Cel mai mare ihtiosaur găsit vreodată în Marea Britanie!
Cel mai mare și mai complet schelet fosilizat al unui ihtiosaur marin a fost dezgropat la Rutland Water, Marea Britanie.[1] Ihtiosaurii erau reptile care semănau puțin cu delfinii mari și încă sunt numiți „dragoni de mare”. Geologii seculari consideră că au apărut acum 250 de milioane de ani și au dispărut acum 90 de milioane de ani.
Joe Davis, șeful echipei de conservare a Leicestershire and Rutland Wildlife Trust a descoperit fosila în februarie 2021, când un rezervor a fost drenat. Fosila este uriașă, măsurând aproximativ 10 metri lungime și cântărind peste două tone. Cu toate acestea, alte dovezi fosilizate sugerează că unele specii de ihtiosauri ar putea atinge 25 de metri în lungime.[2]
Paleontologul Universității din Manchester și expertul mondial în ihtiosauri, Dr. Dean Lomax, a descris descoperirea ca fiind „cu adevărat fără precedent” și „una dintre cele mai mari descoperiri din istoria paleontologiei britanice.”[3] Numai mărimea ei o face cea mai mare reptilă dispărută de orice fel găsită în Marea Britanie. Lomax și o echipă de experți în reptile marine au excavat fosila uriașă din argila din jur în lunile august și septembrie 2021.
Nu a fost prima dată când un ihtiosaurid a fost descoperit aici (familia Icthyosauridae).[4] În timpul construcției lacului de acumulare Rutland în anii 1970, au fost găsite două exemplare incomplete și mai mici.[5] Numele propus al speciei, Temnodontosaurus trigonodon, dacă ar fi confirmat, l-ar face primul de acest tip descoperit în Marea Britanie. Se crede că s-a stins acum 180 de milioane de ani. Când Davis a găsit fosila, a exclamat: „Cred că am găsit un dinozaur!”3 Cu toate acestea, această reptilă dispărută a trăit în apă, nu pe uscat și, împreună cu toate celelalte reptile marine dispărute (inclusiv reptilele zburătoare), nu este clasificată ca dinozaur.
Paleontologii se așteaptă să lucreze la această fosilă în următorii doi ani, pentru a afla mai multe despre specimen. A fost nevoie de multă grijă pentru a îndepărta oasele, deoarece sunt foarte fragile și doar parțial fosilizate. Mai întâi trebuiau învelite în ipsos și rame de lemn înainte de a fi scoase afară. Nigel Larkin, un conservator care lucrează la fosilă, a explicat postului BBC:
„Oasele aveau consistența unui biscuit… Dacă ar fi fost complet fosilizate și transformate în piatră, ar fi îngreunat săparea, dar ar fi dat integritate structurală pieselor individuale.”[6]
Paleontologii au descoperit, de asemenea, câțiva dinți izolați de Temnodontosaurus în jurul scheletului. Lomax a declarat: „Un dinte mare a fost găsit lângă locul în care pare să fi fost trasă o parte din coadă…”[7] El interpretează acest lucru ca o dovadă că un alt ihtiosaur a încercat să se hrănească din cadavru chiar înainte de a fi îngropat.
Lucrările inițiale au inclus și scanări 3D computerizate foarte detaliate. Acestea au înregistrat fosila la un nivel de detaliu remarcabil.[8] O altă zonă de studiu probabil că va include conținutul stomacului, care poate dezvălui ce a mâncat reptila la masa finală.
Interpretările biblice sunt cele mai bune
Dumnezeu a creat dinozaurii în Ziua 6 a creației, împreună cu alte vietăți terestre, inclusiv oamenii (Facerea 1:24–31). El a creat vietățile marine (inclusiv ihtiosaurii) în Ziua a 5-a împreună cu cele zburătoare (Facerea 1:20–24).
Completitudinea remarcabilă a scheletului, inclusiv conținutul posibil al stomacului, dacă este confirmat, indică îngroparea bruscă. Dovezile hrănirii din acest cadavru înainte de îngropare sunt, de asemenea, în concordanță cu condițiile așteptate în timpul Potopului. A fost un eveniment complex, ce a durat un an, care ar permite situațiile în care animalele care până în acel moment supraviețuiseră apelor de inundații să se hrănească din cadavrele altor animale.[9]
Prin urmare, cea mai bună explicație pentru această fosilă este că a fost acoperită catastrofal de sedimente și a murit în timpul Potopului lui Noe (Facerea 6-9), cu doar 4500 de ani în urmă.
Autor: Gavin Cox
Sursa: Creation.com | Biggest ichthyosaur ever found in the UK!
Traducător: Cristian Monea
[1] Pentru interesul cititorilor, micul județ Rutland se află la aproximativ 30 de mile est de biroul CMI din Marea Britanie/Europa Leicester.
[2] Sky News, Complete skeleton of an ichthyosaur found in the UK, youtu.be/kDcldC5OMfk, 10 Ianuarie 2022.
[3] Fisher, J., Ichthyosaur: Huge fossilised ‘sea dragon’ found in Rutland reservoir, bbc.com, 10 Ianuarie 2022.
[4] Ordinul Ichthyosauria – rețineți că nu toți ihtiosaurii sunt plasați în genul Ichthyosaurus.
[5] Ashworth, J., Britain’s largest ever ichthyosaur is discovered in Rutland Water, nhm.ac.uk, 10 Ianuarie 2022.
[6] Watson, G., Rutland sea dragon: How remarkable ichthyosaur fossil was protected, bbc.com, 16 Ianuarie 2022.
[7] Black, R. Giant ‘sea monster’ fossil found in East Midlands is one of the largest of its kind, nationalgeographic.co.uk, 10 Ianuarie 2022.
[8] Pentru cititorii interesați, o vizualizare a modelului 3D este disponibilă pe youtube, ThinkSee3D, The Rutland Ichthyosaurus – a 3D project, youtu.be/5anhgXr4IEE, 10 Ianuarie 2022.
[9] Pentru mai multe detalii, vedeți: Oard, M.J., Dinosaur Challenges and Mysteries, Creation Book Publishers, Atlanta, GA, p. 75–76, 2011.