și „prezbiteri” în loc de „preoți”. În orice caz, în rai o să mâncăm de plăcere??? Păi mie nu-mi place să mănânc. Chiar deloc. Nu mai zic despre eliminarea deșeurilor rezultate. ORIBIL!!! Iar despre Adam, ce-a făcut de a fost așa de grav ca să se justifice condamnarea întregii omeniri la suferință și la moarte? Nu mai zic că el nu știa ce e bine și ce e rău, deci n-avea de unde să știe că e ceva rău să nu asculte de Dumnezeu. El n-avea discernământ (ideea asta am plagiat-o de la Mark Twain, nu e a mea). Tu dacă ai un copil handicapat care într-o zi mănâncă o bucățică de ciocolată înainte de masă îl condamni la moarte în scaunul electric?
Iar despre „voința liberă” și „libertatea de alegere”, ia de-aici:
Biblia specifică de foarte multe ori în mod explicit că planul lui Dumnezeu are prioritate față de voința sau libertatea noastră:
Eclesiastul 7:13:
„Caută să înţelegi lucrarea lui Dumnezeu: cine poate îndrepta ceea ce El a îndoit?”
Nimeni nu poate repara ceea ce a stricat Dumnezeu
Psalmul 58:3, traducerea lui Dumitru Cornilescu:
„Cei răi sunt stricaţi încă din pântecele mamei lor, mincinoșii se rătăcesc odată cu ieșirea din pântecele mamei lor.”
Deși cele mai recente studii au evidențiat faptul că toți copiii se nasc buni și au un simț moral înnăscut, conform Bibliei, oamenii „răi” sunt condamnați înainte să se nască, ceea ce înseamnă că inclusiv bebelușii și copiii se duc în iad, indiferent dacă au fost botezați sau nu, Psalmul 58 nespecificând nimic despre botez. De asemenea, Noul Testament arată că botezul bebelușilor nu are nici o valoare.
Matei 15:13:
„13 Drept răspuns, El le-a zis: „Orice* răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină.”
Cine nu a fost sădit de tatăl lui Iisus cel ceresc nu are nici o speranță.
Efeseni 1:4-5:
„4 În El, Dumnezeu ne-a* ales înainte** de întemeierea lumii, ca să fim† sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,
5 ne-a rânduit mai* dinainte să fim înfiaţi** prin Isus Hristos, dupㆠbuna plăcere a voiei Sale,”
Oamenii care se vor mântui au fost aleși înainte de întemeierea lumii, prin urmare locurile sunt ocupate și toate biletele au fost deja vândute.
Faptele Apostolilor 13:48:
„Şi toţi cei ce erau desemnaţi pentru viaţă veşnică au crezut.”
Cei care nu au fost DESEMNAȚI pentru viață veșnică ÎNAINTE DE ÎNTEMEIEREA LUMII (conform cu Efeseni 1:4) sunt condamnați.
Romani 8:28-29:
„28 De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce* sunt chemaţi după planul Său.
29 Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai* dinainte, i-a şi hotărât mai** dinainte sㆠfie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca†† El să fie Cel Întâi Născut dintre mai mulţi fraţi.”
Din nou, cei care nu sunt chemați vor rămâne pe dinafară și vor fi salvați doar cei cunoscuți și hotărâți dinainte.
Romani 9:11-12:
„11 Şi chiar înainte ca cei doi gemeni să se fi născut sau să fi făcut ceva bine sau rău, – pentru ca scopul lui Dumnezeu în alegere să poată rămâne, nu prin fapte, ci prin Cel Care cheamă, –
12 i s-a spus: „Cel mai mare îi va sluji celui mai mic”
Dumnezeu își urmărește scopul iar oamenii aleși sunt aleși înainte să se fi născut.
Romani 9:14-15:
„14 Deci ce vom spune: nu cumva este nedreptate din partea lui Dumnezeu? În nici un caz!
15 Căci lui Moise i-a spus: „Eu mă îndur de cine vreau să mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă.“”
„Mă îndur de cine vreau să mă îndur și am milă de cine vreau să am milă”. De ce? Pentru că pur și simplu. Apostolul Pavel zice că Dumnezeu e drept pentru că face absolut orice vrea. Din câte știam eu, nu asta e definiția dreptății și dreptatea celui mai puternic nu se numește dreptate.
Romani 9:16:
„16 Deci nu este ceva care ţine de cel care doreşte sau de cel care se străduieşte, ci ţine de Dumnezeu”
Ceea ce ni se întâmplă n-are nici o legătură cu voința noastră, ci Dumnezeu hotărăște.
2 Timotei 1:9:
„9 El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu datorită faptelor noastre, ci datorită planului şi harului Său, pe care ni l-a dat în Cristos Isus înainte de vremurile veşniciilor”
Cine nu a fost inclus în planul lui Iisus Hristos înainte de vremurile veșniciilor va rămâne pe dinafară.
Apocalipsa 17:8:
„Şi locuitorii pământului ale† căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii se†† vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este şi va veni.”
Se repetă ideea că cei care se vor mântui au fost aleși și stabiliți încă de la întemeierea lumii. Restul – la gunoi, indiferent de ceea ce vor face pe parcursul vieții.
Prin urmare, planul lui Dumnezeu e ceea ce contează, nu „voința” sau „alegerile” noastre. Oamenii care fac bine au fost predestinați de Dumnezeu să facă bine iar ceilalți slujesc Diavolului pentru că „DUMNEZEU le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună” (2 Tesaloniceni 2:11). Doar cei aleși nu vor fi înșelați, conform cu Matei 24:24. Biblia susține în multe locuri că Dumnezeu ne creează viitorul și ne decide soarta, indiferent de voința noastră. BIBLIA NEAGĂ FAPTUL CĂ NOI AVEM VOINȚĂ LIBERĂ. Și atunci cum se face că tot noi suntem considerați vinovați? Apostolul Pavel răspunde foarte simplu: pentru că „cine ești tu, omule, ca să te contrazici cu Dumnezeu?! Oare lucrul întocmit îi va spune celui care l-a întocmit: „De ce m-ai făcut așa?“” (Romani 9:20). Pentru că el e Dumnezeu, teroristul cosmic suprem și are dreptate indiferent ce face. Dacă vrea să zică că noi suntem vinovați pentru faptele lui, o face pur și simplu pentru că poate. Dacă Dumnezeu te-a făcut homosexual, n-ai dreptul să-l întrebi „de ce?” și tot ce poți să faci e să accepți faptul că ești vinovat de o chestie asupra căreia n-ai nici o influență. Și pentru asta trebuie să-i mulțumești lui Dumnezeu, conform cu 2 Tesaloniceni 2:13. Unii dintre cei mai cunoscuți creștini din istorie au susținut faptul că noi nu avem voință liberă, cum ar fi sfântul Augustin, Thomas Aquinas, Martin Luther și John Calvin.
Despre Diavol: Admițând că Diavolul s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, hai să ne gândim de ce se răzvrătesc oamenii împotriva unui conducător. Ce se gândesc ei: „Conducătorul nostru e bun, drept, iubitor și ne face numai bine. Hai să-l dăm jos!!”, nu-i așa?
16 iunie 2021 @ 11:51
Matei, nu te-a condamnat nimeni să fii așa. Poți să te ridici și să ceri vindecare de la Dumnezeu și să trăiești curat, și poți prin viața ta să fii mai curat decât cel mai inocent copil de pe acest pământ.
Câți oameni nu s-au întors de la viața lor căzută….
Mergi și mărturisește-ți păcatele unui preot cu viață curată și sfântă, și vei simți Darul lui Dumnezeu în inima ta imediat. Apoi te poți și împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos care se dă nouă spre iertarea păcatelor. Și astfel Dumnezeu va veni real în tine, ca temelie pentru o viață nouă.
Eu am fost un tânăr căzut în patima desfrânării și Domnul m-a ridicat, m-a vindecat, și acum au trecut mulți ani de atunci și am soție și copii, și o familie liniștită și mă bucur de lucrarea lui Dumnezeu.
Și tu poți face asta.
16 iunie 2021 @ 11:57
„Nu te-a condamnat nimeni să fii așa”? La ce te referi? Menționez că nu sunt homosexual, dar din câte m-am documentat asta e o chestie normală care apare la multe specii de animale și care are un efect pozitiv în supraviețuirea speciei în ansamblu. Altfel, ar fi dispărut prin selecție naturală.
Și stai liniștit că m-am spovedit de o grămadă de ori, am fost și la părintele Ștefan Argatu de la Slobozia Ciorăști și la spovedanie și la sfântul maslu și nu mi-a folosit la nimic. N-am simțit nimic. Și m-am și împărtășit (n-am prea fost de acord, dar dacă mi-au zis doi preoți …).
18 decembrie 2021 @ 0:38
nu cere tu socoteala lui Dumnezeu pentru ceea ce tu nu esti ( nu poti fi sau mai degraba nu vrei)
22 iunie 2021 @ 0:48
” 3. Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde.”
Ca in multe versete biblice găsim si aici contradicții și neconcordante. Nu tot ce mișcă si trăiește poate fi mâncat, iar unele sunt interzise chiar de către Dumnezeu.
29 iunie 2021 @ 13:06
Doamne, invredniceste-ma sa cunosc Adevarul!
Cu iertare:
1. Omul a fost creat chip si asemanarea lui Dumnezeu, chipul este ca un dat, iar asemanarea se ia prin vointa / alegere propie. Deci prin vointa ta poti sa ceri prin rugaciune Creatorului sa cunosti Adevarul, sa te asemeni Lui si sa fii fericit, doar daca vrei.
Doamne ajuta necredintei mele, vad in mine suferinta acestei lumi, vad distrugerea sufletului meu ajuta-ma sa fiu iar cu Tine, sa fiu asemeni Tie.
2. Sarpele (Satana) prin lucrarea specifica lui (inselarea / miciuna) i-a promis omului Adam / Eva ca daca va musca din pomul cunoasterii binelui si raului va fi asemeni lui Dumnezeu.
Deci omul prin propia libertare a ales sa cunoasca si raul / suferinta / moartea, pana atunci cunoscand doar binele si dragostea Creatorului.
Doamne, am fost inselat de Diavol, iarta-ma, vreau sa fieu iar cu Tine.
3. Vei spune – dar de de m-a lasat sa musc suferinta / moartea, este un sadic ca m-a lasat sa fac asta!
Omule, Dumnezeu este dragoste si libertare suprema, daca nu te lasa sa gusti din pomul cunoasterii si raul / suferinta tu ramanei cu impresia adusa de Satana ca Dumnezeu este egoist si traiai in rai cu aceasta suferinta ca nu cunosti totul si El nu vrea sa fii asemeni Lui. Pai nu putea sa faca asta, el fiind Domul libertatii absolute nu putea sa te constranga, sa te ingradeasca cumva, aceste elemente fiind specifice Satanei.
Omul dupa ce a pacatuit nu a recunoscut ca a muscat din pomul cunoasterii si al raului, el a vrut in continuare sa cunoasca raul. Atunci Dumnezeu a fost nevoit sa trimita omul „in valea plangerii”, adica aici pe pamant ca sa cunoasca ce a dorit.
Intelegi omule, prin propia ta voie ai ales sa cunosti suferinta!
Dumnezeu fiind Dragoste, l-a rascumparat pe om prin Fiul sau Iisus Hristos si i-a spus „daca vrei, vino si urmeaza-mi mie”. Deci, tot prin libertatea absoluta, fara nici o viclenie, miciuna sau inselare i-a prpus omului sa vina la adevarata fericire si dragoste.
Acum omule, ai putere pentru ca esti chip lui Dumnezeu cel Atotputernic, prin propia ta putere a vointei tale cere Domnului. Striga cu toata puterea vointei tale, cu toata sinceritatea
si libertatea inimii tale, analizeaza sa nu se infiripe in inima iar sarpele vicleniei!
Doamne, invredniceste-ma sa cunosc Adevarul, sa cunosc cine sunt. Recunosc ca prin propie alegere am ales suferinta, iarta-ma Doamne!
11 septembrie 2022 @ 2:23
Să totuși o întrebare rămâne: Dumnezeu atotștiutor era conștient că, atunci când a creat îngerii și oamenii exista un risc, cât de mic ar fi fost, ca aceștia, dotați cu voință proprie, să aleagă greșit. Să apară deci, așa cum s-a și întamplat de altfel, moartea, suferința. Vor dispărea prin venirea Împărăției Cerurilor, dar până atunci ele se manifestă din plin. Am mai spus într-un comentariu, prin firea mea sunt adeptul dictonului”mai întâi (sau mai degrabă) nu face rău”, decât al îndemnului „fă binele”. Evident, aici poate fi o discuție filozofică prin care răul înseamnă de fapt absența binelui, dar nu acesta e sensul intervenției mele. Un Univers creat de Dumnezeu fără îngeri și oameni, deci cu entități fără voință și conștiință proprii, deci nesupuși riscului de a greși (luna, soarele, stelele, pământul, necuvântătoarele, iarba, etc), ar fi fost mai sărac poate dar evident fără existența Răului și implicit a suferinței. Oricăte erupții violente ar fi Soarele le suportă fără nici cea mai mică urmă de suferință. Sunt de acord că nu Dumnezeu a provocat suferința ci Căderea ființelor conștiente – îngeri și apoi oameni. Dar nu pot accepta sufletește că suferința omului pe pământ a fost un risc asumat (de către Dumnezeu). Nefiind Dumnezeu, evident, așa simt eu, ca om. Despre Iuda doar știm că deși nu a fost predestinat să-l vândă pe Hristos, totuși cineva trebuia s-o facă și „vai de-acela prin care va veni trădarea, mai bine nu s-ar fi născut!”. Iuda avea și el de ales, ca și Adam, Hristos a făcut tot posibilul ca Iuda să nu păcătuiască, asta-i clar, dar riscul ca Iuda să comită păcatul grav a fost asumat de Dumnezeu Tatăl. Și riscul ca Iuda să cadă în deznădejde apoi și să se sinucidă. Paradoxal poate, acest gând, că absolut toată suferința putea fi evitată încă „din fașă” prin simpla abținere a Divinității de a crea ființe vii dotate cu conștiință și rațiune, îmi dă liniște și curaj în fața vieții și a lui Dumnezeu: știu că Dumnezeu intervine/va interveni și peste liberul arbitru, uneori, pentru a nu mă lăsa să greșesc, să cad. Aceasta și pentru că însuși Dumnezeu are conștiință și cred că iubirea și mila lui Dumnezeu are și o doză (mai mare sau mică, depinde de om) de mustrare de conștiință față de noi oamenii.
11 august 2023 @ 21:59
Poate ca stia.Ne-a facut pe toti,oameni,ingeri,cu liberi arbitru,ne-a oferit demnitate.Ti-ar fi placut sa fii robot,programat ce sa gandesti,ce sa faci?Nu cred.
11 august 2023 @ 21:44
De ce permite Dz.suferinta?
Primele capitole ale Genezei ne oferă elementele fundamentale pentru a putea răspunde la această întrebare. Ea descrie crearea unei lumi fără suferinţe. Primul bărbat şi prima femeie au fost puşi într-un cadru paradiziac‚ o grădină‚ denumită Eden‚ în care li s-a încredinţat o sarcină plăcută. Ei au primit porunca de a ’cultiva şi îngriji‘ pămîntul. Ei trebuia‚ de asemenea‚ să ţină în supunere „peştii mării şi creaturile zburătoare ale cerurilor şi toate creaturile vii care se mişcă pe pămînt“. — Geneza 1:28; 2:15.
Ba mai mult‚ fiind create cu un corp şi o minte perfectă‚ primele fiinţe umane nu aveau nici un defect. Nu exista deci nici o cauză care să provoace boli‚ bătrîneţe sau moarte. Dimpotrivă‚ ei aveau perspectiva de a trăi etern într-un paradis pămîntesc. — Deuteronom 32:4.
Primei perechi umane i s-a poruncit să se înmulţească şi să umple pămîntul‘. Pe măsură ce s-ar fi înmulţit‚ familia umană ar fi crescut‚ extinzînd astfel şi Paradisul care ar fi ajuns‚ în final‚ să ocupe întregul pămînt. Astfel‚ neamul omenesc ar fi alcătuit atunci o familie unită‚ ai cărei membri s-ar fi bucurat de sănătate perfectă pe un pămînt paradiziac.
Însă‚ pentru ca o asemenea armonie să nu poată fi tulburată‚ trebuia ca prima pereche umană să recunoască dreptul Creatorului ei de a dirija problemele umane. Cu alte cuvinte‚ Adam şi Eva ar fi trebuit să accepte suveranitatea sa. De ce? În primul rînd pentru că aşa ar fi fost drept. Incontestabil că acela care crează vreun lucru oarecare are dreptul să exercite o anumită autoritate asupra lucrării sale. Acest principiu îl regăsim‚ de altfel‚ de-a lungul secolelor‚ în legile referitoare la proprietate. În plus‚ oamenii aveau nevoie să fie conduşi de către Creatorul lor pentru un motiv absolut fundamentat: Ei nu au fost concepuţi şi formaţi cu capacitatea de a se conduce ei înşişi cu succes‚ în stare de independenţă faţă de Creatorul lor‚ tot aşa cum ei nu ar fi putut trăi dacă ar fi refuzat să mănînce‚ să bea şi să respire. „Nu-i aparţine omului pămîntean calea sa. Nu-i aparţine omului care umblă nici măcar să-şi dirijeze pasul“ (Ieremia 10:23). Atîta timp cît oamenii nu ar fi trecut peste directivele date de Creatorul lor‚ ei ar fi continuat să trăiască plini de satisfacţie şi fericire.
Pe de altă parte‚ omul a fost creat cu liberul arbitru. El nu se asemăna în nimic cu vreun robot şi nici nu era constrîns să facă anumite lucruri din instinct‚ ca animalele sau insectele. Totuşi‚ această libertate nu era absolută‚ ci relativă. El trebuia să o exercite în calitate de creatură responsabilă‚ încadrîndu-se în limitele fixate de către legile divine care erau spre fericirea tuturor. Dacă nu ar exista legi care să stabilească relaţiile interumane‚ aceasta ar însemna anarhie şi toţi oamenii ar suporta consecinţele.
În timp ce libertatea relativă este ceva de dorit‚ nu acelaşi lucru se poate spune despre una excesivă. Dacă unui copil i se va da prea multă libertate‚ el poate va merge să se joace pe o arteră intens circulată‚ sau să se atingă de soba înroşită. Dacă noi am avea libertatea absolută de a lua indiferent ce decizii‚ fără să ţinem cont de directivele Creatorului nostru‚ ne-am putea atrage tot felul de suferinţe. Lucrul acesta i s-a întîmplat şi primei perechi umane. Adam şi Eva au făcut o alegere greşită a modului în care aveau să-şi utilizeze libertatea acordată. Ei şi-au imaginat în mod greşit că devenind independenţi de Creatorul lor‚ ar fi devenit „ca Dumnezeu“. Ei s-au crezut capabili să stabilească ei înşişi ceeace este bine şi rău. — Geneza 3:5.
Cînd prima pereche umană a respins conducerea Creatorului ei‚ rezultatul a fost asemănător aceluia care survine atunci cînd scoatem din priză un ventilator electric. Elicea încetineşte‚ apoi se opreşte de tot. Exact lucrul acesta s-a întîmplat atunci cînd Adam şi Eva s-au rupt de Creatorul lor‚ „sursa vieţii“ (Psalm 36:9). Deoarece ei au ales în mod deliberat independenţa‚ Creatorul lor i-a lăsat să cunoască consecinţele alegerii lor‚(binele si raul), lăsîndu-i sa decida singuri ce vor face. Nemaifiind susţinuţi de forţa Creatorului lor‚ ei au intrat într-o treptată deteriorare a minţii şi corpului. Cu timpul au îmbătrînit şi au murit. — Geneza 3:19; 5:5.
Cînd Adam şi Eva au decis să fie independenţi de Creatorul lor‚ ei şi-au pierdut perfecţiunea. Deoarece acest lucru s-a petrecut înainte de a procrea‚ toţi copiii lor s-au născut imperfecţi ca şi ei. De acum prima pereche umană putea fi asemănată într-o oarecare măsură unui tipar care prezintă un defect‚ aşa că tot ce urma să rezulte din ei avea să prezinte acelaşi defect. Prin urmare noi sîntem imperfecţi‚ moştenind bătrîneţea‚ bolile şi moartea. Această imperfecţiune‚ împreună cu distanţarea de Creator şi de legile sale‚ au dat curs liber nebuniei umane‚ fapt care explică de ce paginile istoriei sînt pline de suferinţă‚ dureri‚ boli şi moarte. — Psalm 51:5; Romani 5:12.
Înseamnă oare lucrul acesta că răutatea este de origine exclusiv umană? Nicidecum. Mai este încă ceva. Oamenii nu erau singurele creaturi inteligente. Dumnezeu crease deja nenumărate creaturi spirituale în ceruri (Iov 38:4, 7). Fiind dotate cu liberul arbitru‚ şi ele puteau accepta sau respinge conducerea Creatorului lor. Una dintre aceste creaturi a decis să nutrească o dorinţă de independenţă. Ambiţia sa a crescut pînă într-atît încît a determinat-o să conteste autoritatea lui Dumnezeu. Această creatură spirituală i-a spus Evei‚ soţia lui Adam‚ că putea să încalce legea lui Dumnezeu fără sa moara; ea a declarat: „Hotărît că nu veţi muri“ (Geneza 3:4; Iacob 1:13–15). Prin aceasta ea le-a dat de înţeles că‚ pentru a trăi şi a fi fericiţi nu aveau neapărată nevoie de Creatorul lor. Dimpotrivă‚ le-a spus că dacă vor încălca legile divine situaţia lor nu va face decît să se îmbunătăţească; ei vor deveni ca Dumnezeu. Ea a contestat‚ aşadar‚ valabilitatea legilor divine‚ provocînd îndoieli asupra modului în care Dumnezeu conducea aceste două creaturi umane. Această creatură a contestat chiar dreptul Creatorului de a le conduce. Pe parcursul celor peste 6.000 de ani trecuţi Satan a dus o politică ce se poate rezuma astfel: ’a domni sau a distruge‘. — Luca 4:2–8; 1 Ioan 5:19; Apocalips 12:9.
Dar de ce nu i-a distrus Dumnezeu de îndată pe cei doi rebeli umani precum şi pe rebelul spiritual? Deoarece această rebeliune a cauzat o serie de probleme de o extremă importanţă în faţa întregii creaţii inteligente. Una dintre ele poate fi formulată sub formă de întrebări ca acestea: Oare independenţa faţă de conducerea lui Dumnezeu va aduce un avantaj durabil oamenilor? Ce ar fi mai preferabil: ca omul să se lase condus de Dumnezeu sau să se conducă după bunul său plac? Vor putea oare oamenii guverna cu succes lumea‚ rămînînd totodată independenţi faţă de Creatorul lor? Pe scurt‚ aveau oare oamenii într-adevăr nevoie de conducerea lui Dumnezeu? Pentru a se putea răspunde acestor întrebări era nevoie de timp.
De ce un timp atît de îndelungat?
Dar de ce a lăsat Dumnezeu să treacă atît de mult timp —şase mii de ani — înainte ca să rezolve această problemă? Nu ar fi putut ea oare să fie rezolvată deja de mult timp‚ în mod satisfăcător? Adevărul este că‚ dacă Dumnezeu ar fi intervenit imediat‚ putea fi acuzat de a nu fi acordat suficient timp oamenilor sa puna la punct un sistem de guvernare eficace şi o tehnologie necesară stabilirii păcii şi prosperităţii pentru toţi. Prin urmare‚ Dumnezeu ştia că rezolvarea acestor probleme necesita timp‚ factor pe care el l-a şi acordat.
Pe parcursul secolelor omenirea a experimentat tot felul de sisteme de guvernare‚ politice şi economice. Oamenii au avut suficient timp pentru a face progrese remarcabile în domeniul tehnologiei‚ ajungînd să folosească atomul şi să pună piciorul pe lună. Dar care au fost rezultatele? I-au dat‚ oare‚ toate acestea‚ posibilitatea de a realiza o lume mai buna?
Nici pe departe. În ciuda tuturor încercărilor‚ omul nu a putut instaura pacea şi fericirea adevarata. Dimpotrivă‚ după tot acest timp situaţia este mai critică decît oricînd. Una după alta ţările sînt afectate de crime‚ războaie‚ probleme familiale‚ sărăcie şi foamete‚ fiind ameninţată însăşi existenţa ei. Rachete nucleare cu o îngrozitoare putere de distrugere ar putea şterge din existenţă majoritatea oamenilor‚ ba chiar întregul neam omenesc. Astfel deci‚ în ciuda eforturilor milenare‚ a secolelor de experienţă pe care omul se poate baza precum şi al progresului tehnologic extraordinar‚ omenirea caută şi la ora actuală în van soluţia la aceste probleme fundamentale.
Chiar şi planeta suportă consecinţele. În lăcomia sa‚ omul a defrişat regiuni întinse provocînd astfel deşertificarea acestora. Produse chimice şi alte deşeuri poluează solul‚ mările şi aerul. Cuvintele consemnate în Biblie în urmă cu 2.000 de ani‚ referitor la viaţa de pe pămînt‚ sînt încă şi mai adecvate astăzi. Noi citim: „Pînă acum toată creaţia continuă să geamă împreună şi să sufere împreună.“ — Romani 8:22.
Ce s-a demonstrat?
Că guvernarea omului independenţ de Creator este dezastruoasa. S-a dovedit cît se poate de categoric că oamenii sînt incapabili să rezolve cu succes problemele pămîntului independent de Creatorul lor. Istoria nu încetează să confirme obiectiva evaluare biblică a tentativelor umane de a se autoguverna‚ şi anume: „Omul stapaneste peste om spre paguba sa.“ — Ecleziast 8:9.
Ce diferenţă între dezastruoasele rezultate ale eforturilor umane şi între ordinea şi precizia care domnesc în universul care se conduce după legile Creatorului său! Este evident că şi oamenii au nevoie de o asemenea conducere pentru a-şi rezolva problemele‚ deoarece a nu lua în seamă conducerea lui Dumnezeu s-a dovedit a fi dezastruos.
S-a acordat suficient timp pentru reglementarea problemelor legate de stăpînirea exercitată de oameni‚ stabilindu-se totodată şi un precedent care va fi întotdeauna valabil în viitor‚ asemenea unei sentinţe pronunţate de curtea supremă a unui stat. Problema ce s-a ridicat a fost rezolvată o dată pentru totdeauna: o stăpînire umană independentă de Dumnezeu nu poate garanta condiţii optime pe pămînt. Prin urmare‚ dacă în viitor vreo creatură dotată cu liberul arbitru va sfida modul de a proceda al lui Dumnezeu‚ nu va mai fi necesară acordarea unor alte mii de ani pentru a-şi putea justifica pretenţiile. Tot ceea ce ar trebui să se dovedească într-un asemenea caz a fost deja dovedit în cursul celor peste 6.000 de ani pe care i-a acordat Dumnezeu în acest scop. Astfel‚ în toată eternitatea‚ nu i se va mai permite nici unui rebel să tulbure pacea şi fericirea vieţii pe pămînt şi nici să se împotrivească suveranităţii lui Dumnezeu‚ indiferent în ce loc din univers.
Soluţia divină
Biblia ne oferă aşadar o explicaţie logică a existenţei suferinţelor într-o lume creată de Dumnezeu. Ea ne arată clar că timpul cînd Creatorul va înlătura pentru totdeauna pe cei care cauzează aceste suferinţe este aproape. Iată ce anume putem citi la Proverbe 2:21, 22: „Cei integri vor locui pe pămînt şi cei ireproşabili vor rămîne pe el. În ceea ce îi priveşte pe cei răi‚ ei vor fi tăiaţi de pe pămînt; cît despre cei infideli‚ ei vor fi smulşi de pe el.“ Da‚ Dumnezeu va provoca „ruinarea celor ce ruinează pămîntul“ (Apocalips 11:18). Aceasta va însemna‚ în sfîrşit‚ înlăturarea lui Satan Diavolul (Romani 16:20). Dumnezeu nu va mai tolera ca cei răi să mai ruineze pămîntul‚ minunata sa creaţie. Toţi aceia care nu se conformează legilor sale vor fi înlăturaţi de pe pămînt. Vor continua să trăiască numai aceia care fac voinţa sa (1 Ioan 2:15–17). Desigur că nimeni nu ar planta flori printre mărăcini şi nici nu ar închide găinile împreună cu nişte vulpi. Tot la fel‚ atunci cînd Dumnezeu va restabili Paradisul pentru oamenii drepţi‚ el nu va permite în acelaşi timp vandalilor să acţioneze după bunul plac.
Chiar dacă este adevărat că în decursul secolelor suferinţele au cauzat multă durere oamenilor‚ ele au servit totuşi unui scop bun. Ele pot fi comparate cu o intervenţie chirurgicală dureroasă‚ la care un părinte consimte să fie supus copilul său pentru a-l salva într-o situaţie critică. „Şi lucrurile anterioare nu vor mai veni în minte‚ nici nu mai vor apărea în inimă“ (Isaia 65:17). Oricît de grele ar fi fost suferinţele îndurate‚ ele vor fi complet şterse din mintea oamenilor care vor trăi atunci cînd Dumnezeu îşi va exercita domnia pe întregul pămînt. Atunci bucuriile vor fi atît de multe încît nu vor mai fi umbrite de brutalele amintiri ale trecutului‚ fiindcă Dumnezeu „va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi; nici doliu‚ nici ţipăt‚ nici durere nu vor mai fi. Lucrurile de odinioară au trecut. Şi cel ce şedea pe tron a spus: «Iată‚ eu fac toate lucrurile noi.»“ — Apocalips 21:4, 5.
Isus Cristos a vorbit despre această nouă ordine ca despre o ’creare din nou‘ (Matei 19:28). Oamenii care au fost loviţi de suferinţe şi moarte vor constata că Dumnezeu se îngrijeşte într-adevăr de ei‚ deoarece această nouă eră va fi martoră a recreării morţilor‚ în adevăratul înţeles al cuvîntului. Isus a declarat: „Toţi aceia care sînt în mormintele comemorative (. . .) vor ieşi“‚ cu alte cuvinte‚ ei vor fi înviaţi cu perspectiva de a trăi pe pămînt (Ioan 5:28, 29). În felul acesta‚ morţii vor avea şi ei posibilitatea să se supună dreptei conduceri a lui Dumnezeu‚ obţinînd privilegiul de a trăi pentru totdeauna „în Paradis“‚ aşa cum a declarat Isus. — Luca 23:43.