Omilia a XV-a – „Și a făcut Domnul Dumnezeu femeie din coasta pe care a luat-o din Adam”

II

Așadar, după ce au fost făcute toate animalele și după ce au primit nume de la cel întâi zidit, Stăpânul cel iubitor de oameni caută să-i facă ajutor asemenea lui. Și astfel cel ce a rânduit totul pentru omul creat de El, Cel ce a adus pentru om toată această zidire văzută, după ce a creat pe toate celelalte, creează și pe femeie. Și iată, Moise ne arată cu de-amănuntul cum a fost creată femeia! Ne spusese mai sus: „Să-i facem lui ajutor asemenea lui”, iar în textul citit acum spune: „Nu s-a găsit ajutor asemenea lui”; de aceea Dumnezeu face ajutor din substanța lui Adam:

Și a adus Domnul Dumnezeu somn adânc peste Adam și el a adormit. Și a luat una din coastele lui și a împlinit cu carne locul ei. Și a făcut Domnul Dumnezeu femeie din coasta pe care a luat-o din Adam și a adus-o pe ea la Adam.

Mare este puterea acestor cuvinte! Depășesc orice înțelegere omenească! Nici nu poți înțelege altfel adâncimea acestor cuvinte decât dacă privești totul cu ochii credinței.

„Și a adus Domnul Dumnezeu peste Adam somn adânc și el a adormit”. Vezi cât de precisă este învățătura? Acest fericit profet, dar mai bine spus, Duhul cel Sfânt prin gura lui, a pus pe amândouă – și somnul și adormirea – ca să ne arate șirul celor întâmplate: „A adus asupra lui Adam somn adânc și el a adormit”.

Ceea ce a adus asupra lui Adam n-a fost nici numai somn adânc, nici somn obișnuit. Dar pentru că înțelesul și meșterul Creator al firii noastre avea să-i scoată lui Adam una din coaste, de aceea, ca să-l facă pe Adam să nu simtă durerea, ca nu cumva, aducându-și aminte de ființa aceea care i-a produs durere, să se uite cu dușmănie la coasta lui și să o urască, Dumnezeu a adus peste Adam atâta somn, un somn adânc, poruncind să fie cuprins de un fel de amorțire, ca să nu simtă deloc ce se întâmplă cu el. Și astfel Dumnezeu, ca un meșter preaminunat, a luat ce a hotărât să ia, a completat lipsa și din ce a luat a făcut femeia, potrivit propriei Sale iubiri de oameni

„A adus, spune Scriptura, asupra lui Adam somn adânc și el a adormit. Și a luat una din coastele lui și a împlinit cu carne locul ei”, ca nu cumva Adam, după scularea din somn, să simtă din ceea ce-i lipsește ce s-a întâmplat cu el. Avea negreșit să afle mai târziu, deși n-a știut nimic în timpul luării coastei. Deci, ca să nu simtă Adam nici durere în timpul ce i se lua coasta și nici mai pe urmă să nu-l întristeze lipsa, Dumnezeu a rânduit bine pe amândouă; i-a luat coasta fără durere și a plinit lipsa; cu asta Adam nici n-a simțit ce s-a întâmplat cu el.

Și luând această coastă, spune Scriptura, Domnul Dumnezeu a făcut pe femeie.

Minunate sunt cuvintele acestea și biruie cu multă covârșire mintea noastră! Așa sunt toate cele făcute de Stăpânul! Nu e mai puțin minunată facerea femeii ca facerea omului din țărână. Și uite-te la pogorământul dumnezeieștii Scripturi, de ce cuvinte se slujește pentru slăbiciunea noastră. „Și a luat, spune Scriptura, una din coastele lui”.

Să nu judeci în chip omenesc cuvintele acestea. Grosolănia cuvintelor pune-o pe seama slăbiciunii de înțelegere a minții noastre. Dacă Scriptura nu s-ar fi folosit de aceste cuvinte, cum am fi putut afla aceste taine nespuse? Să nu ne oprim, dar, la cuvinte, ci toate cuvintele acestea să le înțelegem dumnezeiește, așa cum se potrivește cu Dumnezeu. Cuvântul „a luat” și toate cele asemenea, au fost spuse din pricina slăbiciunii noastre de înțelegere.

Uită-te acum că și la facerea femeii, ca și la facerea lui Adam, Scriptura folosește aceleași cuvinte. După cum la facerea lui Adam a spus o dată, de două ori și de mai multe ori: „Și a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care l-a făcut”[1]; și iarăși: „Și l-a sfătuit Domnul Dumnezeu pe Adam”[2]; și iarăși: „Și a spus Domnul Dumnezeu: „Să-i facem lui ajutor asemenea lui””[3]; tot așa și acum, la facerea femeii, zice: „Și a făcut Domnul Dumnezeu femeie din coasta pe care a luat-o din Adam”; și iarăși mai sus: „Și a adus Domnul Dumnezeu somn adânc peste Adam”, ca să afli că aceste cuvinte – „Domnul Dumnezeu” – nu arată o deosebire între Tatăl și Fiul, ci că Scriptura se folosește fără deosebire de aceste cuvinte, pentru că una este ființa Tatălui și Fiului.

Iată că și la facerea femeii sunt folosite aceleași cuvinte: „Și a făcut Domnul Dumnezeu femeie din coasta pe care a luat-o din Adam”. Ce mai pot spune acum ereticii care vor să iscodească totul și-şi închipuie că pot înțelege nașterea Creatorului universului? Ce cuvânt ca o poate tălmăci? Ce minte o poate înțelege?

Scriptura spune că Dumnezeu a luat o coastă. Cum a făcut din această singură coastă o ființă întreagă? Dar pentru ce spun eu cum a făcut o ființă întreagă din această singură coastî? Spune-mi, cum a fost luată coasta? Cum n-a simțit Adam când i s-a luat? La întrebările acestea nu poți răspunde.

Răspunsul îl știe numai Cel ce a făcut creatura. Deci, dacă nu putem înțelege pe cele de dinaintea ochilor noștri, dacă nu putem înțelege cum a fost făcută ființa aceasta asemenea nouă, nu-i, oare, cea mai mare nebunie, cea mai mare sminteală să iscodească nașterea Creatorului și să spui că înțelegi acelea pe care nu le pot înțelege nici puterile cele netrupești și dumnezeiești, ci înalță necontenit slavoslovii cu frică și cutremur.

III

Și a făcut Domnul Dumnezeu femeie din coasta pe care a luat-o din Adam.

Uită-te cât de precisă e Scriptura: N-a spus: „a  plăsmuit”, ci: „a făcut”, pentru că a luat o parte dintr-un întreg ce era plăsmuit; ai putea spune că i-a dăruit ceea ce lipsea. De asta a spus: „Și a făcut”; n-a făcut altă plăsmuire, ci a luat o mică parte din plăsmuirea gata făcută și cu ea a făcut o ființă desăvârșită. Cât de mare e puterea lui Dumnezeu, Marele Meșter! Din partea aceea foarte mică a făcut atâtea mădulare, a creat atâtea simțuri și a făcut o ființă întreagă, completă și desăvârșită, în stare să stea de vorbă cu Adam și să aibă și multă mângâiere cu el, datorită comuniunii de ființă.

Pentru această mângâiere a fost creată femeia. De aceea și Pavel spunea: „Pentru că nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat”[4]. Vezi că toate s-au făcut pentru om? După crearea universului, după aducerea pe lume a animalelor, unele bune de mâncare, altele de muncă, omul avea nevoie de cineva cu care să vorbească, de cineva de aceeași ființă cu el, care să-i poată aduce multă mângâiere. De aceea Dumnezeu a creat din coasta lui Adam această ființă cugetătoare; și, cu marea Lui înțelepciune, a făcut-o desăvârșită și întreagă – întru totul asemenea omului, adică rațională, în stare să-i de omului ajutor în împrejurări grele, în nevoi și în cele ce mențin viața.

Că era Dumnezeu Cel care a rânduit pe toate cu înțelepciune! Chiar dacă noi nu putem înțelege felul în care au fost făcute cele de pe lume, din pricina slăbiciunii gândirii noastre, totuși credem că toate se pleacă voii Lui și vine pe lume tot ce poruncește El.

Și a făcut Domnul Dumnezeu femeie din coasta pe care a luat-o din Adam și a adus-o pe ea la Adam[5].

Prin aceste din urmă cuvinte, Scriptura arată că pentru Adam a făcut Dumnezeu pe femeie. „A adus-o pe ea la Adam”, spune Scriptura. „Pentru că nu ți-am găsit nici un ajutor între toate celelalte viețuitoare, asemenea ție, vrea să spună Dumnezeu lui Adam, iată ceea ce ți-am făgăduit – că-ți făgăduisem să-ți fac ajutor asemenea ție – iată, am împlinit și ți-l dau!”. „Și a adus-o pe ea la Adam”, spune Scriptura.

Și a zis Adam: „Iată acum os din oasele mele și trup din trupul meu”[6].

Cată la aceste cuvinte! Iată că Adam a fost învrednicit și cu harul profeției în afară de înțelepciunea aceea nespusă dată lui de Dumnezeu, de care a dat dovadă când a pus nume atâtor neamuri de animale necuvântătoare! Dar, pentru aceea Moise, acest fericit profet, ne-a spus în cele de mai de sus că a luat o coastă din Adam după ce Adam a adormit se a căzut într-un somn adânc și că n-a știut deloc ce s-a petrecut cu el, pentru ca acum, când afli că Adam, după ce a văzut pe femeie, vestește cu precizie tot ce s-a întâmplat, să fii încredințat pe deplin că rostește aceste cuvinte printr-un har profetic, fiind inspirat de învățătura Sfântului Duh.

Fără să știe ceva de cele întâmplate, Adam spune când i-a fost adusă femeia: „Iată acum os din oasele mele și trup din trupul meu”. Un alt traducător al Sfintei Scripturi în loc de „acum” zice: „iată o dată”[7], pentru a arăta că lucrul acesta s-a petrecut numai o singură dată, că pe viitor nu se va mai face așa femeia. Acum, spune el, femeia s-a făcut din bărbat; dar mai târziu nu va mai fi așa, ci din femeie bărbatul; dar mai bine spus, nu din femeie, ci din împreună-lucrarea amândurora”. Așa precum spune și Pavel: „Că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat; pentru că n-a fost făcut bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat”[8].

– Da, dar cele spuse arată că femeia s-a făcut din bărbat.

– Așteaptă, însă, și vei vedea în cele ce spune Pavel mai departe precizată învățătura. Că spune: „Dar nici bărbatul fără femeie, nici femeia fără bărbat”[9]. Ne arată, deci, în aceste cuvinte că prin împreună lucrarea amândurora vine pe lume și bărbatul și femeia. De aceea și Adam spunea: „Iată acum os din oasele mele și trup din trupul meu”.

Autor: Sf. Ioan Gură de Aur

Sursa: Omilii la Facere, p. 158-163

[1] Fac. 2, 15.

[2] Fac. 2, 16.

[3] Fac. 2, 18.

[4] I Cor. 11, 9.

[5] Fac. 2, 22.

[6] Fac. 2, 23.

[7] În nota din MG (col. 122) se spune: „Nu numai un tălmăcitor, ci doi traduc așa: „Iată o dată”, anume Simah și Teodotion”.

[8] I Cor. 11, 8-9.

[9] I Cor. 11, 11.