Rudolf Eucken, laureat al Premiului Nobel pentru literatură: „Creștinismul încă rămâne pentru nenumărate suflete un adăpost de furtunile vieții și o mângâiere în încercările lor”

Premiul Nobel: Rudolf Eucken (1846-1926) a primit Premiul Nobel pentru literatură din 1908 „ca recunoaștere a filozofiei sale idealiste a vieții, a puterii sale pătrunzătoare de gândire și a căutării serioase a adevărului”. Eucken a fost un filozof idealist, interpret al lui Aristotel, autor al unor lucrări de etică și religie și fondator al activismului etic.
Naționalitate: Germană
Educație: A studiat filosofia la Universitatea Goettingen și Universitatea din Berlin
Ocupație: Profesor de filosofie la Universitatea din Basel, Elveția (1871-1874) și la Universitatea din Jena, Germania (1874-1920)

1.

„Creștinismul este o religie a răscumpărării, nu o religie a legii; adică face ca punctul de cotitură critic, câștigarea noii lumi, să nu depindă de hotărârea sau eforturile omului, ci de primirea harului divin care îl ridică, har care nu doar secondează propriul efort, ci pune în el izvoare proaspete de acțiune și face din relația sa cu Dumnezeu sursa unei vieți noi, a unei vietăți noi.

Căci omul, așa cum îl aflăm, a rătăcit prea departe de bunătate și a devenit prea slab spiritual pentru a fi capabil să-și producă propria convertire; toată speranța lui de mântuire depinde de Dumnezeu și de la El trebuie să primească totul. Astfel, smerenia profundă și recunoștința plină de bucurie devin stâlpii noii vieți; dar sunt autentice numai atunci când sunt rezultatul unei mari răsturnări și a unei transformări interioare.” (Eucken 1914, 7).

2.

„Creștinismul încă rămâne pentru nenumărate suflete un adăpost de furtunile vieții și o mângâiere în încercările lor; încă este o sursă bogată de iubire jertfitoare și devotament față de datorie; în continuare se găsesc mulți care sunt gata să trăiască și să moară în slujba sa”. (Eucken 1914, 1).

3.

„Unirea naturii divine și umane este adevărul fundamental al religiei și misterul său cel mai profund constă în faptul că Divinul intră în busola Omului fără a-i afecta Divinitatea. Cu această nouă fază, viața este complet reînnoită și înălțată. Omul devine imediat conștient de infinit și etern, de ceea ce există în el și transcende lumea. Pentru prima dată dragostea lui Dumnezeu devine motivul conducător al vieții sale și îl aduce într-o relație interioară cu întregul scop al realității.” (Eucken, așa cum este citat în Trine 1936, cap. 5).

4.

„Istoria lumii se împlinește în fapte mari; aceasta este într-adevăr ceea ce o transformă dintr-un simplu proces într-o istorie autentică. Și în măsura în care aceste fapte sunt interconectate și se unesc în interacțiune reciprocă pentru a forma un întreg complet, realitatea se transformă într-o dramă etică. În plus, această dramă își extinde acțiunea chiar în sufletul individului, care are propriile sale lupte interioare, propriile experiențe de reînnoire; astfel, fiecare suflet dobândește singur o istorie distinctă.

Creștinismul a făcut pentru prima dată această istorie posibilă. Altfel nu ar fi putut niciodată să reducă toate evenimentele exterioare la simple fleacuri în comparație cu grija pentru suflet, așa cum a spus Iisus Însuși: „Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?””(Eucken 1914, 9).

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 62-63, Tihomir Dimitrov
Traducător: Cristian Monea